Actualitate

Atenție! De duminică 14 martie, interdicția de circulație începe la ora 22.00. Declarația actualizată

Duminică 14 martie a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern prin care starea de alertă în România se prelungește cu încă 30 de zile.

Cea mai importantă modificare în lista măsurilor este menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei, însă în intervalul orar 22.00 – 05.00, și nu începând cu ora 23.00, cum era până acum.

Excepțiile sunt următoarele:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere. La verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Aici puteți completa și descărca declarația pe propria răspundere actualizată.

Declarația pe propria răspundere poate fi scrisă de mână, cu condiția preluării tuturor elementelor prezentate mai sus. De asemenea, poate fi stocată și prezentată pentru control pe dispozitive electronice mobile, cu condiția ca pe documentul prezentat să existe semnătura olografă a persoanei care folosește declarația și data pentru care este valabilă.

Aici puteți completa și descărca modelul adeverinței de la angajator.

Cele mai importante măsuri în vigoare: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 22.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci, magazine deschise până la ora 21.00.

Totodată, este limitat gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova, Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita, Borșa și Cavnic din județul Maramureș, Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov, Sovata din județul Mureș, Vatra Dornei din județul Suceava, Voineasa din județul Vâlcea, Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș-Severin, Arieșeni din județul Alba, Durău din județul Neamț, Novaci-Rânca din județul Gorj, Păltiniș din județul Sibiu, Stâna de Vale din județul Bihor, Straja din județul Hunedoara.

România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă.

Aici Hotărârea CJSU și Anexa cu măsurile.

20 comentarii

    • Pentru doamnele Iulia și Marinela, cu tot respectul cuvenit unei discuții civilizate… Săriți amândouă, la caracterul politic al comentariilor mele… Nimic mai fals! Nu mai fac politica din1997, toamna și sunt monarhist supus! Și asa voi rămâne! De ce încerc sa dau sfaturi medicale de bun simt… Pentru ca, asta am făcut toată viata! Am încercat și de foarte multe ori am reușit, sa vindec și sa fac mulți oameni sa se simtă mai bine! Sunt membru al catorva asociații cu caracter educativ-caritabil și sunt fericit sa ajut… Dumneavoastră, faceți ceva în sensul acesta? Dacă ați face, m-ați cunoaște și nu ați scrie asemenea aberații! A propos, de teste, fiecare persoana își poate face acasă un test preliminar sau orientativ din saliva, faringe sau cavitatea nazala! Dacă iese pozitiv, se alertează medicul de familie și urmează testul PCR… Va reamintesc, poate nu ați înțeles… o persoana care este negativa la unul din teste, poate fi pozitiv și sa se infecteze(asimptomatic sau cu simptome) după câteva zile… Și atunci ce facem? Alte teste? Cunosc colegi, care și-au făcut testePCR, săptămânal! Fără simptome! Asta e, stimate doamne! Mai putina înverșunare și mai multa compasiune, empatie și bunătate! Și un sfat medical pentru cititori : A apărut un spray nazal antiviral de calitate :Taffix ! Cu respect, MNPop

  • Dragi conjudeteni, observ cu amărăciune ca, și în continuare pandemia este tratata în mod superficial și cu o indiferență ciudata…Nu este „de joaca”, eu însumi am trecut printr o forma medie de îmbolnăvire… Urmează o recuperare de cel puțin 6 luni și este posibil sa rămână sechele, pe viata, la plamani! La ATI de exemplu, la Spital, nu mai sunt locuri! Poate, nu ar strica o „oprire”, acolo unde e posibil ca acum un an, pentru luna aprilie! Cred ca, s-ar salva multe vieți și multe infectări! Guvernul, ar putea folosi fonduri din rezerva națională pentru platasalariilor! Mai bine acum un sacrificiu din partea tuturor(ca un concediu), și asa sunt Sărbătorile, decât un dezastru așteptat, previzibil! Cu îngrijorare și respect, MNPop

    • Draga domnule doctor, eu unul sunt convins ca nu v-ati infectat plimbându-va noaptea pe strada sau prin parc.
      Mai degraba ati facut-o prin natura meseriei, aceea de a va uita în gura pacientilor…
      Orice masura de stavilire a pandemiei este buna atâta timp cât nu este imbecila si poate fi explicata într-un mod rational.
      Poporul este în mare majoritate slab educat dar nici sa fie luat de prost chiar în halul acesta nu cred ca e recomandat, va face fix invers, va ajunge sa se înversuneze pe orice masura chiar daca ea este buna….

    • Doctore fără supărare, dacă te-ai infectat înseamnă că nu ai respectat regulile și nu ești în măsură să dai sfaturi ! Și oricum sfaturile tale sunt lozincile acualului regim politico-securist: „autoritățile” iau măsuri minunate, iar populația e întotdeauna e vinovată.

  • Domnule Aurel, am respectat tot ce era de respectat, poate, chiar exagerat! Sunt medic, nu ma joc cu asemenea situații…. am așteptat cuminte să-mi vina rândul la vaccinare… am ratat, de acum, peste vreo 2-3 luni, din nou emoții… Cea mai periculoasa sursa de infectare: asimptomaticii! Va doresc, multa sanatate! MNPop

    • Mă bucur că recunoști faptul că asimptomaticii sunt periculoși, singura măsură de depistare și izolare a lor e TESTAREA MASIVĂ !!!! Cu care tu nu ești de acord după cum reiese din postările tale trecute; Nu ești de acord pentru că trebuie să cânți în strună actualului regim și dacă președintele tău a spus că nu e nevoie de testare masivă, atunci e ORDIN PE UNITATE ! Păcat că pentru tine politica e mai importantă ca Hipocrate.

  • Cea mai mare prostie care a ieșit din gura mincinosilor a fost cea de nimicire a gripei sezoniere. Nici odată nu am avut incredere in cei ce ne distrug viața, fiindcă tot ce este făcut de acest sistem ticălos și corupt, atat la nivel de țară cât și la nivel european este de prostire si distrugere a oamenilor. CUM nu mai au din ce fura, îndată cresc infectarile. Catu spune că cei care nu vor să se vaccineze sunt comuniști, doamne ce nevuni au ajuns să guverneze.

  • Raspunsuri civilizate pentru Anonymus și Covid! Sunt, din14 ian. în concediu medical și mai am vreo 10 zile! Era vorba de oprire doar o luna, cea cu sărbătorile, aprilie! Și eu lucrez doar privat, așadar va înțeleg! Dar interesul național primează totdeauna! Și acela este încercarea diminuării numărului de îmbolnăviri și decese! Sper ca, acum ați înțeles! Domnule Covid, as dori sa clarificam un lucru! Pe mine, nu ma cumpara nimeni și nu – mi spune cineva ce sa vorbesc! Interesați-vă va rog, asupra caracterului meu! În ceea ce privește salariul pe care cabinetul meu Srl mi-l oferă, prefer sa avem o întâlnire între patru ochi și va spun! Pana atunci, sa auzim numai de bine! Cu respect, MNPop

    • Doctore, bine cu forța nu se poate . Daca sunt ignoranți, de aici înainte funcționează doar selecția naturală. Am reușit să vaccinez inclusiv cu rapel persoanele vulnerabile din familie și eu cu prima doza. Am fost ținta ironiilor inclusiv de la persoane care ulterior au făcut forme grave și o persoana a decedat.
      Statistica nu minte, valul trei fata de 17 Februarie:
      De la 935 persoane internate la ATI la 1232 , de la 6895 persoane internate în spital la 10828
      Personalul sanitar tot mai epuizat.
      și nu da semne de plafonare acest val.
      O să fie mai grav că și valul doi, mulți nu o să prindă o gura de oxigen.
      PS Din curiozitate ați luat ivermectină ?

  • Domnule Cetitor, da, am luat pe proprie răspundere ivermectina, chiar la debutul bolii, 5 zile concomitent cu tratamentul propriu zis din Spital! Menționez ca, la fel ca și alți pacienți internați în același timp, comportamentul și grija fata de noi, de la infirmiere pana la medici, la secția Infecțioase-Covid, a fost. de excepție! Cu respect, MNPop P. S. A nu se crede ca doresc sa influențez sau încurajez trat. cu ivermectina! A fost o decizie proprie!

  • Domnule Anonymus, incercati sa fiti cinic si ironic! In schimb ,nu va dati numele! De ce? Eu am fost sincer si corect! Protocoalele medicale din Spital sunt foarte bune si le-am urmat intocmai! De aceea ,ma simt foarte bine in convalescenta! Multumesc tuturor colegilor medici si asistentelor,asistentilor, pentru profesionalismul si comportamentul lor ! Ce am facut si fac in plus , pentru sanatatea mea, ma priveste personal! Pentru toti pacientii care au forme usoare sau medii,recomand cure la salina si la camere hiperbare ,in regim controlat ! Exact cum fac si eu si ma simt foarte bine! Inainte de a face o astfel de cura ,neaparat trebuie consultat medicul de familie deoarece sunt si contraindicatii ! Si nu uitati un lucru : Cand iau un medicament indiferent care, stiu ce fac! Sunt medic primar,cu examene multe si grele si nu ma joc cu cuvintele! Stimate domn, cu asta am incheiat ce am avut de spus si daca doriti lamuriri suplimentare, numarul meu de telefon este public ! Cu acelasi respect,MNPop

  • Draga d-le doctor POP MARIUS NICOLAE . Ma bucur sa vad ca sunteti din nou prezent cu comentarii pertinente, serioase de bistritean civic cu scoala si masura cuvintelor la purtator. Va doresc multa SANATATE !

  • Prostacilor ! De ce dati minusuri unui doctor om cu scoala care va explica calificat ce aveti de facut ?Va credeti mai presus de diploma si pregatirea dansului ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS