Actualitate

Atenție, șoferi! Faza scurtă, obligatorie ziua pe toate drumurile

Proiectul de lege care completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptat decizional de Camera Deputaților.

Astfel, este stabilită obligaţia conducătorilor de autovehicule de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă pe toate drumurile publice, respectiv și pe cele naționale sau județene, nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene. 

Potrivit noii legi, ”în circulaţia pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă”. 


Obligația exista până acum doar pentru șoferii de autovehicule și tractoare care circulă cu mașina pe autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene (notate cu E), nu și pentru cei care merg pe drumurile naționale (DN) ori drumuri județene (DJ).

3 comentarii

  • foarte bine, multi nu folosesc luminile nici pe ploaie/vreme intunecata… doar ca apare aceeasi problema ca si la folositul telefonului la volan: cine aplica legea? … (pauza)

    9
    1
  • Foarte mulți șoferi circulă cu luminile stinse pe ploaie, ceață sau întuneric când se face seară. Mai mult, mașinile lor sunt bleumarin, gri sau negre, ceea ce le face să fie și mai greu de observat.

  • Problema nu este lipsa legislatiei,ci faptul ca nimeni nu verifica respectarea ei…dar asta este o alta problema.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS