Actualitate Economie

Au apărut investitori interesaţi de Parcul Dracula şi de domeniul schiabil, spune preşedintele CJ

Şeful CJ Radu Moldovan, care a fost numit preşedinte interimar al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, a spus că au fost acceptate lucrările de canalizare şi aducţiune de apă în Colibiţa, că drumul regional Poarta Transilvaniei rămâne prioritate zero şi că în toamnă va avea loc un târg de proiecte cu participare internaţională, în vederea atragerii de investitori.

emil radu moldovan 20 iun”Mă întâlnesc cu primarii de pe Valea Bârgăului, pentru că deja pentru proiectul parcului tematic de distracţii Dracula avem investitori interesaţi şi trebuie să grăbim demersurile şi să identificăm locaţia. Voi avea o serie de întâlniri pentru a vedea care sunt oportunităţile pentru a găsi colaborare. De asemenea, au început să ne caute oameni care sunt interesaţi de parteneriat pentru pârtiile de schi. Acum se lucrează la studiile de prefezabilitate pentru pârtiile de schi, vrem să identificăm terenurile pentru a putea face studii şi încet-încet să vedem care vor fi sursele de finanţare, ce vom reuşi să obţinem pe fonduri europene, iar ce nu să scoatem în parteneriat public-privat. Undeva în această toamnă vom avea un târg de proiecte foarte mare, cu participare internaţională şi vedem cum putem să atragem parteneri privaţi, investitori, să putem dezvolta proiectele respective”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

Pe Valea Bârgăului (Colibiţa-Tihuţa), conform strategiei de dezvoltare turistică a CJ pentru perioada 2014-2020, sunt prevăzute domeniu schiabil, parc de aventură Dracula, centru nautic de agrement şi sportiv, parc acvatic, centru de echitaţie, trasee de drumeţie şi bicicletă, zonă belvedere şi parapantă, centru de închiriere echipament, sat de vacanţă, stână ecologică, centru produse tradiţionale, punct de informare turistică. Parcul de aventură cu tematica Dracula propune următoarele activităţi: Alpine Coaster, Roller Coaster Dracula, “Castel” tematic Dracula, zonă de căţărare, sisteme tiroliană pe categorii de vârstă, zonă pentru sărituri, tir cu arcul. Pe Valea Someşului şi Valea Sălăuţei, în strategie apar investiţii similare.

Radu Moldovan a menţionat că au fost acceptate lucrările de canalizare şi aducţiune de apă în Colibiţa, iar prioritatea zero este drumul Poarta Transilvaniei: ”Lucrăm la dezvoltarea turismului. Am primit o veste bună, că ne-au fost acceptate lucrările de canalizare şi aducţiune de apă în Colibiţa, de către Autoritatea de Management pe POS Mediu, urmează să fie date soluţii de către consultanţi, pentru că sunt lucrări de artă costisitoare şi complexe. Avem ca prioritate zero promovarea pe POR a drumului Poarta Transilvaniei, cum l-am numit noi, din DN 17 pe Blaj, întoarcere prin Bistriţa Bârgăului, peste Strâmba, pe Valea Ilvelor, până în Coşna. E un drum regional care va trece prin cele şase judeţe din nord-vest. Costurile sunt extrem de mari, eu aş fi foarte mulţumit dacă aş reuşi măcar prima parte, cea din partea de nord a judeţului. Am speranţe mari, în toamnă vor începe discuţiile. Între timp am dobândit o nouă calitate, sunt preşedinte interimar al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitatea mea de fost vicepreşedinte, şi voi face toate demersurile ca acest drum să poată intra în finanţare pe fonduri europene”.

Şeful CJ a precizat că, la dimensiuni mai mici, va fi un centru de informare turistică în viitorul Centru German (Casa Argintarului), iar clădirea fostei Direcţii a Taberelor ar putea deveni centru judeţean de promovare a turismului. ”În momentul de faţă avem făcute demersurile necesare pentru a prelua două clădiri, suntem în fază avansată: fosta Direcţie a Taberelor şi fostul tribunal. În zona Independenţei, la fosta Direcţie a Taberelor, vom vedea ce tip de proiect vom reuşi să depunem pe fonduri europene. Sunt clădiri istorice cu costuri foarte mari pentru reabilitare. Acolo, fiind o zonă destul de centrală, putem face un centru de promovare a turismului, mai mare, mai complex, în colaborare cu primăriile. În momentul de faţă sunt vreo 20 de astfel de centre în judeţ şi trebuie să le interconectăm”, a spus Moldovan.

El a adăugat că prin POR vor intra ”câteva sute de miliarde bune” pentru şcoli. ”Liviu ”Rebreanu” din Bistriţa, ”Petru Rareş” din Beclean, şcoala din Coldău, Bistriţa Bârgăului, Feldru, Maieru, mai sunt. Vreo 350-400 de miliarde din fonduri europene intră anul ăsta”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS