Recent au avut loc acțiuni de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor din județul Bistrița-Năsăud.
Tematica acțiunii a inclus:
• digurile longitudinale cu rol de apărare împotriva inundațiilor de pe râul Bistrița, în municipiul Bistrița, respectiv dig mal stâng și drept Bistrița (aval);
• acumulările permanente mici (categoria C și D): barajul priză Bistrița și acumularea hidroenergetică MHC Bistrița;
• barajul Colibița, o construcție hidrotehnică de importanță deosebită, la care se aplică un program de urmărire specială a comportării în timp;
• lucrarea hidrotehnică transversală – pragul de fund de pe râul Bistrița, în municipiul Bistrița, cu rolurile: de stabilizare a talvegului, de reducere a vitezei excesive a curenților apei, de disipare a energiei viiturilor și de oxigenare a apei;
• punctele critice identificate – pe râul Bistrița, în municipiul Bistrița – eroziune a malului drept amonte de puntea MHC, colmatare aval de barajul priză Bistrița, administrat de S.C. Aquabis SA, respectiv eroziune de mal drept la acumularea Colibița;
• modul în care sunt afișate semnificațiile codurilor de culori pentru avertizările meteorologice și hidrologice, hărțile de hazard și risc la inundații și planurile locale de apărare împotriva inundațiilor pentru perioada 2026-2029 la Primăria Ilva Mică;
• situația stocurilor de materiale și mijloace de apărare disponibile la Primăria Ilva Mică și la Formația de exploatare Sângeorz-Băi.
Comisia de verificare a fost formată din reprezentanți ai structurilor implicate în managementul situațiilor de urgență de la nivel național, bazinal, județean și local, respectiv: Administrația Națională ”Apele Române”, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Teritorială Bistrița-Năsăud și autoritățile publice locale.
Verificările fac parte din activitatea de monitorizare a lucrărilor hidrotehnice, menținerea acestora în starea tehnică și funcțională corespunzătoare și aplicarea celor mai potrivite măsuri pentru prevenirea și reducerea riscului de producere a fenomenelor hidrometeorologice periculoase, cu efectele asociate, care ar putea afecta siguranța comunităților.










Până la urmă au autorizație de mediu apele romane la Colibița???? Chiar au? Că vrei 5 ani nu au avut și nu zicea nimeni nimic! Dar faptul că mhc nu funcționează de ani buni ce ziceți?
Tara lui papura Vodă, aia din poza bag seama sunt specialiștii de la apele Române! Daca toți sunt asa mulți specialiști sa identifice și fosele ce deversează in lac, să identifice și casele ce s-au intabulat pana in luciul apei, să identifice pontoanele puse ilegal că vorba aia nu au orbul găinii!
Sigur s-au lăsat cu o masă copioasa aceasta zi de munca din greu! Oricum sunteți penibili voi statul român nu cu ce faceți, ci cu ce nu faceți!
Uite tu la ei câți sunt în teren să constate ceva, așteptăm cu nerăbdare raportul care însă fie lung și o să spună nimic! Vorba aia faceti o comisie cu prefectură cu își mediu și sunteți toți acolo sa mai schimbați o poveste între voi
MHC funcționează la capacitate noroc cu ei că au decolmatati lacul !
Nu mai goliti lacul colibita ca iar se vad canalizarile de la boierii de pe marginea lacului si iar ajungem la Protv.
Punctele critice sunt fix țevile alea de deversat rahatul nobil în lac.
Dacă se înfundă, Doamne ferește?!?
Vă dați seama cat cheltuie statul inutil? Ce firma își permite să trimită 11 oameni (cu tot cu fotograful) să constate ceva? No gândiți contribuabililor unde sunt banii voștri!