Primăria Bistrița se pregătește, prin votul majorității de Dreapta din Consiliul Local, să aloce 80.000 de lei adică 800 de milioane de lei vechi, pentru ca să afle, printre altele, cine nu își face treaba din administrația locală, ca și cum acesta ar fi un secret adânc ascuns și e nevoie cel puțin de o anchetă FBI ca să îl scoatem la vedere.
Cum vineri dimineața am avut ceva treabă prin oraș și am ieșit din casă la ora 8.40, m-am gândit să ofer eu câteva informații administrației, gratuit, ca să facem niște economii la bugetul local. Așadar, în cartierul Subcetate, la respectiva oră nu erau ridicate gunoaiele, deși, într-un oraș normal, ridicarea gunoaielor se face până încep să meargă oamenii la serviciu.
Cineva răspunde în Primăria Bistrița de salubrizarea orașului, deci acel cineva, șeful cu subordonații lui, să plece frumușel acasă fără să mai cheltuim banii publici ca să aflăm de ce nu a verificat că nu sunt ridicate deșeurile, de ce nu a anunțat, de ce a stat la cafea și la bârfă. Poftiți dovada faptului că gunoiul nu a fost ridicat de nicăieri din cartier.
Da, știu că avem operator privat, că s-a subvenționat pur electoral taxa de salubrizare, dar mai știu și că eu, spre exemplu, am plătit integral la început de an această taxă, atât cât a fost ea, că mă chinui în continuare să selectez gunoiul ca să constat că nu se mai chinuie nimeni. Ce are să-mi spună mie, azi, Primăria Bistrița? Că dă 80.000 de lei pe audit care va fi scos la licitație, va fi adjudecat la vara viitoare de nu știu ce firmă de casă? Că așteptăm nu știu ce rapoarte și apoi face curățenie prin Primărie?
Lăsați, nu vă deranjați. E de ajuns să dați o tură prin oraș ca să constatați singuri ce nu se face bine, dar văd că sunteți cam ocupați cu toată gașca voastră de propagandiști să umpleți orașul cu alte hârtii pe care le va purta vântul de toamnă în 4 zări.
În frunte cu neobosita doamnă Calo, ce pare șefa regimentului de gardă propagandistic, o gașcă întreagă ne arată că puțin îi pasă de regulile de distanțare socială și de securitate sanitară. Umblă aiurea pe străzi și împarte foi copiilor care se dau cu trotineta și oamenilor grăbiți care nu știu, săracii, cum să se mai ferească. Nu poartă nici mănuși, nu au nici dezinfectant. Împart acolo la hârtii inutile – ca să mulțumească, vezi Doamne – că cineva i-a propulsat în funcții plătite cu bani publici. În realitate, nu fac altceva decât o campanie electorală mascată pentru celelalte alegeri care vin peste o lună.
Nici nu vreau să știu cât de mult pun umărul la zădărnicirea combaterii bolilor. Cer autorităților MAI să aplice amenzi. Așa e corect în orașul în care se închid afaceri pentru că incidența cazurilor a trecut de trei la mie. Să caute și #echipafaptelor că și aia face același lucru, măcar să ne recuperăm banii pe care-i dăm aiurea pe audit.
În timp ce la sol se petrec aceste fapte mărețe, la nivelul firelor care atârnă pe șosea, tronează propaganda din seria ”Să trăiți bine” și ”Aici sunt banii dumneavoastră”!
Luați dacă mai puteți să digerați!
LATER EDIT V-aș sugera să-l întrebați pe Ilie Bolojan ce firmă de audit a angajat când s-a prins, după două zile de la instarea în funcția de președinte al CJ Bihor, că ”trebuie tăiat în carne vie”. Sau numai în campania electorală vă interesează rețeta lui de succes?
dna calo e suflet tanar de liberal o sa mai prinda cateva mandate sunt sigur, de imprastiat hartii aiurea, odata i-am spus frumos, a doua ora o tund!
foarte corecta treaba cu gunoiul nici la noi nu s-a ridicat!
Poate să-i dea afară fără nici un audit și pe cei care nu au fost în stare să construiască pistele pentru cicliști.
Am ieșit ieri cu ” țocla ” la muncă și nu am putut să merg pe nicio pistă până la muncă și înapoi acasă, tot pe șosea printre mașini am circulat.
Și cică cei din primărie îsi dores un oraș curar, sănătos și smart ?!!!!!
Și ce pot face eu mai mult decât să scriu? Aveți impresia că pot cere acte la control, deschide anchete penale? Ce sunt eu Parchet, Poliție, DNA, DIICOT, DGA? Dacă aș fi, la vârsta asta aș sta bine merci în pensie. Am 47 de ani, totuși. Ce vreți să fac eu mai mult decât să scriu?
La cimitir dna Calo, la CIMITIR!!!
DAAA… maine… acolo o sa fie grosul!!!
Doamna Calo s-ar putea asocia cu domnul Balan si sa deschida un local: „La Calo Bălan”. =))
Liberalii ăștia sunt duși cu capul,sunt inconștienți,se închid firme ca sa nu se întâlnească unii cu alții și ei umbla pe drum cu mulțumiri,mai cheltuie și o gramada de bani pt nu stiu ce audit ca sa le spună nimic.Pai de asta ia votat lumea pe iei pt ca ceilalți nu au facut lucrurile cum trebuie,ce alta dovada le mai trebuie,nici nu au întrat bine în primărie și cheltuie banii aiurea.
Am scăpat de unii incompetenți și am dat de altii!
D-na Calo, consilier județean?
Cred ca va referiti mai mult la auditul de deraonal, insaaa, bistritenii vor sa stie cum au fost cheltuiti banii in 12 ani. Haideti sa avem putina rabdare totusi.
Știu, pe pârtie, pe cuști de veverițe, pe drumuri cu mașina de serviciu în Austria, etc. E de ajuns să studiem bugetele din ultimii 12 ani – publice toate – ca să ne amintim. Și? La ce ne mai folosește să citim amintiri? Aduce cineva banii înapoi? S-a întâmplat vreodată în istoria acestui popor să vină vreun risipitor de bani publici să-i toarne înapoi în vistieria statului? NU! Și atunci, nu am putea mai bine să punem mâna și să lucrăm în loc să împărțim alte hârtii prin oraș?
S-au incheiat primele alegeri,au fost validati consilierii si banuiesc ca de-acum, fiecare are o anumita tema de casa ,de care sa se ocupe si sa o rezolve! Lunar, ma gandesc, ar trebui sa informeze CL,CJud cu stau treburile ,dupa care , sa-si incaseze indemnizatia. Asa cred ca, functioneaza administratia…Daca gresesc,sa fiu corectat! Dar , lucrurile,trebuie sa se schimbe rapid ! In fiecare zi ,sa vedem ceva, mic, putin,dar sa vedem! Succes ! Cu respect,MNPop
cum stau…
Cum să fie prea repede? E prea târziu deja. După cum ați putut vedea, la Bihor s-au mișcat cu viteza luminii. Nu pe acolo s-a dus domnul actual primar să ia lumină? Sau era numai de campanie?
Ilie Bolojan nu a avut nevoie de audit pentru că el știa ce are de făcut și cum se face lucrul pe care-l are de făcut. Cei care nu știu o bolmojesc.
frumos articol , of si cati mai sunt deastia
Un audit financiar este absolut necesar pentru a vedea situatia cu care pleacă la drum noua administratie. Prin audit financiar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi (sau asupra unor parti ale situatiilor financiare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor obţinute de aceasta. In tara noastră operatiunile de audit financiar se execută de către auditorii financiari (persoane fizice) sau firme de audit (persoane juridice) care au dobândit această calitate şi sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România. Mai există și controlul Curții de conturi asupra instituțiilor publice însă acesta are legătură doar cu execuția de casă și utilizarea resurselor bugetare, nu si a celor extrabugetare.
La fel de important, dacă nu chiar mai important decât auditul financiar este cel de personal. Acesta se referă la optimizarea organigramei , având in vedere că in prezent există prea multi tăietori de frunze la câini in administratia locală. După ce Ilie Bolojan, noul președinte al CJ Bihor, a anunțat reorganizarea din temelii a instituţiei si președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, liberalul Romeo Duncă, a anunțat că vrea să concedieze aproximativ 500 de angajați pentru a face o economie de 600.000 de euro pe lună la bugetul județean. De asemenea, primarul nou-ales al Timişoarei, Dominic Fritz, a anunțat că va demara un audit în administraţia locală, pentru că actuala organigramă nu corespunde nevoilor noii echipe. Prin urmare si la Primăria Bistrița este loc de mai bine privind optimizarea structurii de personal.
Ideea unui audit e una logica, corecta si necesara in orice abordare o unui viitor ordonator de credite si ar trebui sa ofere un suport stiintific in deciziile sale strategice.
Aceasta abordare este una uzuala la marile firme private, care vor sa isi creasca eficienta sau randamentul.
Suma ce se vrea dislocata pentru audit….cred ca e corecta, avand in vedere dimensiunea unui astfel de efort.
Raman insa trei intrebari:
1. Cum va fi aleasa firma care va realiza auditul? (Degeaba demersul e util daca e efectuat de firme fara notorietate si care au control politic)
2. Rezultatele auditului si masurile ce se vor lua vor fi publice? (parerea mea ca acest lucru ar fi obligatoriu, avand in vedere ca e finanantat cu banii contribuabililor)
3. Banii care vor rezulta in urma eficientizarii spre ce vor fi directionati?
Cea mai buna metoda este un audit gratuit cu DNA si Curtea de Conturi la usa Primariei asa pe nepusa masa . Asta daca dansii au chef de munca si de o surpriza la fata locului. Si DIICOT nu ar strica sa se implice. Si mai sunt structuri stiu ei la ce ma refer.
Când dai drumu’ la câini s-ar putea sa muste pe toata lumea, nu numa’ pe aia pe care-i vrei tu.
Audit de aprope 20.000 euro ? Are sa fie facut de o firma de casa.
Ciuma rosie scurgea banii si pe firme de casa si pe angajare de bugetari si tot felul de asistenta sociala pentru trantorii saraci..
Ciuma galbena are alt program.Scurge bani numai pe firme de casa.Cine e sarac e numai pentru ca e trantor spun liberalii.Sa le spuna asta si la angajatii de la Leoni si la mjoritatea angajatilor din Romania care lucreaza pe salaiul minim.De aia castiga asa putin, pentru ca sint trantori.Si asa castiga prea mult, salariile trebuie scazute.
Banii economisiti pe concedieri se duc pe externalizarea serviciilor.
In loc ca proiectele europene sa fie facute de angajati interni vor fi externalizate la firme de consultanta.De casa.
Nu se va mai face aproape nimic cu angajati proprii, numai prin firme.
Parcari private, firme de paza private, firme private care sa faca hartiile pentru primarie, firme private sa le arhiveze.In loc de juristi angajati platesti o firma de avocatura.In loc de economisti angajati platesti o firma de contabilitate si audit.
Externalizare in profitul firmelor private.
Nu se vor mai plati angajati, se vor plati firme private care sa faca tot felul de lucruri.La final se va cheltui mai mult din buget dar nu conteaza.Are balta peste.
Ciuma rosie facea socialismul saracilor.Dadea bani cu nemiluita la toti trantorii saraci.
Ciuma galbena face socialismul bogatilor.Au sa dea bani publici cu nemiluita la firmele lor.
Ciuma galbena stie un singur fel de capitalism.
Capitalismul cu bani de la stat si prin privatizarea si jaful activelor publice.
Nu stiu capitalism care sa iasa pe extern in concurenta corecta.Stiu numai capitalism cu bani primiti de la stat.
Ciuma rosie zice zicea ca banii de la stat trebe alocati la saraci chiar daca sint trantori.
Ciuma galbena zice ca banii de la stat treba alocati numai la bogati.
Prin externalizare de servicii.
Prin vinderea de active.
Prin ajutoare de stat, scutiri de impozite date la mari firme cu capital strain sau la firme de casa.
Si ciuma rosie si ciuma galbena au avut firme de casa.
Deosebirea e ca ciuma rosie dadea ceva firimituri si la trantorii saraci.
Ciuma galbena nu va mai da la saraci numai la privati.
Are sa fie apocalipsa sarantocilor, dupa ideea liberala ori toti sa muriti, ori noi sa scapam.
Ori lucrezi pana cazi din picioare pe bani putini, ori mori de foame.
Ori altfel iti iei burca-n spate si la sparanghel cu tine, adio si n-am cuvinte.
Sa traiti bine.
Doamna Cristiana, 80.000 lei adica 800 de milioane de lei vechi, sau 16.500 de EURO sau 317 grame de aur, sau 1.53 bitcoini (ma rog asta e foarte fluctuant) :)) oricum ai spune-o tot atata este!
Nu trebuie facut nici un audit in primarie…. auditul se vede in oras, pe strazi…. gunoaie, iluminat public care nu exista pe multe strazi, lipsa trotuarului din zona cimitirului de pe tarpiului. Platim taxe si impozite iar in cand vine 1 noiembrie in fiecare an in zona cimitirului este un dezastru, lipsa parcari, lipsa trotuar… doar noroi si belti.
Cand s a dat milionul la Gloria nu v am vazut asa de irigații, oare va este frica la unii din voi? Cand s au dat o gramada de bani la Supercom ati iesit in strada, ati facut scandal?
Uitati va la imagini, va place?
Succes cu auditul.
Dar sa fie facut public, vorba lui Lăpușneanu ” capurile lui Motoace le vrem.
Poliția o să de-a NUP,procurorul CLASARE ,la asta sa va așteptați.Am mai scris că FRATIA CORUPTILOR nu e abolita.POATR DIICOT SAU DNA .
Apreciez munca pe care o depuneți, doamna Cristiana. Am citit și celelalte intervenții ale dumneavoastră și aveți perfectă dreptare. Schimbarea se poate face și într-un ritm alert. Avem exemple, care anulează orice motive celor din administrație să le folosească. Un oraș #smart nu începe prin a cheltui o sumă mare de bani pentru a se afla ce trebuie schimbat. Știu ca liberalii au ajutat la dezvoltarea celor mai mari orașe din Ardeal, așa că și la Bistrița se poate.
Lasă Cristiana, ca pentru nici 20.000 euro îl face Urite aproape gratis… Auditul desigur…
Nu știu dacă se rezolvă ceva cu un audit…eu cred că acești bani precum și alții de la rectificare ar trebui alocați pentru testări covid. Precum au fost testări gratuite pentru profesori sa fie și pentru alte categorii de cetățeni, de fapt pentru toți! Eu sunt convinsa că multă lume s-ar testa gratuit … mulți cetățeni nu au posibilitatea testării covid. Cred că sănătate este pe primul loc. Stimă și respect pentru tot personalul care lucrează în comerț și care de la începutul pandemie au fost în prima linie….toate s-au închis dar magazinele au funcționat…apropo de primărie și ea a fost deschisă tot timpul… decât bani aruncați pe ceva ce oricum se cunoaște sau pentru a demonstra că noii sunt ca și vechii nu este nici un câștig!!! Cu siguranță cineva câștigă puternic și restul rămâne fără nimic…cu siguranță sunt oameni angajați în primărie care muncesc….nu se poate spune că nu sa muncit!!! Așa că dați banii pentru testări! Sănătatea este prioritară! La fel să facă și la CJ! DSP este depășit de situație!
Cei care munciti la companii serioase stiti bine ca un audit profesionist facut de firme precum pwc sau kpmg sau altele de genul asta nu se fac pe bani putini asa ca cei care nu stiti lasai povestile de 2 lei.