Actualitate

Augustin Zegrean: S-a deschis Cutia Pandorei

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că ministerul a elaborat proiectul de OUG prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. O opţiune similară de contestație în anulare va exista şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională.

”Corect ar fi să modifice Codul de procedură penală, dacă vor să facă juridic lucrurile, și să introducă un text la contestația în anulare care să le permită celor condamnați ca acum, după decizia Curții Constituționale, să facă o cerere la instanță și să își facă plângerile acolo. În urma deciziei CCR, trebuia să se găsească o soluție, nu pot rămâne decizii date de o instanță nelegal constituită. S-a deschis Cutia Pandorei și este greu de închis. S-a făcut așa pentru a da o nuanță de legalitate.

Va fi o bubă mare, chiar e o mare problemă. Îi preocupă să îl pedepsim pe cel care a prins hoțul, nu pe hoț. Contează cum a fost prins cel care a luat mită? Sunt situații în care nu ai alte soluții decât înregistrări. Curtea Constituțională nu a spus că sunt nelegale înregistrările, ci protocoalele. Ce faci cu traficul de stupefiante sau de persoane, unde singura probă este asta? Decizia CCR va conduce la înlăturarea probelor obținute de procurori cu SRI în toate dosarele, nu doar în cele de corupție, adică și în cele de omor, pornografie infantilă, trafic de persoane sau trafic de droguri”,

a declarat fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, pentru hotnews.ro.

11 comentarii

  • Romania devine raiul criminalilor, violatorilor, pedofililor, hoților și bineînțeles a corupților. Va place pesedistilor? Va place vouă cei care ați votat PSD? Asta ați votat asta avem.

    • Stiti ceva violatori si criminali care au fost condamnati de ca acele completuri de 5? Mai verificati, poate ca acele completuri nu judeca violatori si criminali. Ati putea lua cate o lozinca, pe sarite si sa o analizati, sa cautati din diverse surse si sa vedeti daca lozinca e adevarata sau mincinoasa.

  • Să nu uităm de atârnătorii și furajatii PSD ului care nu sunt puțini.
    Rușine!
    Cum sa mai pretindem că suntem stat de drept, că cetățenii sunt protejați de infractori, când puterea actuala este preocupată de drepturile infractorilor mai mult decât de drepturile omului de rând?

  • sa stiti stimate domnule presedinte CCR, ca eu daca as fi fost judecat de un complet ilegal constituit, as fi vrut sa am dreptul sa mi se restaureze situatia!!! sa fiu tratat cu dreptatea pe care consider ca vreti sa o impartiti, nu politic, nu cu orgolii ci cu dreptate!!!!! cum ati face Dvs. daca vi s-ar incalca atat de grav si la acel nivel dreptul la aparare??? ce justitie sustineti?? in proportie de 99% sigur se vor mentine sentintele, dar daca un singur om, unul singur isi capata dreptatea asa cum trebuie, atunci merita si o astfel de solutie!!!!!

    • Nu va luati dupa el, ca e dujmanu’ poporului, poate e si ceva burghez. Stalin la-ar fi trimis direct in Siberia pe radu, daca ar fi trait pe vremea lui.
      Trebuie sa luptati sa nu li se rejudece proceselor celor care au fost condamnati de catre completurile constituite ilegal, chiar daca printre ei sunt si nevinovati, impotriva carora s-au comis abuzuri. Important e sa ne facem planul la hectar de condamnati.
      Ma distrez cand vad ca va enervati daca zice cineva ca sunteti stalinisti, mai ales ca unul dintre liderii miscarii, Mihai Sora, a fost chiar consilierul Anei Pauker. =))
      Trebuie sa duceti pana la capat lupta de clasa si sa nu uitati ca scopul scuza mijloacele, ca doar asta e regula sfanta pentru voi. Dreptul omului sunt un lux, cum ar zice Pruna.
      Asmenarea voastra cu stramosii vostri ideologici, din regimul Dej, merge pana la confuzie.
      Cand ii vad si pe cei care il haituiesc pe Codrin Stefanescu, ce comportamente primitive si cum refuza dialogul, am impresia ca la fel ca programul Scoala Altfel, asa a facut un program si Ministerul Sanatatii: Spitalul Altfel, prin care se incearca implicarea pacientilor in activitati extra-spitalicesti. =))

    • Ia Alan Dala,
      Codrin Ștefănescu , în momentele de dialog zen cu adversarii politici.
      Știi ceva, în orice țară normală ar fi avut un cazier și interdicție de a participa în politică în urma unui incident similar.
      Bătăuș cu probleme mentale.
      Îi cerți pe copiii din curtea școlii care se bat, dar vorba aia respecți pe ditamai secretarul partidului de guvernare, un golan la bază.
      Nu e dubios?
      https://www.youtube.com/watch?v=lWyY41j1XSA

    • Draga pensionar, esti un nesimtit. Punct! daca nu esti in stare sa respecti opinia altcuiva, du-te draga pensionar in Siberia acolo unde numai tu si mintea ta sclipitoare poate avea opinii si dreptate. Sa faci prostac pe cineva, in sensul in care ai vrut tu sa spui, te descalifica clar din starea de fiinta inteligenta, fiindca nu cred ca esti tu in masura sa evaluezi gradul de inteligenta al celorlalti. Si daca esti intradevar pensionar, ai imbatranit degeaba!!! A jigni gratuit este egal cu nesimtirea care caracterizeaza in ziua de azi multimea celor ramasicu sechele pe creier…..as vrea sa fi judecat, sa sti ca ai fost judecat prin incalcarea legii si sa nu ai niciodata sansa sa ti se faca dreptate! atunci poate ai intelege despre ce am scris eu.

  • Aho, aho, zăpada-i mare,
    Obraz gros Plăvanul are,
    De şmenar, de trădător
    Și de copii vânzător,
    De multe case furate,
    Dosare puse de-oparte.
    Ia mai uraţi, măi flăcăi,
    Scuturați din zurgălăi,
    Din dosare să mai cadă
    Procese multe, grămadă,
    Pocniţi bici la Cotroceni,
    Şopârle și buruieni.
    Iarna-i grea, scandalul mare,
    Fritz ne leagă de picioare,
    Creşte prețul la căldură,
    Nu-i nimic, el ne înjură,
    Plătim mult pentru mâncare,
    El se umflă-n buzunare.
    Fritz, suntem neam credincios,
    Pe icoane cu Hristos,
    Nu habotnici extremiști,
    Patrioți, nu UE-işti.
    Dar tu slugă președinte,
    Tu, pestriţ cu procurori
    În procent plagiatori,
    Cu mâna pe Cartea Sfântă.
    Căutând cum să ne vândă…
    Suntem sărăciți în țară,
    Că e gripă aviară,
    Sau văcar ambasador,
    Că e ciumă de UE,
    Cip, vaccin, Comisie –
    Ei ne scurg banii afară.
    Până cănd să-i mai răbdăm,
    Cu ei imnul să-l strâmbăm?
    Fețe de mizerie,
    Veți răspunde voi de toate,
    Prin cărți de istorie,
    Fugăriți și după moarte!

  • sa ajungi sa poti strange sute de mii de infractori in beciul politiei si sa nu poti strange 5 judecatori gramada sa-i condamni!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.