Ecologistul Marius Bălan, fostul președinte al PER Bistrița, a precizat că îi va ajute pe noii președinți ai organizațiilor municipală și județeană...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Alexandru Toniuc, care din 1 august va ocupa postul de director executiv la Direcţia de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean, motiv...
Ecologistul Bogdan Iclenzan, care îl va înlocui pe Alexandru Toniuc în Consiliul Local Bistrița în ședința din 23 iulie, a precizat că are experiența...
Afişarea primelor rezultate la examenul național de definitivare în învățământ a avut loc în 14 iulie, atât la centrele de examen, cât şi online, pe...
Absolvenţii clasei a VIII-a care au completat opţiunile pentru liceu au aflat în ce unitate de învăţământ au fost repartizaţi. Admiterea în liceu a...
ACTUALIZARE Proiectul de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru amenajarea Pădurii Codrișor ca zonă de agrement ”Pădure-parc Codrișor”...
În urma unui control făcut de poliţiştii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialişti silvici din cadrul Comisariatului de...
ACTUALIZARE Primăria Bistriţa continuă consultarea publică legată de utilizarea bicicletei și promovarea transportului verde şi de identificare a...
Referindu-se la retragerea premierului Victor Ponta de la conducerea PSD, copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, spune că...
Arts & Something More! A doua ediție a festivalului Basm (16-19 iulie) păstrează componenta de artă, promovând o serie de expoziții de...









Comentarii recente