Senatorul PNL Dorin Dobra, secretar al comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, a vizitat, marţi, zona Roşia Montană împreună cu alţi...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Edilul Bistriţei a precizat că proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal”, în valoare de 17,6 milioane de lei, va fi...
Cu ocazia ediţiei din acest an a Zilelor Bistriţei, municipalitatea asigură transportul gratuit spre Complexul de agrement Heidenfeld – Viişoara prin...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că începând din anul şcolar 2013/2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a...
La împlinirea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice, de Zilele Bistriţei este programată ”Noaptea albă a Bisericii...
În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice, joi la Muzeul Judeţean va avea loc...
”În aşteptarea răspunsului CNADNR cu privire la traseul nord al centurii ocolitoare a municipiului Bistriţa, găsesc oportună o enumerare a punctelor...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, Federaţia Română de Culturism şi Fitness organizează...
Un grup de 17 elevi din districtul german Kyffhäuser, landul Turingia, a vizitat Bistriţa-Năsăud în cadrul unui proiect derulat de judeţele...
Bistriţa celebrează din 22 până în 25 august 749 de ani de la prima atestare documentară şi 450 de ani de la sfinţirea Bisericii...









Comentarii recente