Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud organizează vineri 27 aprilie, de la ora 10.00, Bursa generală...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
În 23 aprilie militarii din garnizoana Bistriţa, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă, sărbătoresc...
Gala Media „Bistriţa-Năsăud susţine excelenţa”, organizată de Direct TV, a ajuns la cea de-a treia ediţie. Proiectul are drept scop încurajarea unor...
Regulamentul de autorizare şi desfăşurare a activităţilor economice pe raza municipiului Bistriţa, dezbătut public mai întâi, va fi trecut prin...
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, crede că nu vor mai pleca alţi democrat-liberali din partid, dar a arătat că nu poate identifica...
Casa Ema a finalizat proiectul ”Casa Ema vrea să mişte!”, prin care reprezentanţii complexului spa şi wellness au decis să...
Un bărbat de 22 de ani din Bistriţa a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri după ce a fost prins în flagrant vânzând cannabis, alţi trei...
Liderul PSD Victor Ponta a declarat că ANRP ar fi plătit pentru consultanţă suma de 800 de milioane de euro unor firme din Bistriţa şi din Cluj, iar...
Este în vigoare o informare meteorologică care vizează instabilitate accentuată manifestată prin averse, descărcări electrice şi intensificări de...
Este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos şi se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (a Sfântului...
Comentarii recente