În 29 iulie, ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, Poliţia Rutieră va organiza filtre pe...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Sfântul Ilie este cinstit de creştini, în 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după...
Noul director al CSM Bistriţa, Adrian Moldovan, a declarat că prioritatea nr. 1 este restabilirea echilibrului bugetar, deoarece toţi banii...
Cea de-a XVII-a ediţie a festivalului internaţional de folclor ”Nunta Zamfirei” se desfăşoară la Bistriţa în perioada 26-31 iulie...
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, duminică 29 iulie, însă programul va fi extins, urmând ca...
În weekend, trei comune din Bistriţa-Năsăud vor găzdui o serie de concerte de muzică uşoară şi spectacole folclorice, în cadrul unor...
Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Roland Venig (PSD), a spus că nu a votat niciodată cu Traian Băsescu deoarece consideră că nu îl reprezintă...
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat că este nedemn şi ruşinos pentru un...
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud le reaminteşte contribuabililor că miercuri, 25 iulie, este termenul...
Acest monument istoric găzduieşte un atelier cu expoziţie de icoane pictate pe lemn – lucrări semnate de Bogdan Alexandru Platon, artist plastic...









Comentarii recente