”Via Transilvanica a început ca o poveste despre o ţară cu locuri frumoase şi oameni buni şi despre cei care şi-au pus în gând să o străbată şi să...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud este convocat în ședință ordinară vineri 28 septembrie, ora 12.00, în sala de ședințe a Palatului Administrativ...
La data de 25 septembrie, polițiști de ordine publică împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud au organizat și...
Pe parcursul celor două zile în care în Complexul de Agrement Heidenfeld – Viișoara se va desfășura a XVII-a ediție a Festivalului ”Toamna...
”Una dintre cele mai bune vești este faptul că am reușit să mai depunem un proiect de mobilitate urbană durabilă în valoare de 5 milioane euro, o...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante.
Consilierii municipali PNL și PER, reprezentând o treime din Consiliul Local Bistrița, convoacă o ședință extraordinară de CL pentru ziua de vineri...
Pentru a încuraja mișcarea ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, Cluburile Rotary Bistrița Nosa și...
”Temperaturile au scăzut şi un bărbat s-a gândit să îşi înnoiască garderoba cu o geacă sustrasă de pe raftul unui hipermarket. Un bărbat de 24 de ani...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în ședința din 28 septembrie documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru modernizarea DJ 172...









Comentarii recente