În ședința Consiliului Local Bistrița din 24 mai vor fi dezbătute trei proiecte care vizează modificarea și completarea regulamentelor pentru...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
”În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului...
Contractul de achiziţie publică nr. 1908/02.09.2016 a serviciului public de salubrizare respectiv ”Activitatea de colectare, transport şi transfer al...
Echipa de handbal feminin a pierdut meciul din deplasare cu Corona Brașov, în ultima etapă din ediția 2017/2018 a Ligii Naționale, însă a terminat...
Aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Amenajare spații verzi în zona Subcetate”...
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 24 mai se află și aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor...
Bistrițenii sunt invitați să ia parte la evenimentele pe care Centrul Cultural Municipal le organizează în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor...
Primarul Bistriței supune aprobării Consiliului Local în ședința din 24 mai repartizarea locuințelor construite prin Agenția Națională pentru...
(FOTO) Jandarmii din orașul Năsăud au găsit, în jurul orei 15.00, în zona centrală a orașului, o borsetă care conținea un set de chei, mai multe...
Doi tineri de 19 respectiv 30 de ani s-au ales cu dosar penal deoarece deţineau asupra lor droguri de risc. Ei au recunoscut că au și fumat...









Comentarii recente