Actualitate

Autorul unei spargeri din locuința unui bărbat din Bistrița, căutat de Poliție (VIDEO)

Un tânăr suspectat că a furat un laptop și sume importante de bani din locuința unui bărbat din Bistrița este căutat de polițiști care cer ajutorul populației să identifice persoana în cauză dintr-o înregistrare a unei camere de luat vederi din zonă.

”La data de 28 iunie 2022, un bărbat din Bistrița a sesizat prin 112 faptul că i-au fost sustrași din locuință 53.200 de lei, 6.250 de euro și un laptop. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investiții Criminale Bistrița-Năsăud, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Până la această dată, au fost desfășurate mai multe activități investigative, iar pentru identificarea autorilor, polițiștii au ridicat și analizat mai multe imagini video, surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Astfel, polițiștii caută persoana care apare pe imagini, a cărei identificare ar putea conduce la soluționarea cazului.

Cei care recunosc persoana, ori pot să ofere informații în legătură cu aceasta, sunt rugați să se prezinte la Poliție sau să sune la nr. 0758237605”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

3 comentarii

  • Cum dracu’ la oamenii obișnuiți nu merge hoțul? Ai bani,te lauzi…apoi te calcă hoțul. Ăstora cu bani mulți, nu vă mai lăudați că vine hoțul la voi. Fiți și voi modești ca marea majoritate. Unii își merită soarta. Fără supărare.

    • …se vede ca asta a avut acces la baza de date a fiscului si le a luat o inainte!!!
      Brsvo lui…
      Mai are 499999!!!

  • Avem deja meseriasi, masca etc s.a aranjat si asta, mi.ar place sa doneze din ei la ceva asociatie etc ca robin hood hahahahha nu va mai laudati pe retele ca aveti ca faceti omul sigur a mers la pont…..de prind il prind nu ai cum, de vazut camerele web din zona si din zilele anterioare, poate naucul numsi schimbase hainele mai sti

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS