Două echipaje SMURD (prim ajutor și terapie intensivă mobilă) și un echipaj de descarcerare au intervenit pe DN 15A în localitatea Galații Bistriței, unde o autoutilitară s-a răsturnat.
La locul accidentului au fost găsite patru persoane implicate în accident, dintre care trei fete minore (ele se deplasau în calitate de pietoni). Șoferul autoutilitarei era băut.
Toate persoanele implicate în accidentul produs joi după-amiază (șoferul și cele trei fete) au fost evaluate medical la fața locului, minorele fiind transportate la spital.
”Echipajele medicale – terapia intensiva mobilă SMURD, prim ajutor SMURD și SAJ Bistrița-Năsăud au preluat cei trei pietoni, minori, conștienți, doi prezentau policontuzii și o fractură de claviculă, respectiv o victimă cu fractură deschisă la nivelul unui membru inferior. După stabilizare, fetele, cu vârste de aproximativ 14-15 ani, au fost evacuate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate. Conducătorul autovehiculului nu prezenta mărci traumatice vizibile, a ieșit singur din habitaclu. A refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
”Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a producerii unui accident rutier, între localitățile Galații Bistriței și Herina. Din primele date, un bărbat de 47 de ani din Teaca, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 15A, pe direcția Galatii Bistriței – Herina, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile, accidentând trei minore care se deplasau în calitate de pietoni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a i se preleva mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE 27.10.2023
“Cele trei minore cu vârste de 10, 12 și 14 ani, policontuzionate în urma accidentului rutier petrecut în localitatea Galații Bistriței, au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița în stare stabilă, conștiente și cooperante. După consultațiile și investigațiile paraclinice din Urgență, medicii au decis internarea la Secția Chirurgie generală a minorei de 10 ani, care a suferit o plagă plantară importantă, excoriații și contuzii. Celelalte două minore, prezentând fracturi claviculare, multiple traumatisme și contuzii, au fost transferate la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din Cluj-Napoca”, a precizat SCJU Bistrița.
Adaugă comentariu