Actualitate

Peste trei sute de persoane au ajuns la spital, muşcate de câini agresivi

La Bistriţa sunt sute de câini vagabonzi, însă numărul lor nu este cunoscut cu exactitate de angajaţii Primăriei Bistriţa care spun că nu a monitorizat nimeni efectivele, însă de fiecare dată când este semnalată prezenţa unei haite, hingherii se duc şi prind câinii respectivi. Din statisticile Spitalului Judeţean, reiese însă că peste trei sute de oameni au fost muşcaţi de câini.

Şefa Serviciului de ecarisaj din Primăria Bistriţa, Maria Iordache, a declarat, că nu se cunoaşte exact numărul câinilor vagabonzi din oraş întrucât nu i-a numărat nimeni. “Noi estimăm că avem câteva sute de câini vagabonzi. Nici într-un caz nu avem mii. Nu avem de unde şti câţi sunt fiindcă nu i-a numărat nimeni. Ce vă pot spune este că avem o maşină de ecarisaj care circulă pe străzile oraşului între orele 7.00 şi 15.00 şi capturează câinii. Am stabilit şi un program pentru ca să acoperim toate cartierele din oraş. Sunt zile când maşina vine cu patru câini, zile când vine cu şase sau cu niciunul. În orice caz, sunt duşi la adăpost, vaccinaţi, crotaliaţi, sterilizaţi”, a declarat ea.

Potrivit sursei citate, în adăpostul Primăriei Bistriţa sunt peste 80 de câini, iar anul acesta nu au mai fost eliberaţi, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, întrucât există asociaţii de protecţie a animalelor care cer câini pentru adopţii în străinătate. “Avem asociaţii care adoptă câini şi îi trimit în afara graniţelor. Românii, bistriţenii, nu prea adoptă, dar ONG-urile, da. Chiar săptămâna aceasta, am dat şase câini din adăpost”, a declarat Maria Iordache.

Întrebată dacă i s-au adus la cunoştinţă cazuri de persoane muşcate de câini vagabonzi, ea a spus că nu ştie despre aşa ceva. “Anul acesta, cel puţin, nu mi-a adus nimeni la cunoştinţă despre vreun astfel de caz. Acest lucru nu înseamnă că nu au existat. Eu nu ştiu dacă au fost sau nu. Câinii care au fost eliberaţi din adăpost anul trecut şi care se mai află pe străzi nu sunt agresivi. Au fost sterilizaţi”, a declarat ea.

În schimb, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Gabriela Remeş, a declarat , că, de la începutul anului până în prezent, la spital s-au prezentat 305 persoane muşcate de câini. “Dintre cele 305 persoane, 26 au fost internate în spital. Mi-e greu să spun câte dintre aceste persoane au fost muşcate de câini fără stăpân. În statisticile noastre nu avem astfel de informaţii”, a declarat ea.

În luna mai a acestui an, două organizaţii de protecţia animalelor, una din Bistriţa şi alta din SUA, au organizat o campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân din Bistriţa. În total au fost sterilizate circa 200 de animale, câini şi pisici. La campanie au participat voluntari ai celor două asociaţii care au primit sprijin din partea Primăriei Bistriţa, dar şi a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud care a pus la dispoziţia voluntarilor 200 de vaccinuri antirabice.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va începe săptămâna viitoare dezbaterea la proiectul care modifică Legea câinilor fără stăpân, iar la discuţii vor fi invitaţi toţi factorii interesaţi, ONG-uri, reprezentanţi ai administraţiilor locale.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate. „Să se stabilească un termen scurt sau rezonbabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi. Castrarea nu-i scoate dinţii. Câinele rămâne şi muşcă. Un câine castrat, în sălbăticie devine mai agresiv decât unul necastrat”, a spus Băsescu. Potrivit lui Băsescu, rezultatul actualei legislaţii care vizează castrarea şi îngrijirea câinilor s-a dovedit un eşec, pentru că „teoria” lăsării lor pe stradă, după ce au fost castraţi nu a făcut ca oamenii să se simtă în siguranţă.

Premierul Victor Ponta a spus că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”.

8 comentarii

  • Ponta e in opozitie, nu isi asuma nimic, trimite toate deciziile oriunde altundeva decat la executiv. Iaca se fac mintenas 2 ani de useleu. Ce o facut in astia 2 ani???? „Greaua mostenire” si campanie electorala pe la toate televiziunile. Si 2 luni de concediu :)))

  • Crescătorii de oi sterilizau câinii pentru a nu fi tentați de lupoaice și pentru a deveni mai agresivi.Adevărul este că un câine sterilizat nu mai este apt pentru reproducere ,dar în schimb este mult mai agresiv.Propaganda cu sterilizarea este o diversiune.Eutanasierea trebuie privită ca singura soluție și însoțită de măsuri cu caracter comercial.
    Vom scăpa de câini de pe străzi doar atunci când se va da o lege care să scutească de impozite pe cei care prelucrează și comercializează piei de câine.
    Pantofi sau poșete de piele de câine pot fi găsite doar în magazinele de lux,comparabile la preț cu cele din piele de crocodil!

  • In drum spre serviciu am numarat 6 caini vagabonzi. Sa se puna amenzi pentru cei ce hranesc pisici si caini in jurul blocului de locuinte. Sursa de purici, mizerie, infectii. Daca nu mai pot de dragul lor sa-i bage in apartament. Noi avem 5 pisici puricoase si 2 caini vagabonzi in spatele si fata blocului.

  • E o grava problema .La Nasaud sunt haite din 7-15 caini care ataca tot ce le iese in cale.Ma gandesc ca vor incepe cursurile si ce se vor face micutii care trebuie sa foloseasca trotuarul -devenit pista maidanezilor-pentru a merge la scoala.Parcurile sunt pline de excremente de caine,la Somes caini,pe rampa,caini,Cartierul de blocuri este o imensa canisa.Sunt de acord cu EUTANASIEREA ,dar si pedepsirea cetatenilor care hranesc maidanezii.
    Nu trebuie sume mari cheltuite si vom avea orase sigure ,linistite si curate.

  • Asa e cand primarul e dus cu pluta si se ocupa de gainarii. In loc sa se ocupe de repararea strazilor pline de gropi si de fatadele cladirilor care stau sa cada, el se ocupa de mutarea statuilor de parca asta e prioritatea orasului. Apoi sa nu mai vorbim de mutilarea cu drujba a copacilor de pe strazi, lasandu-i niste trunchiuri contorsionate fara ramuri, in loc sa se ocupe de cainii comunitari care intr-adevar reprezinta o problema pentru siguranta, sanatatea si igiena cetatenilor. Acum dupa ce a terminat cu copacii din oras, a pus gand rau si padurii Codrisor si nu-i sanatos pana nu o defriseaza si o pune la pamant. Exact ca-n poezia „Doamne fereste” a lui Mitcea Dinescu:
    „Si ne omoara fiindca ne iubeste
    când ne e foame deseneaza peste,
    când vine frigul aresteaza clima,
    opriti Istoria-cobor la prima
    opriti la statia Doamne-Fereste”

  • Alţii au găsit soluţii:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/altii-au-gasit-solutii-acolo-unde-oprescu-ridica-din-umeri-311791.html

    Caini vagabonzi nu au aparut de pe luna. Ele au aparut pentru ca au fost abandonati de cei care inmultesc caini pentru comert, de omeni care nu le pasa de ei ci de profit. De cei care nu steriliseaza caini lor de casa/curte, din neglijenta si cei care considere fintele ca si obiecte de uz si le arunca in strada cind numai sint mici si draguti, sau cind sesizeaza ca un animal cere atentie si costa bani pe linga timpul necesar.
    Recent am salvat 2 pisici aruncate linga drum, altcineva trecea la noi si avea doi pisici care le a gasit in tomberon. Toti 4 au ajuns in Germania la un asyl de animale si speram sa gaseasca stapani cu inima.
    Sint dealeri care tin pasarile in colivii mult prea mici, vind pasariile bolnave, vind acesori nepotrivite. Comertul cu animale si asta este o catastrofa.
    O mare problema este si ca autoritatiile care exista pentru scopurile respective nu sa ocupa si daca te adresez lor, dau din umer.
    Si chiar daca astazi s-au omori toti ciane de pe strada, la anul vor fi din nou tot atita caini, din cauzele sus mentionate.
    Singura solutia sint impozite, amenzi drastice, necesitate de dovezi de sterilizare, autorizatii de reproducere, prohibitie de comert cu animale de companie si in final asyle pentru animale pentru incurajare de adoptii.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS