Cultură Social

Balerinul Ovidiu Danci şi Aylin, pe podium după primele evoluţii la Dansez pentru tine

Aseară a început emisiunea Dansez pentru tine - sezonul 12 la Pro Tv în care evoluează şi balerinul bistriţean Ovidiu Danci. Pentru că majoritatea concurenţilor au studii şi experienţă în domeniul dansului, notele juriului au fost de la început foarte mari.

Cu două note secrete de 10, Beatrice Rancea i-a ajutat pe Pepe şi Andreea Toma să rămână în topul clasamentului după prima ediţie Dansez pentru tine. Această echipă a fost urmată de Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu care s-au clasat pe locul doi şi de Aylin şi Ovidiu Danci care au ocupat locul al treilea. Mircea Solcanu şi Alex, toboşarul de la Zero, şi partenerele lor au fost condamnaţi la duel. Ei se vor lupta vinerea viitoare pentru a primi o nouă şansă de la telespectatori şi a rămâne în concurs.

Clasamentul după prima ediţie:

1. Pepe şi Andreea

2. Catrinel Sandu şi Ionuţ

3. Aylin şi Ovidiu

4-5. Daniel Niţoiu şi Alexandra şi Jojo şi Ionuţ

6. Andreea Ibacka şi Paul 

La prima ediţie a emisiunii, perechea Pepe-Andreea Toma a avut cele mai mari note din concurs. Wilmark le-a acordat nota 9, Corneliu Patrichi si Mihai Petre le-au dat 9.5, iar Emilia Popescu a acordat prima nota de 10! VEZI VIDEO

Jojo a dansat alături de partenerul ei Ionuţ Tănase un dans inspirat din povestea „Prinţ şi cerşetor”. Ei au primit notele: Wilmark – 7.5 Cornel Patrichi 8.5 Mihai Petre 8 Emilia Popescu 8.5. Beatrice Rancea oferă nota secretă. VEZI VIDEO.

Catrinel Sandu şi Ionuţ au deschis competiţia Dansez pentru tine de la PRO TV. VEZI VIDEO.

Mircea Solcanu şi toboşarul de la Trupa Zero, Alex, au reuşit sa intre la duel. Ambele echipe au declarat la sfârşitul primei ediţii că vor munci mult mai mult şi că vor încerca din răsputeri să nu iasă din competiţie. VEZI VIDEO

Aylin Cadîr şi Ovidiu Danci l-au impresionat pe unul dintre membrii juriului Dansez pentru tine, Cornel Patrichi. VEZI VIDEO

Daniel Niţoiu şi Alexandra au dansat pe o piesă din filmul românesc „Liceenii rock’n’roll”. VEZI VIDEO

Aylin Cadir concurează la “Dansez pentru tine” alături de Ovidiu Danci. Talentul lui Ovidiu la dans a fost descoperit, din fericire, de când el era foarte mic. Deşi modestă, chiar săracă, familia lui a facut eforturi mari ca să-l ţină în şcoli de balet, iar Ovidiu nu i-a dezamăgit şi este cunoscut în breaslă ca unul dintre cei mai buni dansatori din generaţia lui. A dansat pe multe scene, atât în România, cât şi în alte ţări, a jucat în seriale, dar la un moment dat a trebuit să se întoarcă în Bistriţa, ca să fie alături de părinţii lui care au multe necazuri financiare. În prezent este tot acolo, nu are unde dansa, îşi iubeşte oraşul şi nu şi-ar mai părăsi părinţii daca ar reuşi să deschidă o şcoală de balet în oraşul său.

Sursa: Pro Tv şi Pro Tv Magazin

 

1 comentariu

  • Ma bucur pentru el, mai ales ca, recunosc cinstit, l-am privit intotdeauna, de la distanta, fara sa-l fi vazut sau cunoscut personal niciodata, cu destul de multa rezerva, din cauza modului pamfletar in care abordeaza folclorul si traditiile (mi-a fost destul de greu sa inteleg faptul ca oamenii digera mult mai usor astfel de abordare, in defavoarea unor prestatii profesioniste). A reusit sa ma impresioneze cu povestea lui si il respect pentru modul in care a inteles sa isi urmeze visul de a avea o cariera, pentru imensele renuntari la tot ceea ce inseamna copilarie, adolescenta, familie si …viata de dincolo de profesie. Succes maxim sa aiba! Si ma bucur ca am reusit sa il vad dincolo de ideile mele preconcepute despre persoana sa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.