Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, violare de domiciliu, amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
IPJ BIstrița-Năsăud precizează că, în seara de 14 octombrie, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au intervenit în urma unei sesizări privind o amenințare, formulată de o tânără de 18 ani din localitatea Rusu de Jos, care ar fi primit mesaje de amenințare prin intermediul unei platforme de socializare.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani, în aceeași seară, s-a deplasat la locuința tinerei, a pătruns în curtea acesteia și a amenințat-o.
La sosirea echipajelor de poliție, bărbatul a manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat și introdus în autospeciala de poliție. Acesta a continuat să se manifeste violent, lovind portiera autospecialei.
Ulterior, la sediul Poliției Orașului Beclean, bărbatul a lovit cu capul, în zona bărbiei, un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere. Totodată, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive.
Procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Beclean, cu propunere de arestare preventivă.










Adaugă comentariu