Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din Bistriţa, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta a fost oprit în trafic, pentru control, la data de 12 august, de către polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,32 mg/l alcool.
În prezent, acesta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar cercetările continuă de Biroul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
12 Laurentiu iar ai condus baut??? :))))