Bărbatul în vârstă de aproximativ 66 de ani din satul Salva, dispărut de aproximativ două săptămâni, după ce ar fi căzut în apele râului Sălăuţa, a fost găsit marţi în râul Someşul Mare în dreptul localităţii Nimigea de Sus. Corpul lui a fost scos de pompieri cu ajutorul târgii lopată şi predat Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, localnicii care au dat alarma au spus că e posibil ca acesta să fi căzut în apă în apropierea podului. În zonă au fost trimise un echipaj de pompieri de la Secţia Năsăud şi personal de la SVSU Salva.
Marți dimineața, căutările au fost reluate, intervenția fiind coordonată de specialiștii ISU Bistrița. Participă 11 pompieri, 9 polițiști, săteni și alți voluntari.
12 pompieri militari, nouă polițiști și cinci pompieri voluntari de la SVSU Salva au căutat, încă de aseară, un bărbat în vârstă de 66 de ani, posibil căzut în râul Sălăuța, pe raza localității Salva.
Căutările au fost coordonate de către Serviciul Investigații Criminale – IPJ Bistrița Năsăud.
Au fost constituite echipe mixte care au căutat pe cele două maluri, sprijinite de două echipaje cu bărci pneumatice. Căutările s-au întins pe o distanță mai mare de 20 km.
Râul Sălăuţa este un afluent al Someşului Mare.
Adaugă comentariu