Recomandări Social

Bazele de deszăpezire, verificate de comisii de la Instituția Prefectului

Bazele de deszăpezire din Bistrița, Tiha Bârgăului, Piatra Fântânele, Năsăud și Rodna au fost verificate miercuri de o comisie coordonată de prefectul Ovidiu Frenț, iar joi vor continua verificările la bazele din Beclean, Salva, Dealu Ștefăniței, Sărățel, Șieu, Teaca și Lechința.

Potrivit Instituției Prefectului, în baza Ordinului 289/2170/17 iunie 2013 pentru aprobarea reglementării tehnice ”Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice”, comisiile de verificare constituite prin ordin al prefectului, având în componență membri ai Instituției Prefectului, ai Direcției Drumuri Județene, Mediu, Transport din cadrul Consiliului Județean, ai Secției de Drumuri Naționale, ai Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut azi o întâlnire de lucru în cadrul căreia membrii comisiilor au fost instruiți cu privire la modul de verificare a stocurilor materialelor antiderapante și a utilajelor de deszăpezire.


Două echipe mixte s-au deplasat în teren pentru realizarea acestor verificări. Astăzi au avut loc, sub coordonarea prefectului județului, verificări în bazele de deszăpezire din Bistrița, Tiha Bârgăului, Piatra Fântânele, Năsăud și Rodna, iar mâine echipele delegate vor finaliza acțiunile bazele din Beclean, Salva, Dealu Ștefăniței, Sărățel, Șieu, Teaca și Lechința.

DE ȘTIUT:

  • 1.000 m liniari de parazăpezi au fost montați în zona Tinuța – Piatra Fântânele
  • pentru drumurile județene avem în momentul de față un stoc de nisip de 81,88 tone, 5.413,96 tone de sare și 17 tone de clorură de calciu, urmând ca aceste stocuri să fie completate pe măsura consumării și conform graficului de aprovizionare
  • sunt pregătite de intervenție 24 utilaje de deszăpezire
  • conform planului de iarnă 2019-2020 pentru Drumurile Naționale din administrarea SDN Bistrița, sunt prevăzute 12225.2 tone de sare și 18 tone de clorură
  • întreținerea curentă pe timpul sezonului rece 2019-2020 este asigurată de societățile SC ASPHALT SRL, SC DIMEX 2000 COMPANY SRL Rebrișoara și Societatea LUCRĂRI DRUMURI ȘI PODURI SA BISTRIȚA, cu care Consiliul Județean are încheiate contracte.
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2384971371632339?__xts__[0]=68.ARBn4tET4vEUaUiCZOo9B8oTfqoHJD_elP53jGUYGwlFlSN5Vu6M8JO1ZsTod5kAXz3X4vMTfLYmUEB031kiq4wq9GTLdh6wOtcPOMhuQdw8Zmt2RR6kAyiIuG0EHSOzmmwyZ1aDb_fmzgxDRqjC8jOVQ7KT9y5N6FGNTf_YqCZdl796bAFcF5CiZj6AvZ7Cs02yK0heONiG_um9ct0gzvFGC8qgXVgQeXAie7pzkvwBfnKAECOySXH_A4bHhhkAKPn1k2kXtr4ZVNms09YvR3VwFXSgRwmsp10O_CCtbB-dXSay5h9KvU7nDUe8-BKh3zmT3XtYGtxmPnYqu0Y5IQnT2Q&__tn__=-R

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS