Social

Biserica din Suplai, resfințită de doi ierarhi

(FOTO-VIDEO) IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și PS Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi, au resfințit biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Suplai, comuna Zagra, după lucrările făcute în ultimii trei ani, și au oficiat Sfânta Liturghie.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Darius Gavriloaie, cu dreptul de a purta brâul roșu. Prim-epitropul parohiei, Dumitru Feti, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar primarul comunei Zagra, Dumitru Bușcoiu a fost distins, pentru întreaga sa implicare în sprijinirea Bisericii, cu Ordinul “Mihai Vodă”.

Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Suplai a fost construită între anii 1973-1975, fiind sfințită în anul 1976 de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În perioada 2016-2019, biserica a trecut prin ample lucrări de renovare, atât la exterior, cât și la interior. În curtea sfântului lăcaș se află și o biserica de lemn, monument istoric, cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care datează din anul 1711.

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/posts/2631902866869435?__xts__[0]=68.ARC95Mt90RfERrew2diT4XhAkhumUdFg0rA0Pq0Vk985sjxPAMIGg5AMp_ldHd9IXaS8gQVdm-lMX3e15PIDM5w-1uKf9eQiU0nirfhOFAtuLnV45b9j3fZX43zNYfxChfyNp-aVn0k9dh-PzBkdFR1MWRxfsci83AGXUr7WKllvXJKmhGLa3poAVo4KCxUpWTBuvd1rJffnkX13oLtA8F0L7o4uu_iB7HWksgcbldehMVU4pAXzDzWNEyKXqEzL56cAi504HxwFoBf2AzcRKMUwrkEQXb3DHuqFVTybiXvVxdyyhkMHA8kBymaPq8WFmBKyXuwG90kAv7lEI56CgKsgFwXN-AC01wt9XG4a_xUQ10F8QlyyA-Q1qFqpDTqZ1v8U_sa3hvHH4ZN-kmMjsssMfGUBPloygWVGp_wvzYnMfkcVDV_ngjCjUD9OCUFCQBJpzAfAsCWo7u7bbfSg&__tn__=-R
https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2557628030957395?__xts__[0]=68.ARDPd7_jxPpGDHjkIyBGdugWsaFWCUjW-wy8wf2QaDhPvV0c2W7-9XC8Mgg69Em8pnNGWLk7Col9G_qJ9wfJmSHg5vLWYymSmaujScw9U1ypXTjOwePKqBRMow5rXJJ1ij7rAH7dq4syaXm0kL2EE6FTzMvL2w3ND87cz64G9bsn0w4A3_7e4LFGQGSdzaJ6MJz2b0Q6S2F79ucgYyxZy1Tj58D3c_dL84JKFMBJWM2-dBwIaYWvw6yvWwUqy181pbkO8rVn34ItIozS694bbkwmgkyp_Xjk3rUZ-JWzxRMErVxc8IBIWCTrivRkf83h6pqpZ7uLgvZaaNvGxpXnVAawkg&__tn__=-R

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS