”Am lansat în cadrul partidului mai multe teme, chiar un plan de acțiune. Deschidem partidul pentru cetățeni, lansăm un draft de program și invităm cetățenii să vină cu idei și să vină ei înșiși alături de noi pentru a crea o alternativă la ce avem astăzi. Am lansat și procedura de candidaturi pentru alegerile locale, și noi și conducerea centrală ne-am fixat un calendar. PNL va avea un candidat din timp și va avea o echipă în jurul lui. Vom avea sondaje în mai și septembrie și vom decide, știm cu toții că fără o echipă sudată și fără un candidat bun, pregătit din timp, nu putem spera la multe. O să le propunem bistrițenilor o cu totul altă politică, zecile de milioane de euro trebuie cheltuite mult mai chibzuit”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița, consilierul municipal Sorin Hangan.
El a afirmat că pentru o candidatură la funcția de primar a fost deschisă sesiunea de înscrieri care se va finaliza în jurul datei de 20 aprilie: ”Vom vedea câți se vor înscrie, urmează apoi o analiză, iar Biroul Politic va desemna doi-trei candidați care vor intra în aceste cercetări sociologice. Pot fi și din interiorul partidului și din afară, am spus că deschidem ușa partidului, se pot înscrie și personalități din societatea civilă. Evident că ulterior, în cazul în care vor fi selectați, vor deveni membri PNL findcă aceasta este condiția. Oricine dorește se poate înscrie. Nu aș vrea să fie luată ca o glumă, o spun cât se poate de onest, nu facem niciun fel de joc de imagine. Dacă cineva din societatea civilă hotărăște în acest sens, este cu drag primit aici, eu sunt primul care voi susține în cazul în care se califică să fie candidat”.
Cautati fericiti !!
pina la Pastele Cailor poate o sa-l gasiti !!
uite ca mi-a iesit si rima . e de bine !
Iar cautati?In ograda proprie nu aveti?
Pai in cazul asta ma mai gandesc oleaca sa pun de o candidatura si daca VERZII imi permit cu voturile de la noi si de la voi cu siguranta il infrangem pe OTC. Am si o varianta personala bine gandita pe care o tin la secret si cu ea AROGANTA poate fi invinsa . Astept comentarii de sustinere sau de suduiala.
nu sunteti comercial D-Le Balan. Nu va va sustine niciodata PNL.
In schimb cu propunerea personala…dati-i drumul. Poate iasa ceva!
aoleoooooooooo…..numai asa pot sa plec din Bistrita !!
si sincer nu asi vrea…….
decebal
traian
…
horea
Ati mai putea incrca cu domnul Titieni.
=))