Actualitate Recomandări

CSM Bistrița, al doilea egal consecutiv acasă! Pașca: Vom găsi acel ceva care ne lipsește

(FOTO-VIDEO) La capătul unui meci pe muchie de cuțit, echipa de handbal feminin CSM Bistrița a înregistrat al doilea rezultate de egalitate consecutiv pe teren propriu, cu Dunărea Brăila în etapa a 15-a, și rămâne fără succes acasă în 2018. CSM Bistrița se menține pe locul 6 în clasamentul Ligii Naționale, cu 23 de puncte.

După ce oaspetele au condus în debutul meciului, fetele antrenate de Horațiu Pașca au trecut la cârma jocului și s-au distanțat la cinci goluri. La pauză scorul a fost 13-9. În partea a doua, Dunărea a revenit rapid și a egalat. S-a încheiat remiză, 23-23.

 

Au marcat pentru CSM Bistrița: Oana Chirilă (5), Laura Pristăvița (3), Magdalena Paraschiv (3), Daniela Rațiu (3), Andreea Tetean (3), Almudena Rodriguez (3), Szilvia Szabo (1), Andreea Bărbos (1), Bianca Zegrean (1). În poartă, atât Cristina Sântămărean, care în repriza secundă a părăsit terenul accidentată la genunchi, cât și Ana Maria Măzăreanu au salvat câte șapte mingi trimise de brăilence.

Aici puteți vedea un album foto.

”Las lumea să aprecieze, dar cred că din punct de vedere tehnic și tactic jucăm un handbal bun, care place. Am obținut două egaluri, cu o formație care ne reprezintă în cupele europene, Craiova, iar cealaltă este vicecampioana țării în exercițiu, Brăila. La Brăila ne-am impus greu, la un gol, acum din păcate am făcut egal. Poate dacă eram mai concentrați în anumite momente am fi câștigat. Se vorbește că am ratat de la 7 metri, dar au ratat și ele. Nu știu dacă putem vorbi de un blestem. Așa e handbalul. Încă suntem în căutarea primei victorii acasă în acest an. Sper că acest public minunat a văzut handbal de calitate. Mergem cu toată încrederea la Vâlcea, unde vom întâlni o formație extrem de solidă, aflată pe locul 2. Așa ne aeste dat nouă să jucăm la început de an în compania echipelor puternice din campionat. Ne vom juca șansa la Vâlcea, apoi vom întâlni pe U Cluj în Cupa României și pe Slatina. Sper să vină și prima victorie acasă, le promit bistrițenilor că până la următorul joc vom găsi acel ceva care ne lipsește ca să ne impunem pe final. Sper din tot sufletul ca accidentarea Cristinei Sântămărean să nu fie una gravă, ea traversa o formă foarte bună și ar fi o pierdere importantă. Măzăreanu și Țăgean pot suplini o eventuală lipsă, dar mi-ar părea rău să fie o accidentare de durată”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

În runda viitoare, a 16-a, CSM Bistrița joacă în deplasare cu HCM Rm. Vâlcea – duminică 11 februarie, ora 16.30, în direct pe TVR 2.

Celelalte partide din etapa a 15-a: CSM Roman – CSM București 25-29, HCM Slobozia – Danubius Galați 22-21, Corona Brașov – CSM Slatina 27-30, Rapid București – U Cluj, Măgura Cisnădie – HC Zalău 25-22, SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 25-22.

Foto: Facebook CSM Bistrița

6 comentarii

  • Se joaca cu aceiași echipa și fetele sunt epuizate în repriza secunda. Cu Craiova am avut 3 goluri la pauza, cu Brăila 4 și am terminat egal, ratând finalurile de meci.

  • Important este că avem echipă în Liga 1 şi că bistritenii o pot vedea la Bistrita pe Cristina Neagu şi pe celelalte jucătoare de la CSM Bucureşti.
    Vin la Bistrita echipe puternice si jucătoare străine de valoare, care evoluează la naționalele altor țări.
    Nu prea contează dacă CSM Bistrita termină pe locul 5 sau 10.

  • Pe treaba buna.Ce-i cu graba asta?Va veni si vremea in care ale noastre o sa castige la opt goluri diferenta.Asta pentru ca fetele noastre sunt cele mai bune.Sa nu fim suporteri de rezultat .Sa le sustinem neconditionat pana in panzele albe.

  • Horațiu spui ca jucati un handbal bun din punct de vedere tactic/tehnic……te inseli…conduci la pauza si faci egal..asta numesti..hanbal bun…este meciul 2 egal acasa cand la pauza ai condus…problema e ca joci cu 7 .8 jucatoare..si sunt epuizate fizic..cele care isi dau interesul….inca… dupa fiecare meci castigat..pierdut sau egal tot feliciti fetele si spectatorii.. mai lasa-ne cu vorbele astea..hai face-ti o surpriza la Vâlcea

  • Adica Mihai tu vrei sa spui ca 8 jucatoare tin echipa iar restul dintre ele au fost selectionate gresit de domnul Pasca?O selectie mediocra facuta pas cu pas,cu rabdare si nu una reusita facuta intr-un sezon cum a reusit Valcea sau Magura anul acesta?Pe cand sa speram si noi la astfel de minuni facute intr-un sezon ?In 2025?Pas cu pas?Cu rabdare?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.