Actualitate Recomandări

Bistrița-Năsăud s-a înfrățit cu un district din Germania. Care este scopul colaborării

(FOTO) Județul Bistrița-Năsăud s-a înfrățit cu Districtul Mecklenburgische-Seenplatte, înțelegerea de cooperare fiind semnată în Germania de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, și președintele Districtului, Keilo Karger. 

”Județul Bistrița-Năsăud, într-un nou parteneriat! De această dată cu un județ prieten din nordul Germaniei. În cadrul vizitei de lucru, delegația județului nostru a avut mai multe întâniri de lucru cu conducerea administrativă a Districtului Mecklenburgische-Seenplatte, cu cea a Camerei de Comerț și Industrie a regiunii, dar și cu echipa care conduce sistemul de management al deșeurilor din acest district. Semnarea Înțelegerii de cooperare vine în urma unei cooperări de peste 15 ani între cele două județe, prin intermediul ”Asociației de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistrița”, înființată la inițiativa inspectoratelor de poliție din cele două județe.

Semnarea acestui acord reprezintă încununarea muncii de peste 15 ani a conducerii inspectoratelor de poliție din județele noastre dar și o formă de recunoștință a noastră, pentru suportul primit de comunitatea bistrițeană din partea prietenilor noștri germani. Știm cu toții donațiile consistente primite pentru reabilitatea Bisericii Evanghelice, de spitalele din județul nostru, de Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” și de alte entități, din partea oamenilor cu suflet mare din Mecklenburgische-Seenplatte. Pentru faptul că am ajuns în relație cu acești oameni de calitate vreau să îi mulțumesc lui Ștefan Guzu, bistrițeanul originar din Poiana Ilvei, care acum este primarul comunei Ivenack, domnului deputat Manfred Dachner, un bun prieten al bistrițenilor și fondatorul acestei asociații, precum și tuturor colegilor din Inspectoratul Județean de Poliție al județului nostru, care au început și menținut o relație de cooperare cu omologii lor din Germania. Scopul principal al colaborării în constituie promovarea contactelor între cetăţeni, precum şi a schimburilor în domeniile administraţiei publice, cultural, economic, ştiinţei și tehnologiei, sportului, sănătăţii, educației și tineretului. Și voi avea grijă ca acest scop să fie atins în interesul oamenilor din județul nostru!”, a menționat Radu Moldovan.

Din delegația județului Bistrița-Năsăud au mai făcut parte vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, președintele de onoare al ”Asociației de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistrița”, Liviu Olariu, primarul comunei Poiana Ilvei, Ioan Scridonesi, consilierii județeni Monica Săsărman și Maria Ulecan, dar și o delegație a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița.

Districtul Mecklenburgische-Seenplatte este situat în Nord-Vestul Republicii Federale Germania, la 120 km de capitala Berlin. Are o populație de circa 270.000 de locuitori, iar economia județului este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industrie, turism, agricultură și procesarea hranei. Este considerat a fi cea mai întinsă regiune coerentă de lacuri şi canale din Germania şi este uneori numit „ţara celor o mie de lacuri”. Există mai multe parcuri naturale şi lacuri cunoscute cu floră şi faună unice în regiune.

Înțelegerea de cooperare prevede că ”părţile vor coopera în vederea creşterii capacităţii instituţionale a autorităţilor publice locale din localităţile lor cu scopul asigurării dezvoltării economico-sociale a comunităților locale și vor dezvolta relaţii de colaborare în următoarele domenii: Economie, Turism, Cultură, Învățământ, Mediu, Agricultură şi dezvoltare locală, Evaluarea eficienţei în sectorul public realizată de autorităţile administraţiei publice locale, Standardele de calitate pentru serviciile publice prestate de autorităţile publice locale. Părțile vor contribui la schimbul de delegaţii, vizite ale experţilor şi specialiştilor în domeniile cultural, economic, administrativ, turistic, social, sanitar, educativ şi de mediu; în acelaşi timp, vor acţiona pentru realizarea unui schimb de experienţă între structurile administrative aflate în coordonarea celor două părţi semnatare, stabilirea şi realizarea unui sistem relaţional între aceste structuri şi promovarea imaginii activităţii acestora la nivelul comunităților locale, vor contribui la dezvoltarea cooperării între organizaţiile şi instituţiile de ştiinţă, cultură, sănătate, învăţământ, asistenţă şi protecţie socială, sport, turism, mediu, gospodărire comunală din unităţile lor administrativ-teritoriale”.

În ultimii ani, Bistrița-Năsăud s-a înfrățit cu orașul Rivoli din Italia (Provincia Torino), cu Provincia Hunan din RP Chineză, cu județul Myślenice, Voievodatul Polonia Mică (Malopolska) din Polonia.

4 comentarii

  • No super ca ne-am infratit, de cand asteptam acest lucru…. acum putem dormii linistiti…. dar si pana acum ne-am infratit cu tot felul de frati (natii) si noi tot cu prostiile noastre ramanem… pod nefunctional, partie, buda orasului… tot romani in izmene suntem

  • De înfrățit, ne-am înfrățit…dar de învățat, am învățat ceva de la ei?…sau ne-am înfrățit doar de dragul ajutoarelor ce le-am primit şi a celor pe care le mai aşteptăm?…

  • Olariu nu-i suspectul ala de la politie, cu gașca lor de abuzuri, cum îl prezentau gazetele?
    El reprezintă cinstea si omenia acestor locuri ? S-o scos ? fain !
    La placinte înainte.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.