Sănătate

CAS Bistrița-Năsăud: Ce riscă medicii de familie

”Legat de protestul la nivel național al medicilor de familie, care au spus că nu vor mai încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate nu știu câte zile din ianuarie, în acest moment se află în derulare până la 31 decembrie un contract între CAS și medicii de familie. Acest contract, așa cum sună ordinul președintelui CAS, se prelungește până la 31 martie printr-un act adițional. Noi am dat termen până mâine pentru toți furnizorii, nu numai pentru medicii de familie, să depună cererile cine dorește să prelungească contractul. Nu avem până acum nicio comunicare oficială din partea asociației medicilor de familie din județ cum că nu ar dori să semneze acest act adițional pentru prelungirea contractului”, a declarat într-o conferință de presă președintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan.

Ea a precizat că deja sunt medici de familie din Bistrița-Năsăud care au depus cereri de prelungire: ”Poate unii vor, poate unii nu vor. Care este riscul? Dacă acest contract încetează la 31 decembrie, nu vom putea face prelungire pe baza unei cereri depuse după 1 ianuarie, contractul a încetat și cu asta punct. Dacă medicii de familie nu vor depune cereri de prelungire și în ianuarie doresc să reia relația cu noi va trebui să declanșăm o perioadă de contractare, practic să încheiem un contract nou pentru perioada până la 31 martie. Procedura este mai îndelungată, sunt niște etape și termene care trebuie respectate și se va ajunge undeva în luna februarie când medicii de familie vor putea de fapt să lucreze pe contract cu CAS. Noi le-am comunicat aceste lucruri, rămâne la latitudinea dumnealor ce variantă aleg. Varianta cea mai bună este ca acum să prelungească acest contract și, până în luna martie când se va declanșa procedura pentru un nou contract pe noi norme și condiții, să își rezolve problemele pe care le au cu CAS și Ministerul Sănătății. Vom vedea cine a înțeles și cine nu care sunt avantajele și dezavantajele. Ei au și varianta să depună cerere de prelungire și după aceea o cerere de suspendare, să spunem, pe perioada de derulare a acestui protest și atunci din punct de vedere juridic ar fi rezolvată problema. Dacă nu, va fi mai complicat pentru că va rămâne toată luna ianuarie fără ca ei să-și poată deconta vreun serviciu”.


Medicii de familie protestează faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de „imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie”, avertizând că „sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite”.

Coaliţia „Solidari pentru Sănătate” a depus un memoriu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la filialele de judeţ ale acesteia, dar şi la prefecturi, prin care cere: crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituţiilor internaţionale, crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic – familie – comunitate pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor României, prin debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI, recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor.

„Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populaţiei la medicamente, SIUI este un sistem informatic care trebuie completat cu adeverinţe şi hârtii”, spun medicii de familie.

Conform unei analize realizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, până în anul 2030, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi odată cu această tendinţă creşte incidenţa bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii.

„Există o tendinţă negativă, de ieşire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare) fie prin migraţia forţei de muncă şi intrarea unui număr scăzut de medici tineri care refuză această specialitate. Această tendinţă este accelerată de subfinanţarea sistemului naţional de asistenţă medicală primară şi de lipsa oricăror politici de atragere a tinerilor medici către cele 600 de localităţi din zonele rurale lipsite de medici de familie, de care depind nu doar gradul de sănătate al populaţiei, ci şi realizarea unor economii importante pentru bugetul de stat. Această tendinţă negativă va conduce la un colaps total al sistemului de medicină primară”, mai spun medicii de familie.

1 comentariu

  • Intr-o tara civilizata, medicina de familie este BAZA sistemului de sanatate pentru cei multi si necajiti, dar CNAS-ul din Romania ii acorda sub 10% din fondurile adunate de la salariatii din tara. Sefii de acolo au salarii minunate chiar daca nu gestioneaza intotdeauna corect fondurile in interesul cetatenilor simpli. Prelungirea unilaterala a Contractului cu medicii de famile este un SANTAJ pe fata, care isi doreste in continuare sa ii tina pe acestia in sclavie si ascultare. Fara sa ii pese de sanatatea publica, CNAS-ul se comporta asemanator cu Puterea actuala. Cati dintre inspectorii din aceasta institutie au fost in salile de asteptare ale cabinetelor medicilor de familie sa vada concret ce se petrece acolo in sezonul rece? Bolnavii de tot felul care primesc medicamente gratuite sau la reducere prin medicina de familie asteapta URGENT rezolvarea corecta a conflictului in beneficiul tuturor partilor implicate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS