”În aprilie, am participat, în calitate de viceprimar al municipiului Bistriţa şi direct responsabil pentru Direcţia Municipală de Servicii Sociale, la o vizită de studiu transnaţională organizată la Londra de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu finanţare europeană POSDRU. Tematica vizitei de studiu transnaţională a fost schimbul de bune practici în prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane, organizată în cadrul proiectului: ”START – o viaţa de calitate în siguranţă”. Tematica abordată a fost una extrem de actuală şi de interes atât în Regatul Unit al Marii Britanii cât şi în România, şi anume violenţa domestică şi traficul de persoane, fenomene care au luat amploare în ultimul deceniu. Violenţa domestică reprezintă una din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internaţional, cât şi la nivelul României”, spune viceprimarul Kiss Laszlo într-un raport publicat pe site-ul Primăriei Bistriţa.
Obiectivul proiectului este de dezvoltare a unor măsuri integrate cu abordare sistematică şi naţională de prevenire şi combatere a violenţei domestice şi a traficului de persoane precum şi creşterea gradului de conştientizare a tuturor instituţiilor publice, dar şi a comunităţilor locale, cu privire la principiile egalităţii de şanse, la fenomenul violenţei domestice şi al traficului de persoane. ”Odată cu numirea mea în funcţia de viceprimar al Municipiului Bistriţa am enunţat de nenumărate ori dorinţa mea de a avea şi la Bistriţa un centru destinat combaterii violenţei domestice, deoarece Bistriţa-Năsăud este unul dintre putinele judeţe ale României care nu dispun de un asemenea centru”, a menţionat el:
”În urma vizitei la Londra şi a cunoştinţelor dobândite îmi propun următoarele:
1. Finalizarea demersului schimbării statutului ”Casei Speranţei” prin completarea acestuia cu paragrafele necesare utilizării drept casă protejată pentru persoanele supuse violenţei domestice. În acest sens au fost deja trimise scrisori recomandate pentru solicitarea acceptului, urmând ca acest proces să fie finalizat până după jumătatea lunii mai 2015. Efectuarea lucrărilor de amenajare necesare şi pornirea activităţii.
2. Înfiinţarea unui departament specializat pentru situaţiile de violenţă domestică în colaborare cu DGASPC Bistriţa-Năsăud şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi participarea în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la un program de formare profesională pentru ocupaţia de ”Expert în egalitate de şanse”. Oferirea de consiliere psihologică, educaţională, profesională respectiv juridică persoanelor supuse violenţei domestice şi înfiinţarea de programe speciale pentru reintegrare socială. În acest sens aşteptăm şi colaborarea cu organizaţiile non-guvernamentale specializate pe problematica enunţată mai sus.
3. Campanii de creştere a gradului de conştientizare asupra egalităţii de şanse, a fenomenului violenţei domestice şi traficului de persoane. În acest sens se vor tipări bannere şi fluturaşi care vor fi distribuite cetăţenilor municipiului Bistriţa.
4. Seminarii de promovare a principiului egalităţii de şanse, a combaterii violenţei domestice şi a traficului de persoane, unde actorii sociali relevanţi vor obţine informaţii suplimentare cu privire la acest fenomen.
5. Instruirea personalului pentru situaţii de violenţă domestică şi trafic de persoane.
6. Conectarea la un sistem informaţional unic integrat şi a unui Call Center pentru violenţa domestică – cu număr unic la nivel naţional, în colaborare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
7. Semnarea de protocoale de colaborare inter-instituţionale”.
D-le vice Kiss : mai desfintati veceurile publice?