Actualitate

Start în concursul celor mai frumoase grădini şi balcoane cu flori

Bistriţenii care au grijă de aspectul estetic al curţii, balconului sau spaţiului aferent blocului în care locuiesc sunt invitaţi să se înscrie în concursul „Bistriţa Verde 2013”, ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie. Întrecerea celor mai buni grădinari bistriţeni se desfăşoară în perioada iunie – septembrie, înscrierea se face până în 30 august, iar premierea este programată pentru luna octombrie.

afis bistrita verde 2013Au început înscrierile la concursul de curăţenie şi de înfrumuseţare a spaţiilor verzi urbane prin plantări (iarbă, gazon, arbori, arbuşti, plante perene, flori), amplasare de jardiniere cu flori şi amenajări peisagistice originale, informează municipalitatea.

Secţiunile concursului sunt: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”; „Cel mai frumos balcon cu flori”; „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”.

Anul acesta pot participa la concurs şi asociaţiile de proprietari care „adoptă” spaţiul verde din jurul blocurilor de locuinţe în vederea întreţinerii şi amenajării conform destinaţiei. Nu pot lua parte la acest concurs angajaţii Primăriei şi ai Serviciilor Publice aflate în subordinea Consiliului Local şi nici câştigătorii ediţiei 2012.

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare secţiune, în valoare totală de 2.700 de lei: premiul I – 500 de lei, premiul II – 250 de lei, premiul III –  150 de lei. Banii vor fi repartizaţi de la bugetul local.

Comisia constituită pentru evaluarea concurenţilor va analiza portofoliile persoanelor înscrise în concurs şi va acorda un punctaj care va reprezenta 75 % din punctajul final. Cetăţenii vor putea vota şi ei pe site-ul Primăriei, după consultarea informaţiilor despre locaţiile aflate în concurs, punctajul acordat de ei reprezentând 25% din punctajul final. Pozele vor fi postate pe site-ul Primăriei, iar bistriţenii vor putea vota concurentul pe care îl apreciază.

Premierea câştigătorilor concursului „Bistriţa Verde” se va face în cadru festiv, în luna octombrie, la ”Toamna bistriţeană”.

Desfăşurarea concursului va avea la bază Regulamentul privind organizarea unor concursuri pentru stimularea şi motivarea cetăţenilor din municipiul Bistriţa în vederea participării la acţiunile de înfrumuseţare a municipiului Bistriţa, în care sunt stabilite şi criteriile de acordare a premiilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS