Social

Blocul ANL de la Bistrița Bârgăului, râvnit de 35 de familii. Cu ce se vor încălzi viitorii chiriași

Cele 16 apartamente din blocul ANL de la Bistrița Bârgăului, recent recepționat, sunt râvnite de 35 de familii tinere din comună, a spus primarul comunei Vasile Laba, potrivit căruia, după ce se va stabili lista de prioritate, noii chiriași se vor putea muta în casă nouă.

”Sunt tineri care nu mai vor să locuiască în aceleași case cu părinții. Vom repartiza locuințele celor care au sub 35 de ani, sunt angajați. Vor avea prioritate cei care au copii. Nu vom putea onora toate cererile, dar ne-am propus să mai solicităm finanțare pentru încă un bloc”, a spus Vasile Laba.

Întrucât comuna nu e racordată la rețeaua de gaze naturale, blocul ANL va fi încălzit cu două centrale pe lemne. Inițial era prevăzut să fie montate panouri solare pentru apa caldă, dar s-a renunțat ulterior.

”Am cofinanțat noi construcția blocului ANL cu 400.000 de lei de la bugetul local, cât a costat conectarea la rețeaua electrică, și nu am mai avut bani și de panouri solare”, a spus Vasile Laba, potrivit căruia tinerii care vor locui în acest bloc își vor cumpăra din banii lor lemnele necesare pentru cele două centrale.

”Sper să se poată muta cât mai repede ca să nu se degradeze construcția. În această perioadă, tot deschidem geamurile, dar trebuie încălzit blocul”, a spus Vasile Laba.

Primăria Bistrița Bârgăului are probleme în prezent cu asigurarea lemnului de foc pentru populație. Are peste 1200 de cereri depuse și nu a onorat deocamdată decât jumătate.

Până în prezent, în județul Bistrița-Năsăud, ANL a finalizat 1.264 de unități locative.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS