Actualitate

Bogdan Ivan: Zero lei de la stat pentru cei care pot să muncească, dar nu vor

Persoanele care sunt apte să muncească, dar refuză acest lucru, nu vor beneficia de ajutorul social, înlocuit cu venitul minim de incluziune, spune deputatul PSD Bogdan Ivan:

”Numai persoanele care cu adevărat nu pot munci vor fi ajutate și sprijinite în continuare! Este un proiect de lege pe care l-am votat astăzi și cu care am venit în fața dvs. în campania din 2020. Cu sprijinul echipei PSD, doar cei care au nevoie cu adevărat de ajutor vor avea un venit minim de incluziune majorat, iar cei care refuza un loc de muncă de la AJOFM sau intenționat nu se califică la locul de muncă nu vor mai primi niciun leu de la stat!

PSD vizează și majorarea nivelurilor de venituri: ajutor de incluziune – de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent, ajutor pentru vârstnici – de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent, actuala alocație pentru familii cu copii – de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent și pentru venitul total al familiei – de la 400 lei la 500 de lei”.

Etichete

12 comentarii

  • Frumoasa fenta PSD, nici o asumare pe legea pensiilor speciale dar luam ochii la electorat ca ii penalizam pe “lenosi”
    Au votat cu doua mâini pensii speciale pt primari , președinți , Vice președinți etc
    Oameni noi in politica cu apucături vechi.

    74
    7
  • Orice învăț are și dezvăț, zice o vorbă…Nu contează cine a promovat această ințiativă de lege, mă refer ca apartenență politică, care sunt apți de muncă păi să muncească dacă vor o pâine, nu să-i ținem noi toți în aspate, că din banii noștri se plătesc asistații sociali, din impozitele și taxele „proștilor” care muncesc efectiv!Statul s-a trezit, păzea putorilor…

    44
    1
    • Tocmai ce-am văzut pe tembeliziuni și-am ascultat la radio, cum ați votat în unanimitate mărirea sumei forfetare pentru birourile voastre parlamentare cu 7500 de lei/lună. Aia care nu trebuie s-o justificați numai 50%. A, că ați schimbat denumirea ajutorului social în ajutor de incluziune, e mare realizare, ba ați mai adăugat și 15 lei la imensa sumă de 260 de lei. Bogdănele, roagă pe cineva să-ți citească și legea 416 unde prevede că persoanele apte de muncă, trebuie să presteze anumite ore de muncă, altfel se taie ajutorul. Că primarii își protejează votanții, asta e. O, da, o știu de la bunica, că știe de la Doamne-Doamme porunca ,,nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine ” doar că voi ați luat puținul de la mulți și-ați dat multul la puțini, da asta o faceți de peste 30 de ani și lumea vă aplaudă, vă votează, ba sunt și lotri că o vinit dom deputat pi la noi ș-o dat șî mâna…no, numa zîc.

      57
      3
  • Asta pare un glonț care psdeaua și-l trage în picior! Poi ce faceți tovarăși, vă puneți la muncă electoratul fidel?
    Așa cum o zis țiganul: I-a sticla de la domn’ președinte că s-o îmbătat!

    21
    1
  • Dl Ivan e plin de contradicții mărețe.

    Pe 2 aprilie 2021 aici,

    https://timponline.ro/bogdan-ivan-apel-disperat-in-numele-oamenilor-catre-actualul-guvern/

    Fapel la solidaritate cu șomerii , pe cei care îi voia sprijiniți la momentul respectiv.
    Ironic i-a sprijinit atât de bine , că respectivii nu vor să mai muncească azi piața muncii, de ce bine o duc acasă….
    Doar nu nimeni nu e prost, să muncească pe statul de plată legal, după ce a fost învățat la borcanul cu miere social.

    Azi discursul s-a schimbat.
    Același om sugerează că cei care nu muncesc acolo economia de stat o cere( că economia liberală au avut grijă să o îngroape cu taxe , controale și legi impredictibile) sunt niște putori dle, care refuză ofertele de nerefuzat de la AJOFM.
    Oferte care nu trec din motive evidente ba e munca pe care cam toți știu că ba le scurtează durata de viață, ba muncesc pe nimic, de la o chirie la alta, ba îi omoară de-a binelea cu zile(medii toxice, norme de securitate a muncii absente etc).
    Grija nu a fost să amelioreze cu timpul condițiile de muncă a celor care muncesc.
    Nu, grija a fost jupoitul pentru o clasă minoritară care n-a muncit în viața lor la nivelul unui muncitor de la Leoni.

    Așa transformarea peste noapte, domnul Ivan a devenit, peste noapte un om de dreapta.

    S-a culcat curcan și s-a trezit motan.

    De la tribuna autorității repetă în esență mesajul redat de actorul Vișan autoproclamat Dumnezeu(în închisoare) -din scena Cel Mai iubit dintre Pământeni.

    https://www.youtube.com/watch?v=hCOjKlAmn30

    -Să muncească și hrănească pe sine și ulterior familiile lor-

    Asta nu se cheamă comă alcoolică în termeni politici.

    Se cheamă sevraj doctrinar .

    Iar dreapta, opoziția ..care teoretic ni se prezintă ca și alternativă , stă cuminte și doarme, ordin de la împărăția de sus. dovada că toți o apă și-un pământ.

    Ce scădere în procentaje ar fi cu mesajul..;-PSD-ul vrea să vă taie banii.-
    Un partid puternic de stânga gen USR ar fi fost primul care ar fi fost beneficiat de mesajul ciudat al PSD în mediul rural mai ales. Dar cum cei de la USR s-au concentrat pe certuri urbane și trivialități intelectuale între persoane bine educate..cam acolo se duce reprezentarea lor în rural, către zero. Liberalii de asemeni mulțumiți de lovitură, servim mesajul populației prin vocea altora, la schimb cu niște posturi garantate prin noua rotație guvernamentală.
    Politica asta..

    10
    2
  • Bravo!
    In loc sa va ocupati de treburi serioase, va tineti e găinării….
    In timpul ăsta, de pensiile speciale nu se atinge nimeni, ne impovarati in schimb cu taxe si ne indatorati pentru multe generatii de acum incolo, să vă așterneți culcușul călduț, vouă și acoliților voștri…

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS