Actualitate

Brigada 81 Mecanizată Bistrița și-a deschis porțile pentru vizitatori (FOTO)

Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” Bistrița a avut porțile deschise în cursul zilei de joi, de la 10.00 la 15.00, când cei interesați au putut vedea tehnica, armamentul, aparatura și echipamentele din dotarea marii unități a Armatei Române. Evenimentul face parte din seria celor organizate cu ocazia Zilei Forțelor Terestre.

S-au aflat aici și rezentanții Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud cu oferta educațională pentru cei interesați să urmeze o carieră militară. Accesul publicului la eveniment a fost permis prin strada Avram Iancu.

Sâmbătă 30 aprilie, la ora 10.00, în Piața Petru Rareș, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Bistrița, organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Forțelor Terestre. Tot sâmbătă, începând cu ora 17.00, muzica militară a Garnizoanei Bistrița va susține un concert aniversar în Parcul Municipal Regele Mihai I.

Brigada 81 Mecanizată are batalioane de infanterie, artilerie, tancuri, apărare antiaeriană și sprijin logistic, dar și subunități de cercetare, comunicații și informatică, de geniu, apărare chimică, bacteorologică, radiologică și nucleară. Batalionul 812 Infanterie ”Bistrița” (”Șoimii Carpaților”) a participat la cele mai multe misiuni în afara granițelor țării.

10 comentarii

  • Mai bine mutati unitatea mecanizata pe dealul COCOS,in wonderland,ca de vin rachetele Kalibr(dupa cum transmite nebunu din Rusia,un fel de tatuc al ciumatilor rosii actuali),praf fac astia orasul!!Mai faceti si expozitii in timp de razboi!!

  • Apropo,Turcule,in loc sa stai prin altare la degustari,sa cumperi trenulete si corzi elastice prin parc,mai bine vezi ce i cu adaposturile in caz de razboi!!Ai zis ca verifici si rezolvi,cand colo te ai bagat la degustari in beciuri si asa au ramas!!

    • Nu mai spune de astea ca iar se face coada la pasapoarte.Primii o taie eroii din teatrele de operatiuni NATO ,care s au luptat in Angola cu triburile de vanatori,si prin Afganistan unde au pazit campurile de mac pe care vroiau sa le arda talibanii.In acelasi timp toti conducatorii nostri vor lua lectii de limba rusa di de pupat dosuri de mujici.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS