Actualitate

Buluc la APIA. Ţăranii s-au înghesuit cu sutele la trei uşi ca să-şi depună actele pentru subvenţii (FOTO)

Dacă e zi de sărbătoare, e şi buluc la APIA. Peste 300 de ţărani au venit, luni, la oraş ca să-şi depună dosarele pentru subvenţii. Unii dintre ei s-au trezit chiar şi la ora 4.00, iar la prânz nu terminaseră de stat pe la uşi. "Vom sta până la 19.00-20.00, cât va fi nevoie", a spus directorul APIA, Florin Căpraru care se gândeşte să suplimenteze numărul funcţionarilor care preiau acte.

Grămadă pe la uşi. Aşa au stat fermierii luni, la sediul APIA de pe strada Tărpiului, ca să-şi depună dosarele pentru subvenţia la bovine. Deşi APIA a făcut programări pe comune şi au transmis, în sate, când îi aşteaptă pe oameni, cu toţii au venit, luni, fiindcă e sărbătoare şi nu lucrează la câmp. De la Târlişua, până la Budeşti, toţi au dat năvală cu documentele pentru a scăpa de o grijă, dar şi pentru ca să nu rateze banii promişi de stat, circa 500 de lei pentru fiecare animal.

Cei mai mulţi habar nu aveau că se fac programări, nu i-a invitat nimeni, spun ei, alţii ştiau, dar nu au putut veni în ziua în care au fost chemaţi. Fiecare a stat în birouri cel puţin zece minute în funcţie de numărul de animale pentru care a cerut bani, dar, în unele cazuri a durat mai mult fiindcă fie nu au avut toate documentele, fie nu au completat bine hârtiile.

L-am întrebat pe directorul APIA Bistriţa-Năsăud, Florin Căpraru, de ce au venit atât de mulţi oameni într-o singură zi. „Nu au primit invitaţii individuale. Le-am trimis notificări la primării, iar primăriile au afişat programul fiecare cu câte două săptămâni înainte. Fiecare localitate are programate trei zile. Înţeleg că fermierul nu se poate prezenta în una din ele, dar mai are două. Azi, de exemplu, aşteptam fermierii din Leşu, dar nu au venit decât 15, restul fiind din tot judeţul. În general, aşa se întâmplă când e sărbătoare. Îi primim pe toţi, nu îi trimitem acasă, dar se creează acest disconfort. Noi o să stăm aici până la 19.00-20.00, până va fi înregistrat şi ultimul. Nu îi trimitem acasă. Oamenilor li se pare că durează mult, dar media pe dosar e de 10 minute. Sunt însă unii care au trei animale şi alţii care au zece. Trebuie să verifici toate paşapoartele, toate adeverinţele pe care le aduc, să afci o valorificare a dosarului. Apoi verificăm cu DSVSA şi comparăm ce declară dânşii cu ce este în baza de date, dar, în prima fază, trebuie să avem garanţia că am luat toate documentele solicitate. Evident că cel cu mai multe animale poate prelungi cu un minut-două limia medie de 10 minute, dar mai mult nu ar trebui să dureze. Sunt trei birouri şi şapte funcţionari care lucrează. Media ar fi de 40 de solicitări pe funcţionar, ori zece minute, s-ar încadra în timpul util”, a spus Căpraru.

Întrebat dacă nu se poate suplimenta numărul de funcţionari, el a declarat că e posibil, numai că fiecare funcţionar are pe computerul lui aplicaţia aferentă. Cei de la subvenţii pentru bovine au aplicaţia pentru această categorie, iar cei de la subvenţii de pământ respectivele programe. „Pot prelua dosare şi alţi colegi, dar nu pot introduce în aplicaţie neavând programul. În mod normal, nu avem atât de multă lume, doar în sărbători religioase”, a spus el.

În Bistriţa-Năsăud sunt aşteptaţi să depună cereri peste 7.000 de fermieri.

APIA 2 APIA 3 APIA 4 APIA 5 APIA 7 APIA 8 APIA 9 APIA 10 APIA 11 APIA 12 APIA 13 Florin Capraru 6

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS