Actualitate Economie

Sabin Cucea, back in business. Xeroxul de peste drum de APIA merge strună

Fostul director adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud, Sabin Cucea, s-a reapucat în forţă de afaceri. El nu mai ia bani de la APIA, fiind suspendat, dar îşi vede de afacerea lui de peste drum de instituţie. Vinde dosare şi copiază acte. Supărat că l-am deranjat în timp ce fuma o ţigară în curte, Cucea ne-a întors spatele.

De cum a început o nouă sesiune de depunere a actelor pentru subvenţii, biroul de copiat acte de peste drum de APIA merge din nou strună. Fostul director adjunct al instituţiei, Sabin Cucea, şi-a reluat în forţă activitatea de privat. Vinde dosare, copiază acte, întocmeşte documentaţii. Luni, la prânz, l-am găsit fumând în curte, în timp ce mai mulţi fermieri stăteau în genunchi să-şi aranjeze hârtiile.

„Plecaţi de aici, mi-aţi făcut destul rău, ieşiţi afară! Lăsaţi-mă în pace!”, a ţipat Sabin Cucea, fără să aibă curajul să se întoarcă şi să discute civilizat. Totuşi, îi reamintim că e bine, sănătos, liber, face afaceri în vecinătatea statului şi pe seama acestuia şi, mai mult, face bani.

L-am întrebat pe directorul APIA, Florin Căpraru, cum de a reînceput activitatea la xeroxul familiei Cucea. „E o activitate privată, nu o putem opri. Noi le-am oferit fermierilor dosare şi toate condiţiile ca să-şi multiplice actele, dar unii mai merg acolo. Nu avem ce să le facem”, a spus Căpraru.

În urmă cu un an vă semnalam „Cum fac bani grei şefii de la APIA pe seama ţăranilor bătrâni şi neştiutori. Operaţiunea dosarul!”. Urmare a dezvăluirilor făcute de noi, directorul adjunct Sabin Cucea şi soţia sa, Codruţa Sânpetrean, nepoata lui Emil Scurtu, au fost  cercetaţi de comisia de disciplină a APIA. Apoi, era vorba că afacerea Cucea- Sânpetrean risca falimentul. Iată însă că nu a fost aşa! Numai că, de data aceasta, Cucea e suspendat şi e om de afaceri. Cică pe bune!

Cristiana Sabău

Xerox Cucea 2 Xerox Cucea 3 Xerox CUcea 4 Xerox Cucea 5

Etichete

2 comentarii

  • Felicitari doamnei Cristiana pt. articol. Dupa parerea mea, nu dl. Capraru trebiua intrebat despre bussines-ul lui Cucea din sediul Dispensarului veterinar de peste drum de APIA, ci ar trebui investigat la DSVSA Bistrita, deoarece aceea cladire este cunoscuta de noi de fermieri ca sediu al Dispensarului veterinar Bistrita, sediu al Circumscriptiei sanitar-veterinare Bistrita. Nu mai stiu daca dupa revolutie n-o fi fost acaparata cumva si aceea cladire de vreun rechin-(pardon investitor)-privat, dar n-ar fi de mirare. S-o fi cumparat Cucea?? Sa fie Cucea acolo chirias, ori sub-chirias, ori sub-sub chirias?? Poate ar merita investigat.

  • Cica domnu’ suspendat (din initiativa proprie) este consilier juridic, cu minim pe economie (600 si ceva), la vivpop instalatii srl, ca restul … ii ia la negru…
    sau mai bine zis isi permite sa stea acasa din moment ce are aprox. 94.000 ron dati cu titlu de imprumut la 3 firma printre care si la firma in care isi vinde dosarele, peste drum de apia.
    A cui o mai fi si firma asta si ce manevre mai invart ???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS