Actualitate

Bunătăți din porc Mangalița la cel mai nou punct gastronomic local, în Satu Nou

Dacă vă e poftă de o răcitură, de o zamă de șălate și de un haioș cu nucă și dulceață, dați o fugă până la Satu Nou, în comuna Cetate. La poalele Dealului Negru, s-a deschis Punctul Gastronomic Local ”Bucate de Uifalău” unde se gătește cu carne din porc Mangalița.

Punctul Gastronomic Local ”Bucate de Uifalău” (vechea denumire a localității Satu Nou -n.r.) aparține familiei Toderic.

Mihaela are 37 de ani și este de loc din Poiana Ilvei. Părinții ei și-au căutat un rost în Spania unde s-au mutat încă din 2002. Ea a rămas în țară, a urmat Facultatea de Studii Europene la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar după absolvire, în 2008, a plecat la rândul ei în străinătate. Acolo a încercat să-și omologheze studiile, dar fără succes.

Timp de patru ani a lucrat la sortat de fructe și legume, a făcut menaj în case, dar a fost și agent comercial. Acolo l-a întâlnit pe soțul ei, Ioan, șofer de meserie, originar din satul Petriș. ”I-am zis: dacă noi o să avem copii, îmi doresc o viață liniștită, în tihnă, de care să ne bucurăm. Ne-a ajuns viața din Spania, extrem de agitată, cu muncă, muncă și iar muncă. Parcă timpul a trecut așa de repede acolo încât nici nu am apucat să ne bucurăm de viață”.

În iunie 2012 au venit din Spania și au făcut nunta. Cu banii adunați din străinătate au cumpărat clădirea în care a funcționat o fabrică de lapte în localitatea Satu Nou, și unde a lucrat pe vremuri și soțul ei. S-au mutat într-o cameră unde aveau doar un colțar, dar s-au simțit bine pentru că erau acasă. După trei luni, Mihaela a rămas însărcinată șia adus pe lume o fetiță, iar după încă un an și câteva luni, un băiețel.

”Mi-am dorit foarte mult să gătesc mâncare sănătoasă pentru copii, să aibă un start bun în viață în ce privește hrana”, mărturisește ea, care a început să gătească pentru ei cu legume din grădină, carne de la animalele din fermă și fructe din livada proprie, ce știa sigur că e sănătos și bun.

În 2017, soții Toderic au accesat Măsura 6.1 Instalarea tinerilor fermieri. Au primit finanțare și au început să crească porci din rasa Mangalița.

”Noi punem în valoare porcul Mangalița. Știu să fac ciorbă de fasole cu ciolan, ciorbă de perișoare, supă dulce, zamă de șălate, ciorbă de burtă, răcituri, sarmale cu păsat și cu varză murată, tochitură cu mămăligă, fripturi, iar la desert haioșe cu untură și cu dulceață și cu nuci, cornulețe, prăjituri cu mere, genul de desert care nu e foarte dulce, nici foarte cremos. Sper că turiștilor le va plăcea, dar că, în același timp, că vor fi și bistrițeni care să vină la noi la masă, cum ai merge la niște prieteni sau la rude în vizită. E de ajuns să ne contacteze și să ne spună ce vor să mănânce și eu le voi pregăti. Pe parcurs, mi-aș dori ca oamenii să se implice și ei și să vină la tăiatul porcului, să gătim împreună. Dacă vor, să-i aducă pe copii să facem turtă dulce cu untură, copiii mei sunt înnebuniți după ea ca și toți copiii de aici. Sunt deschisă la orice provocare”, a mai spus Mihaela Toderic.

Ea știe să pregătească și tortilla tipic spaniolă, iar când primește pachet din Spania, se mai răsfață și cu Jamon.

De băut veți găsi la Punctul Gastronomic ”Bucate de Uifalău” afinată, vișinată, gutuiată, țuică de pere verde, cu fructe din propria livadă, a spus și Ioan Toderic.

La Punctul Gastronomic ”Bucate de Uifalău” vă puteți programa pe pagina de Facebook sau la telefon 0768 812 068

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS