Actualitate Recomandări

Bunătăţi şi frumuseţi de pe trei continente la târgul de artă populară (FOTO)

Uleiuri de măsline bio şi vinuri din Italia, celebrele pălării mexicane, brăţări împletite în Filipine, bijuterii din Costa Rica şi numeroase alte bunătăţi şi frumuseţi au fost de găsit sâmbătă, începând cu ora 11.00, în Parcul Municipal, unde a fost organizat un târg internaţional de artă populară.

La invitaţia organizatorilor Festivalului internaţional de folclor „Nunta Zamfirei”, fiecare dintre cele 15 ţări participante la eveniment, venite de pe trei continente: Europa, Asia şi America de Nord, a adus la târg obiecte tradiţionale pe care oamenii le-au putut admira şi cumpăra.

Mexicanii, spre exemplu, au venit cu pălăriile lor faimoase cu care s-au putut fotografia chiar şi cei care nu le-au cumpărat. Fetele din ansamblu au făcut ca amintirea să fie de neuitat.

 

De succes au avut parte şi italienii, cu ale lor uleiuri de măsline bio, dar şi cu vinurile din peninsulă.

Francezii au adus la târg vinuri, dar şi un elixir vegetal digestiv.

De la stadurile celor din Costa Rica şi Filipine, bistriţenii şi-au putut cumpăra bijuterii la preţuri modice. O brăţară costa 5 lei, iar un colier 10 lei.

Şi celelalte ţări care au ansambluri în festival au adus diverse obiecte hand-made pe care le-au expus în parc, unele mai frumoase ca altele.

România a fost bine reprezentată la târg, cu opinci de la Runcu Salvei făcute de Floarea Cosmi, cu ii şi cămăşi populare cusute cu mâna, cu lavandă, ceramică şi bijuterii hand-made.

Ansamblurile străine au ţinut şi mici lecţii de dans, invitându-i pe localnici şi pe turişti să li se alăture şi să înveţe paşii.

Toată lumea s-a simţit bine, a cântat, a dansat şi a plecat cu mici suveniruri la târg, inclusiv cu fotografii.

Festivalul ”Nunta Zamfirei” continuă:

Sâmbătă 28 iulie

Ora 20.00 – Tur folcloric Europa – Asia – America: Ansamblul ”Rasa” – Lituania, Ansamblul ”Cununița” – Bistrița, Ansamblul ”Liceo FDT” – Filipine, Ansamblul ”Hyzniacy” – Polonia, Ansamblul ”Kamuk” – Costa Rica, Ansamblul ”Citta”- Castrovilari, Italia

Duminică 29 iulie

Ora 20.00 – Tur folcloric Europa – America: Ansamblul ”Salmorenc” – Voiron, Franța, Ansamblul de dansuri ucrainene ”Kozaciok” – Suceava, Ansamblul ”Vesyalukha”- Belarus, Ansamblul ”Nasim Albadia” – Israel, Ansamblul ”Shevitsa”- Sofia, Bulgaria, Ansamblul ”Herencia Mexicana” – Mexic

Luni 30 iulie

Ora 11.00 – Animație în diferite puncte ale municipiului Bistrița

Ora 20.00 – Gala folclorului mondial.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS