Actualitate

Cu cât au crescut salariile şi pensiile în judeţ. Unde ne situăm faţă de restul ţării

În Bistriţa-Năsăud lucrau cu statut de salariat un număr de 71583 de persoane înregistrate la sfârşitul lunii mai în evidenţele oficiale, cu 136 mai multe faţă de luna aprilie şi cu 2257 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna mai a acestui an de 3476 lei, cu 1,2% mai mare comparativ cu luna precedentă, arată Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Instituţia menţionează însă că, potrivit prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr, 79/2017 cu modificările şi completările ulterioare), contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina salariatului și, începând cu luna ianuarie 2018, sunt suportate în totalitate de salariat, fiind reflectate în cuantumul brut al câştigului salarial nominal. În consecință, indicatorii „câştig salarial mediu brut lunar” produşi şi diseminaţi începând cu luna de referinţă ianuarie 2018 nu mai sunt comparabili cu seriile de date anterioare anului 2018.

Conform sursei citate, câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2106 lei cu 1,4% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 14,4% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 22,7%, respectiv 22,1% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

În trimestrul I 2018, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 58998 persoane, în creştere cu 868 comparativ cu trimestrul I al anului 2017. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 74 persoane.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul I 2018 de 890 lei, situându-se cu 8,9% peste nivelul trimestrului corespunzător al anului precedent şi la același nivel cu trimestrul anterior. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, în trimestrul I 2018 pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost cu 17,0% mai mică.

La sfârşitul lunii mai, numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud era de 3317 persoane, în scădere cu 227 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1345 persoane faţă de acelaşi moment al anului 2017.

Din numărul total al şomerilor 48,7% erau femei. Rata şomajului a fost de 2,5%, cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul lunii precedente, cu 1,0 punct procentual sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent și sub rata șomajului la nivel naţional.

25 comentarii

  • Spuneti de salariile.de la stat ca de la privat nu mai are rost sa vorbiti… ele sunt tot alea minime….. multumim psd ⚡✂️

  • de ce nu se mareste salariu minim cu 150 de euro pe an . Se poate creste pibu dar se pare ca si PSD o ia pe urmele austeritati ca si base pnl

    ar trebui impus de ue un salariu minim de 5 euro pe ora tarilor care adera

  • Ce bine ar fi dacă salariul mediu net ar fi de 20.000 lei !
    S-o credeti voi! Orice marire de salarii va duce la cresterea inflatiei. Angajatorul are nevoie de bani ca să plateasca salarii de 20.000 lei.
    Un tuns se face 200 lei.
    O franzelă va costa 40 lei
    Două globuri de inghetata vor costa 40 lei.
    O bere la o terasă va costa 50 lei
    O cafea va costa 35 lei
    Un bilet de tren Bistrita-Beclean va costa 60 lei
    O sticla de apa minerala rece, de la chioşcul de la coltul strazii 17 lei.
    Căminul/grădinița copilului 2.500 lei
    Incalzirea 1.000 lei
    Energia electrica 500 lei
    Apa rece 800 lei
    Salubrizarea 400 lei
    Un film la Cinema 80 lei
    Intrarea la Băile figa 200 lei.
    Un taxi de pe Independentei pana pe Calea Moldovei 150 lei.
    Un instalator care vine sa iti conecteze noua masina de spalat vase, la reteaua de apă – 500 lei.
    Nu inventz absolut nimic. Astea sunt preturile nete in Danemarca, la salarii de 20.000.
    Nu asteptati binele, pt că nu va veni niciodată. Degeaba iti creste salariul de 10 ori, daca si preturile cresc de 10 ori!

    • la un salariu de 5 euro pe ora minim am avea preturi de portugalia care sunt de multe ori mai mici ca in romania !

      Eurostat precizează că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape opt ori mai mare decât cel mai mic

  • Varianta de capitalism primitiv implementată în România post Revolutie îşi va consuma ultimele clipe în următorii ani. Insuccesul reţetei de politici publice bazată exclusiv pe virtuţile pieţei se constată în toată lumea.

    În România, agenda neoliberală aplicată mai ales în primii 10 ani ai tranziţiei a condus la rezultate suboptimale: recesiuni transformaţionale profunde, pierderea a milioane de locuri de muncă, distrugerea clusterelor industriale de competitivitate şi degradarea plasei de siguranţă socială. Polarizarea economică şi o societate plină de ură sunt doar consecinţe ale acestui model.

    Haosul provocat de politicile neoliberale provine din dezechilibrele structurale inerente ale acestei ideologii, o doctrină a cărei aplicare în România a condus la polarizare dramatică, la căderea ofertei agregate autohtone şi la scăderea consistentă a imunităţii economiei româneşti în faţa oricăror tipuri de şocuri potenţiale ce pot apărea în economia mondială.

    Singura şansă de dezvoltare a României pe termen mediu este aceea de a adopta politici alternative celor neoliberale.

    Creşterea salariului minim astfel încât acesta să fie corelat cu valoarea coşului minim de consum ce poate fi calculat de experţii Institutului de Cercetare al Calităţii Vieţii (Academia Română) pe baza analizei normative şi poate fi publicat semestrial de către Guvern. Este nevoie de decuplarea dinamicii salariului minim de ciclul electoral (ideologii de guvernare) prin introducerea în legislaţie a unui prag minim al raportului salariu minim brut/câştigul mediu brut la 42-45% din PIB.

    • Gândirea magică Keynesiană intervenționistă în care Statul stabilește normele și calitatea vieții iar Piața se adaptează.
      Realitatea e mult mai complexă decât Legile pe care unii cred că le semnează din pix iar a doua zi, minune.
      Singurul mod viabil pe termen lung de a mări salariile și bunăstarea e să crești productivitatea muncii și rata de inovare, să protejezi pe cei care au cu adevărat nevoie.
      Evident nu sunt pentru ca cei 1% să beneficieze de pe restul 90% la nivel de profit pe munca celoralți din urmă, dar nici nu sunt de acord să vii să stabilești artificial sume fără să consulți cei care au responsabilitatea plății zilnice a salariilor în firmele mici -mijlocii.
      Atenția trebuie să fie spre marile corporații, care au capital, know-how tehnologie..și au tendința de fenta taxele, de a corupe oficiali pentru a obține subvenții guvernamentale. Ăia trebuie puricați și ținuți tot timpul în frâu de un Stat, deși capacitatea lor de adaptare la schimbările pieței, capacitatea lor de a manipula piața și oficialitățile locale depășesc de multe ori capacitatea unor State slabe de a răspunde și stabili norme echitabile…ca și toți să profite.
      Afacerile tip Bechtel, Microsoft, OMV , Schweighofer sunt doar câteva exemple, prin care peisajul politic local a fost manipulat în hal fără de hal în interesul acelor firme și a câtorva inițiați. Ei au rațiunea de a face bani și profit pentru acționari, dar cu politicieni hărăpăreți fomiști și habarniști ,de tip Dragnea, Dăncilă, Deneș.. etc nu ai cum să protejezi interesele locale pe termen lung.
      Politicienii români sunt setați pe ciclu de prăduire intensă de 4 ani. Tot ce pot pentru ai lor și cei care le oferă din plin consultanță electorală, iar apoi Dumnezeu cu mila.
      Poți să stabilești pe hârtie la nesfârșit coșuri minime și salarii, acestea variază imediat în funcție de marja de profit.
      Adevărata economie se face prin încurajarea rezonabilă a intreprinzătorilor mici, colaborarea rațională și echitabilă cu intreprinzătorii mijlocii și mari în opinia mea și nu în ultimul rând investiții masive în educație.

    • Ca să nu mai spun, că problema principalului capital și forță a unei societăți, cel uman e tratată simplistic doar prin perspectiva salariilor, că nu există politici de demografie economică reală.

    • Singurul mod viabil pe termen lung de a mări salariile și bunăstarea e să crești productivitatea muncii și rata de inovare, să protejezi pe cei care au cu adevărat nevoie.

      intreba pe cei din leoni de productivitatea muncii cat se produce in bistrita si cat in germania ! si asta e cam peste tot o minciuna

    • Hai să-ți spun treaba cum stă cu Leoni.
      Și alte companii care sunt lideri pe piață.
      Primul rând, produsele.
      Nu le-au inventat , imaginat cei care lucrează în România.
      Sunt produsul investițiilor lor în
      1) învățământ tehnic din Germania 2)investițiilor unor persoane -fonduri care și-au asumat riscuri acolo inițial.
      Totul- produsul în sine care e constituit din cablaje , capsula de plastic are la bază o gândire care trebuia să găsească soluții de la logistica necesară aprovizionării cu materie primă- metal în compoziție corespunzătoare, materii plastice polimeri rezultatul unor procese chimice . Plus adaptarea cablajelor la tipurile de mașini(dimensiuni). Inglobează mult know-how și multă cercetare teoretică și practică probabil.
      A, faptul că în România se ansamblează cu muncitori care poate manual sunt mai rapizi și care au mai multă obediență comparativ cu muncitorii germani care sunt probabil protejați să aibă o viață corespunzătoare nivelului din Germania (condiții de muncă) pot fi lucruri adevărate.
      Dar asta e atractivitatea producerii în România.
      În momentul când costurile cu forța de muncă vor începe să fie oarecum nerentabile(echipamentele , halele..trebuie amortizate plus presiunea pentru profit a acționarilor) leoni va părăsi România.
      Aceleași produse le vor face chinezii care o vor face la o fracțiune de cost față de muncitorii români la același ritm intensiv plus că logistic aprovizionarea cu materie primă(oferta chinezească de metale utilizate) va fi mai avantajoasă probabil.
      Și nu doar atât.
      Deja probabil, acționarii se găsesc la formule de fabricație cu roboți specializați.
      Nu vor mai avea nevoie de oameni pentru ansamblarea manuală.
      Și atunci cine vor fi sacrificați.
      Cei care fac operații mecanice, ansamblorii din România.
      Ideea e următoarea.
      Dacă românii nu-și dezvolta propria tehnologie (care ar putea să înceapă chiar cu un copiat paste identic a instalațiilor respective, sau reverse engineering..înainte de a inova) avantajele pt Bistrița vor fi temporare ca fereastră de timp. Probabil sunt câțiva ingineri talentați sau personal tehnic calificat, prin întreprindere dar majoritatea să fim sinceri efectuează o muncă care nu necesită multă calificare (deja lanțul de producție e tăiat într-o serie de etape simple care nu necesită ).
      Comparând cu agricultura metaforic vorbind sunt un gen de zilieri care dau cu sapa pe câmp mecanic, fără să aibă grija posesiei unui teren, măsurătorilor de sol pentru ce tip de cultură se pretează, perioadei de însămânțare, calitatea semințelor folosite și de unde pot fi procurate, necesitatea în precipitații-irigații , a combaterii dăunătoriilor, paraziților, perioada optimă de semănat-recoltat, valorificarea pe piață a produsului.
      Deocamdată.
      Pentru că-ți spun, cel mai probabil, deja nemții în loc să plătească la nivelul salariilor din Germania, utilizează banii economisiți în România în a plăti programatori tehnicieni designeri de roboți . Ori știi destul de bine că ducând pe muncitorii de la Leoni la lucru de dimineața până seara, apoi duminicile la biserici și sâmbetele la festivaluri nu poți avea nici capital care se acumulează, nici know-how.
      Ce poți să faci ca și Stat, în loc să ții prelegeri parfumate despre schelete mistice și simpozioane unde principala preocupație e să-ți etalezi ultima rochie, poți creea un centru deschis accesibil pentru copiii cu cercuri de electronică, robotică, imprimante 3 d..în loc să bată mingea pe maidan sau să butoneze canalele de TV care oferă conținut hipnotizant(totul e făcut să capteze atenția copiilor) măcar îi faci curioși și învață singuri când au cu ce prin imitare.
      Dacă nu vor imita părinții, în același ciclu peren de sărăcie.
      De fapt plecatul în străinătate e un ciclu de imitare socială.
      Au văzut că alții au reușit în puțin timp ceea ce acasă nu poți(din cauza sistemului) oamenii imită calea altora ca să atingă nivelul de bunăstare prezentat de societate ca un must obligatoriu(mașină, casă, televizor, de mâncare pe masă).
      Singurii fericiți în aparență sunt funcționarii leneși, care plouă ninge primesc cumva salariile din sistem dar Facebookul și Instagramul îi îndeamnă și pe ei să copieze stilul de viață a altora în aparență, creează o presiune să acționeze ca și vedetele și vecinii.

    • Dle, lasă comparația cu Germania.
      Puneți întrebarea în felul următorul.
      Dacă mâine Leoni găsește că e mai avantajos pentru ei să mute producția în China, piață de desfacere și aprovizionare cu materia primară infinit mai mare, costuri cu forța de muncă la fel de competitive poate chiar mai ieftine, ce crezi că va face?
      Se va gândi la Ion din Tăure care merge în fiecare dimineață și până seara la lucru, are puțin timp de investit în copii la nivel educativ că trebuie să ocupe seara și cu animalele, grădina).
      Cine crezi că va câștiga competiția.
      Ionuț copilul lui Ion, lăsat acasă cu zilele și ocupat cu furajatul animalelor sau căpălitul culturii de cartofi sau Hansen copilul lui Hanz, care a primit primul set de programare componente electronice pe la 4 ani…
      E adevărat Ionuț nu va muri niciodată de foame și dacă e un pic curios și ajutat va ști supraviețui vinde produsele la Hansen care încă nu știe că nu l-au interesat cum ajunge laptele în farfurie și nici n-a văzut o vacă.
      Paradoxal, Ionuț ar fi capabil să gereze mai bine munca și complexitatea unei vieți în organizarea zilnică, dar Hansen are accesul la banii părinților școala și accesul la cunoștințe facil- cunoaștere sedimentată la cele mai bune practici plus etapizată. Hansen e explus la o gândire rațională practică, dacă faci etapa aia obții rezultatul ăla, la experimentare…nu e grav că încerci, poți să permiți să faci greșeli așa înveți- Ionuț e expus la o gândire magică, mergând pe la Biserică și în plus nu e lăsat să facă greșeli, fiecare încercare de experimentare care se lasă cu un insucces va fi aspru pedepsit de cei din jur..
      Bun, divaghez un pic, dar cam asta am observat și eu din experiență proprie cu propriile odrasle.

  • Iar beleaua cea mai mare e INCOMPETENȚA autorităților statale.
    Acolo e mama tuturor relelor.
    Semnând din pix salarii, promițând vise, jupuind la sânge pe cei cinstiți, îngreunându-le ziua cu tot felul de legi ordonanțe și prostioare administrative fără sens și logică…doar oferind impresia că SE FACE CEVA, sau dacă se face, se face de mântuială.
    De unde pornește treaba?
    De la educație și corupție.

  • Ce vorbesti tu acolo?
    Teorie!
    …………
    Romania nu poate produce nici O PIULITA mai IEFTINA decat orice alt stat european!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Asta spune tot…
    ….suntem cacaciosii europei….ar trebui sa le dam dejectiile la pachet…ca sunt a lor….rodul digestiei romanilor…kakam ce fac si leonistii!!!!!
    …doar atat vom putea face ….multi ani de acum inainte!!!

    • Bineînțeles că e o părere subiectivă, e o teorie, și câteodată și eu mă autocritic, folosesc un model de argumentare în oglindă cu cel promovat de interlocutorii pe aici(generalizare vs generalizare). Deci sunt limitat, după datele și informațiile la care am acces și sistemul de gândire de care dispun.
      Evident sunt limitat(și aici se poate discuta distanța de apropiere față un de Adevăr Verificabil Factual , distanță la care suntem cu toții individualizați, în raport cu alții) nu am spus că sunt adevăruri imuabile.
      E ca și cum fiecare navigăm de la punctul A la punctul B știm destinația dar fiecare dispune de instrumente de precizie diferită.
      E una să te orientezi după stele și să calculezi în nopți și zile când o să ajungi, estimând grosier fără să știi cum va fi vremea, ce rată a efortului trebuie să depui în funcție de resursele de hrană, în modul asta poți să ratezi ținta cu o 100 de metrii.
      Sau e alta să ai un celular, acces la energie, cu funcția GPS funcțională, care îți arată pe traseu unde e ideal să oprești, unde trebuie să te adăpostești și când pentru a evita frontul atmosferic ce va trece).
      Fiecare bîjbâim pentru supraviețuire ..cu universul propriu de diferit nivel de complexitate. Uneori chiar faptul că realizezi mai mult complexitatea, te împiedică să faci o alegere deoarece faci o analiză prea detailată consumatoare de timp și efort, timp ce alții mai puțin îngrijorați de rezultate și contexte pot să ia o decizie în timp scurt ca la lotto și să fie și recompensatoare.
      Dar, evident când citești pe Nial Fergurson sau asculți varianta simplificată a ideilor în documentarul său de la cap la coadă https://www.youtube.com/watch?v=LQfmv9fIfu0
      poți avea o percepție mai articulată și aproape de realitatea istorică, decât o persoană care învață simplistic dintr-o carte despre evenimente locale distorsionate prin credința particulară foarte puternică care i-a fost inoculată prin educație. Și care poate să-i fie utilă în tipul de societate în care trăiește, e greu să-ți contrazici concetățenii care au același bias de gândire când sunt 10 vs 1.

    • Și citesc în opinia dvoastră un real pesimism care totuși e contrazis de realitate.
      De exemplu în IT, domeniul securității informatice România este un lider -Bitdefender.
      Au fost și sunt companii inovatoare pornind de la idei și capital românesc cum era produsul de scanare în vămi. Etc.
      Există un potențial, nu e capăt de lume, trebuie promovați însă acei oameni care produc acele valori și trebuie susținuți, personal în loc de a aloca bugetele în construcții de biserici, festivaluri de mici și bere le-aș oferi împrumut cu dobândă acelor creatori de valoare.

  • Apropo…de spune ferguson despre Insulele Falkland?
    Care e diferenta dintre CRIMEA LUI PUTIN si FAKLANDUL REGINEI?
    Consider ca nu e nici o diferenta!
    Cel mai tare acapareaza… Romania cu politica clasei politice va deveni o tara mare cat un purice!
    Si alta intrebare…e la moda sa scri …MU……PS…D….. ce parere ai despre asta?

    • Evident nu e nici o diferență.
      Cât despre M..e PSD, e o formă ineficientă politică la nivel de formulă de a-și exprima dezacordul politic.
      Pentru că ce va produce , va întări tabăra PSD-istă.
      Ei trăiesc cu impresia că sunt criticați pe mod nedrept și ei vor binele țării, trecând cu vederea simplu promovarea sistemului Pile Cunoștințe Relații ca mod de viață intern a partidului(contrar democrației).
      Practică o politică cinică machiavelică și utilitaristă.
      Se fac frați și cu dracul să-și scape pielea.
      Dacă credeți că cei de la vârful PSD-ului sunt credincioși adevărați, vă înșelați profund.
      Au înțeles perfect cum utilizează religia ca mijloc de control social, e o poliță de asigurare forjarea identității naționale la simboluri și din când în când strategic asmută majoritatea netezită pe creier religios cu exemple de profanare ale acelor simboluri puternice întărite prin educație folosind emoția ca mijloc de înăbușire a revendicărilor legitime.

  • Și exprimarea Ce vorbești tu..puteți să o folosiți cu cei pe care îi cunoașteți și aveți o anumită familiaritate.
    E o chestiune de civilizație primară adresarea cu un ton civilizat și cu argumente.

  • Și o recomandare,
    Urmăriți documentarul Civilization Is The West History gratuit pe youtube.
    Veți auzi și de Ibrahim Muteferrika.
    Născut la Cluj.
    Dar complet uitat local, probabil din două motive, a fost maghiar(istoric e mai convenabil să prezentăm ceea ce e convenabil românismului pur, și al doilea s-a convertit la islamism.
    Doar că el a fost mintea din spatele modernizării și actualizării armatei Imperiului Otoman.

    • De ce, pentru că a făcut acum câteva sute de ani aceiași observație valabilă și azi.
      Imperiul Otoman pierduse bătălia cu Vestul(era în declin) , din cauza faptului că guverna prin legi și o modalitate de gândire religioasă(legile sharia) vs teritoriile occidentale unde legile erau guvernate prin rațiune.
      Ori ce asistăm sute de ani mai târziu?
      Gândirea religioasă și tentaculele BOR au luat prizonieră educația în România.
      Alții scriu desprea asta.
      Dar în România e subiect tabu la nivel de politică.
      https://www.economist.com/erasmus/2018/05/04/in-religion-and-economics-cause-and-effect-are-very-hard-to-prove

  • Ai răspunsul într-o lucrare originală pentru cei interesați la răspunsul de ce piulițele din România par să fie cele mai scumpe din Europa, de ce rata de antrepenori e mică, conformismul social și religios produce emigrare masivă spre sisteme de societate unde libertatea economică e prețuită ca valoare.
    Problema nu e occidentul, anglia și alte marote conspiraționiste.
    Problema e ortodoxia locală care e ca și o frână la dezvoltare rațională.
    http://documents.worldbank.org/curated/en/303241522775925061/pdf/WPS8399.pdf

  • Aşa pune-ții la punct domnule CC !
    Atâta ştiu atâta pot ,se vede cât sunt de inteligenți şi câtă şcoală au făcut !

    • nu pun la punct pe nimeni,
      îmi exprim un punct de vedere.
      dacă cineva vrea să-l conteste, să o facă.
      în rest, știi recunosc bășcălia, de la primele manifestări 😉

  • Nu am nici o îndoială ,mai bine zis o recunoaşteți de la primele simptome ! feeling ce mai !
    Doar cei dintr-o zodie de foc au o asa inteligentă respectele mele ..domnule CC

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS