Actualitate Recomandări

C-tin Rus vrea la CNLR ”o echipă câștigătoare”. Mesaj ”prin cuvintele unui erudit”

Directorul Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, consilierul municipal Constantin Rus, a avut un mesaj pentru elevi, profesori și părinți la festivitatea de începere a noului an școlar:

”Școala noastră își primește elevii în spații noi, unde se vor putea educa pentru reușite în viață. Salut prezența a 1.699 de elevi înmatriculați pentru anul școlar 2016/2017. Vă doresc tuturor să călcați pe urmele celor care au reușit la mari universități din întreaga lume. Fiți mândri de blazonul pe care îl purtați! Fiți elevi reprezentativi, duceți mai departe spiritul Rebreanu! Vă spun cuvintele unui om care se ocupă de educație în mileniul acesta, Augusto Cury, prin cuvintele lui mă adresez tuturor elevilor: ”Doresc să nu-ți fie teamă de viață, să-ți fie teamă de netrăirea ei. Nu există cer fără furtună, nici drumuri fără accidente. Numai acela este demn de podium, care-și folosește înfrângerile ca să ajunga pe el. Numai acela este demn de înțelepciune, care-și folosește lacrimile ca s-o hrănească. Cei slabi folosesc forța, cei puternici inteligența. Fii un visător, dar unește-ți visele cu disciplina, căci visele fără disciplină produc oameni frustrați. Dezbate idei. Luptă pentru ceea ce iubești”. Pătrundeți cuvintele acestui erudit pentru a vă desăvârși în viață. Fiți serioși, fiți copii, să vă jucați frumos în școală pentru a vă împlini alături de dascăli.

Îi salut cu considerație pe cei 108 profesori care lucrează în școala noastră, vă urez să aveți răbdare și să colaborați eficient cu elevii, forță pentru a mai duce încă o generație. O să citez din același autor și pentru noi, cei din cancelarie. ”Profesorii buni sunt maeştri temporari, profesorii fascinanţi sunt maeştri de neuitat. Profesorii buni stăpânesc metodologia, profesorii fascinanți au sensibilitate. Profesorii buni educă pentru o profesie, profesorii fascinanți educă pentru viață”. Sunt convins că toți ne vom strădui și an în acest an să fim cât mai aproape de acel profesor fascinant pe care îl așteaptă fiecare elev, elev pe care trebuie să îl facem partener, și ca de obicei, ca de atâtea ori, echipa să fie câștigătoare.

Pe părinții elevilor noștri îi îndemn să devină partenerii școli, nu există zestre mai importantă pentru copii decât educația. Citez din același autor: ”Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă. Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea. Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni. Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată”. 

Aici o galerie foto de la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS