Actualitate

Tibi Ușeriu s-a retras din cursa Tor des Geants: ”Uneori trebuie să te mulțumești cu atât cât poți”

Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a luat startul în Tor des Geants 2016, una dintre cele mai solicitante curse din Europa care se desfăşoară în Munţii Alpi pe o distanţă de 330 de kilometri. Competiţia are loc între 11 şi 18 septembrie.

La primul punct de alimentare, după 18,6 km, Tibi Ușeriu a intrat al 107-lea și a ieșit al 95-lea, ulterior ajungând pe locul 87. El a urcat apoi pe poziția 57. După 11 ore, era pe poziția 76.

El s-a retras ulterior din cursă, după 66 de km, după cum a anunțat site-ul oficial al competiției. Ultimul punct de pe traseu ”cucerit” de Tibi Ușeriu a fost Rhemes, luni 12 septembrie la ora locală 01.54.

”Uneori trebuie să te mulțumești cu atât cât poți. Mulțumesc din suflet pentru susținere!”, a postat pe Facebook Tibi Ușeriu.

tibi-useriu-entre-tor-16”Am o problemă – nu pot lăsa neterminat un lucru început. Mai ales când e vorba de un vis mare, de ceva legat de pasiunea vieţii mele. Un astfel de ideal a fost să intru în elita primilor 100 din cei care trec linia de sosire la Turul Giganţilor din Alpi, una dintre cele mai solicitante competiţii din Europa. Ultima dată am fost destul de aproape de împlinirea acestui vis. Doar că natura s-a dezlănţuit şi cursa s-a întrerupt. Eram la kilometrul 230 din 330. Ca diferenţă de nivel eram la 17.000+ din cei 24.000+, de altfel ceva destul de greu de imaginat. Dacă la Cercul polar am văzut zburând în jurul meu fluturi mov, aici am văzut elefanţi. Chiar nu ştiu ce căutau ei la 3.000 de metri altitudine. O săptămână întreagă după aceea, visul meu s-a transformat în coşmar. Mă vedeam trecând linia de sosire. Apoi urma trezirea la realitate. Un chin. Cu această ocazie am învăţat că totul se întâmplă cu un motiv pe care îl vom afla cândva, exact când trebuie”, a spus înainte de cursă ultramaratonistul Tibi Ușeriu, marele câștigător al competiției ”6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar.

El a adăugat: ”Pe 11 septembrie 2016 mă voi întoarce în Alpi pentru a termina ce am început. Mă aşteaptă 5 vârfuri, lipsă de oxigen, pericole de tot felul, dureri variate şi în general un chin lent, tot mai intens pe măsură ce se va apropia linia de finiş. Şi, normal, pe undeva mă aşteaptă şi elefanţii mei. Alături de vechii mei demoni. Abia aştept să ne revedem! Va fi o luptă”, a comentat el.

1-tibi-useriu-alpi 2-tibi-useriu-alpi 3-tibi-useriu-alpi tibi-useriu-alpi

Aici puteți vedea o dioramă cu traseul Tor des Geants 2016:

https://embed.doarama.com/view?k=6177Ljk

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS