Actualitate Recomandări

O cale ferată în miniatură, pe care circulă multe trenuri, poate fi admirată la muzeu

(FOTO-VIDEO) O dioramă rezentând până la cele mai mici detalii trenulețe, poduri, capete de pod, capete de tunel, pasarele pietonale și semnale luminoase CFR poate fi admirată la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud unde s-a deschis expoziţia interactivă „Căi ferate bistrițene”.

 

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Asociația Dar Development Publishing, CENAFER și Muzeul Căilor Ferate.

„La Bistriţa am adus o dioramă feroviară, o machetă care prezintă o cale ferată funcţională, în miniatură, o cale ferată în cât mai multe ipostaze. Avem o zonă de munte, un tunel, o zonă în care ţinem locomotivele, o staţie de cale ferată, chiar şi un sat, o zonă în care se fac lucrări de construcţii. Am căutat să surprindem cât mai multe din ipostazele în care poate fi o cale ferată, de la şes până la munte, de la o linie dintr-un sat până la o staţie de cale ferată. Pe această dioramă circulă foarte multe garnituri. Avem printre ele şi locomotive vechi care circulau în perioada Primului Război Mondial, în perioada înfăptuirii Marii Uniri, locomotive cu abur mai noi care circulau în perioada interbelică. Cea mai marte parte a acestor locomotive sunt româneşti. Istoria CFR este strâns legată de cea a României. Să nu uităm că, în perioada Primului Război Mondial principala arteră de circulaţie era calea ferată. Armata germană venea pe calea ferată cu trupe, cu muniţie, iar dacă noi am fi mers cu căruţa, nu ştiu ce soartă ar fi avut Primul Război Mondial. Iată că şi calea ferată a avut un rol foarte important în realizarea Marii Uniri de la 1918”, a spus Mircea Dorobanţ, directorul Muzeului Căilor Ferate.

 

Cristian Brutaru, de la Dar Development Publishing, organizatorul expoziţiei, a explicat că, în afară de dioramă, în expoziţie mai pot fi admirate fotografii cu locomotive vechi, dar şi cu viaducte.

„E o locomotivă cu aburi care, din 2015, nu a mai circulat. Este şi locomotiva cu care s-a tras trenul regal. Sunt viaductele, Valea Ilvelor, avem şi o poză din 1980 din Gara Bistriţa. Suntem o asociaţie culturală îndreptată către tineri şi scopul nostru este să-i educăm, să le oferim informaţii utile şi interesante. Spre sfârşitul anului vom mai scoate o diormă cu gările Marii Uniri”, a spus Brutaru.

Căile ferate bistrițene au o istorie de peste 130 de ani. Dezvoltarea accelerată a construcției de căi ferate în Imperiul Austro-Ungar a dus la realizarea liniei Dej – Bistriţa (1884-1886) prelungită în 1898 până la Bistriţa Bârgăului. Linia ferată Beclean – Ilva Mică a fost deschisă în anul 1907 și apoi a fost prelungită în 1909 până la Rodna.

Una din cele mai spectaculoase construcţii feroviare, Prundu Bârgăului – Vatra Dornei, a fost realizată în anii 1915-1916. Mai apoi, conexiunea Transilvaniei cu Bucovina a fost posibilă grație proiectului iniţiat în anii primului război mondial și realizat apoi de către autoritățile românești între 1936 – 1938, prin construirea liniei Ilva Mică – Vatra Dornei. Un uriaș efort tehnic şi uman de amploare l-au presupus realizarea liniilor ferate Sărăţel – Deda în anii 1941-1942 şi Salva – Vişeu în 1948.

Expoziția va putea fi vizitată până sâmbătă 31 martie, ora 16.00.

1 comentariu

  • Din pacate calea ferata cu toata infrastructura,locomotive ,vagoane au ajuns piese de muzeu.Din Sighet pina la Cluj (mai putin de 300 km) ii parcurgi in 7 ore.Avem cea mai mica viteza comerciala din lume ,nu din UE.In timp ce multe tari inaugureraza cai ferate de sute de km cu viteza de peste 300 km/ora noi reinauguram tronsoane de CF de 20 km pe care ii parcurgem intr-o ora,in conditii mizerabile.Sigur veti spune ca intr-o tara (pardon colonie)unde economia,finantele,resursele naturale sunt pe mana mafiotilor ,din cauza hotilor nu are cum sa mearga calea ferata….si aveti dreptate. PAREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS