Politică Social

Călin Hurdea (PNL) pentru Primăria Dumitra: Schimbarea începe cu noi

”Dragi locuitori ai comunei Dumitra, Sunt Hurdea Flavius-Călin-Uţu şi candidez la funcţia de primar al comunei Dumitra, din partea PNL. Împreună cu echipa mea, alcatuită din: Leancă Vasile, Buhai Traian, Martița Paul-Viorel, Năstuță Ghinuț, Buhai Alexandru, Mureșan Ioan, Plic Ionel, Galben Octavian, Covaci Ioan, Vițan Liliana, Butuza Costel-Gabriel, Bondriș Marian, Bradea Ionel-Gigel, Ordace Marcel, Pop Virgil, Bîrte Nicolae, Rus Adrian, Moldovan Grigore vom aduce comuna Dumitra acolo unde îi este locul, printre cele mai prospere localități din județul Bistrița-Năsăud.

Pentru a realiza acest lucru, vom lucra în mod direct cu voi, locuitorii din Dumitra. Vă anunț pe această cale că a trecut vremea aranjamentelor și înțelegerilor politice iar eu și echipa mea, nu ne vom pierde timpul cu ele. Avem de făcut multe lucruri pentru dezvoltarea comunei, pentru ca voi, cetățenii din Dumitra să o duceți mai bine. Vom realiza rapid proiecte prin care să construim lucrurile care ne lipsesc și pe care le știm cu toții. Iată ce dorim să facem noi echipa PNL împreună cu voi locuitorii din Dumitra:

Infrastructură

• Asfaltare străzi din Cepari, Tărpiu şi Dumitra, inclusiv a drumului Judeţean de la Tărpiu, drum pentru care, dacă nu se vor găsi fonduri la Consiliul Judeţean, vom cere declasificarea lui şi-l vom moderniza, pe toată zona de intravilan;
• Modernizare drumuri de hotar, cel puţin 5 km în următorii 4 ani;
• Construire trotuare în zona drumului naţional din Dumitra şi Cepari;
• Inventarierea şi întabularea păşunilor comunale şi concesionarea lor către crescătorii de animale din comună, conform legii, şi recuperarea eventualelor suprafete ocupate abuziv de catre unii cetăţeni sau de alte localităţi;
• Reabilitarea tuturor căminelor culturale din comună şi crearea unui spaţiu pentru consultaţii şi tratamente medicale, în incinta celui din Cepari ;
• Reabilitarea şi modernizarea dispensarului uman din Dumitra;
• Reabilitare reţea de apă veche din Dumitra, refacere captare izvoare şi funcţionarea ei cu program;
• Extindere reţele de apă şi canalizare în toată comuna şi branşarea gospodăriilor la canalizare;
• Amenajare albii pâraie în interiorul satelor şi nu numai;
• Extindere reţea de curent electric şi iluminat pulic in toată comuna;
• Cadastru general în comuna noastră;
• Construirea unei Săli de nunţi la Dumitra cu capacitate de 700 locuri, pe un teren aflat la dispoziţia Consiliului Local, reabilitarea şi modernizarea Sălii de nunţi de la Cepari(sală nouă eventual);
• Şi nu în ultimul rând, întreţinerea corespunzătoare a investiţiilor făcute, curăţenie pe străzi şi în parcuri, achiziţionarea unui utilaj pentru curăţenie drumuri şi parcuri, dotări suplimentare pentru buldexcavator, ulilaje de deszăpezire.

Învăţământ

• Dotarea fiecărei clase din şcolile comunei noastre, cu retroproiectoare, ecrane de proiecţie şi calculator, iar fiecare cadru didactic cu un calculator portabil, inclusiv pentru clasele şi cadrele didactice de la grădiniţe;
• Extinderea programului şcoală după şcoală;
• Oferirea de 1-2 burse pentru studii/an pentru elevii meritorii şi recompense pentru elevii şi cadrele didactice cu rezultate deosebite;
• Întreţinerea clădirilor şi dotarea lor corespunzatoare cu mobilier şi aparatură;
• Implicarea şcolilor şi a tuturor cetăţenilor din comună, în cât mai multe acţiuni de voluntariat;
• Reţea de internet wireless gratuit în toate satele din comună, în zona centrală, şcoli, parcuri, primărie etc.
• Orice alte acţiuni menite să stopeze migraţia elevilor din comuna noastră spre şcolile generale şi primare din oraşe.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgență

• Dotarea tuturor voluntarilor cu echipamentul necesar;
• Achizitionarea unei maşini autoaspeciale pentru intervenţie, uşoare, cu bazin de până în 3.000 l apă.

Religie

Vom sprijini toate Bisericile din Comună, indiferent de confesiune, atât financiar cât şi pentru promovarea unor proiecte de reabilitare şi modernizare a lăcaşelor de cult.

Sport şi Cultură

• Menţinerea programului de karate şi juniori fotbal şi handbal;
• Menţinerea echipei de fotbal din liga a IV-a, dar trecerea ei în subordinea Consiliului Local şi înfiinţarea unei echipe de liga a V-a, la care să activeze doar tineri din comuna noastră, care să joace în Cepari sau Tărpiu;
• Dotarea sălii de sport din Dumitra cu aparatură de fitnes, cu posibilitate de acces pentru toţi cei doritori;
• Pregătirea terenurilor de fotbal din Cepari şi Tărpiu pentru a putea găzdui meciuri de liga a IV -a şi a V-a şi folosirea lor cu destinaţie clară, pentru sport;
• Menţinerea Ansamblului Folcloric Flori Dumitrene, atât grupele de dansuri, cât şi cea de femei, precum şi sprijinirea altor
activităţi folclorice;
• Festival anual, cu cel putin 2 zile, din care una cu manifestări sportive şi educaţionale şi una cu folclor;
• Transformarea Centrului de Informare Turistică din Dumitra în Centru Multifuncţional pentru Informare Turistică, Tineret şi Cultură, cu: – Program de acces la biblioteca comunală şi calculatoarele din cadrul bibliotecii, pentru documentare şi nu numai; – Punerea unui spatiu la dispoziţia ansamblului folcloric, pentru repetiţii; – Organizarea unei expoziţii cu obiecte tradiţionale din comuna noastră; – Echipa care va deservi acest centru, fără alt personal suplimentar, va fi la dispoziţia tinerilor şi a cetăţenilor din comună, pentru informarea despre oportunităţile de finanţare, atât în domeniul agricol cât şi-n alte domenii; – Vom încuraja orice iniţiative şi programe dorite de tineri.

Mai dorim de asemenea:

• Ca tot lemnul care se exploatează din pădurile comunei noastre, să fie adus în depozite, astfel încât cetăţenii comunei noastre să poată achiziţiona o anumită cantitate, atât de lemn de foc cât şi de lemn pentru construcţii, la un preţ decent şi numai surplusul, dacă va fi cazul, să fie valorificat către alţi beneficiari, iar dacă această soluţie nu se va dovedi viabilă, vom căuta soluţii în continuare, astfel încât, lemnul din pădurile noastre să fie valorificat către populaţia comunei Dumitra;
• Referitor la personalul Primăriei, nu avem de gând să renuntăm la nimeni, dar ne dorim ca atitudinea unor funcţionari, faţă de cetăţeni să se îmbunătăţească, posturile acestora să fie adaptate nevoilor comunei, iar personalul angajat să fie remunerat corespunzător.
• ADI Roşua – dorim menţinerea asociaţiei în continuare şi promovarea de noi proiecte împreună cu comuna Şintereag;
• Pentru şomeri şi beneficiarii de ajutoare sociale, vom încerca să-i sprijinim în găsirea de locuri de muncă, precum şi să urmeze cursuri de recalificare şi reconversie profesională;
• Reînfiinţarea adunărilor populare, în fiecare sat din comună, lunar sau trimestrial, în funcţie de necesităţi, cu discutarea liberă a problemelor de orice fel;
• Intenţionăm să iniţiem rediscutarea contractului de colectare a gunoiului menajer din comună, pentru a putea scădea preţul de colectare, iar dacă nu vom primii un răspuns favorabil, avem în vedere chiar ieşirea Comunei Dumitra din ADI Deşeuri şi înfiinţarea unui serviciu propriu de colectare;
• Vom sprijini orice alte acţiuni sau iniţiative venite de la cetăţenii comunei noastre, cu condiţia să poată fii satisfăcute, atât din punct de vedere legal cât şi financiar.

Pentru realizarea acestor obiective vom folosi surse de finanţare nerambursabile şi rambursabile, externe puse la dispozitie UE şi interne puse la dispozitie de Programele Guvernamentale, Trezorerie şi Bugetul Local.

Dacă vom fi aleşi, atât eu cât şi echipa mea vom sta la dispozitia cetăţenilor zi şi noapte (uşa de la biroul primarului va fi scoasă din ţâţâni). Nu vom accepta creşterea taxelor şi impozitelor locale, mai mult decât ceea ce este obigatoriu prin lege, iar pentru transparentizarea activităţii primăriei, vom publica atât pe site-ul Primăriei, cât şi la avizier, toate contractele de achiziţii publice încheiate de către primărie, dar şi cheltuielile de funcţionare şi oricare alte cheltuieli, precum şi salariile încasate de personalul primăriei.

Vă așteptăm la vot în numar cât mai mare și nu uitați: „Schimbarea începe cu noi!”

(PE)

1 comentariu

  • Da…Rosua sa mai pape bani şi sā-i impārţiţi frāţeşte cu actualul primar,imparatul Ceparului (Burduhos) ,Partizii si mai nou Avram Florin care a incasat banii de la saracii oameni pt. Apia pe anul acesta avand sediul in primarie !!Ruşine hotilor !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.