Inspectoratul Şcolar Judeţean a prezentat, joi, în cadrul şedinţei cu directorii, o analiză a stării învăţământului din judeţ în anul şcolar trecut din care reiese că lucrurile s-au îmbunătăţit în privinţa rezultatelor obţinute de elevi la examen. Inspectorul şcolar general Camelia Tabără le-a cerut însă directorilor să-şi facă propriile analize fiindcă există, în continuare, multe probleme cărora trebuie să li se găsească soluţii.
„Rugămintea este să vă faceţi analize ale dumneavoastră. Nici într-un caz să nu faceţi documente programatice cu copy-paste pentru că, oricum, nu au niciun fel de valoare, să încercaţi să vă identificaţi punctele slabe, două- trei, pe care să le abordaţi în mod convergent şi care să se regăsească în documentele dumneavoastră, de catedră, ale cadrelor didactice. Atunci când suntem întrebaţi despre rezultatele elevilor, când ni se cere o analiză, cei mai mulţi invocăm elementele de intrare ale sistemului. În sistem sunt intrări, aşa cum sunt ele, noi suntem preocupaţi de proces şi suntem răspunzători de ieşirile din sistem. Nu mă pot debarasa de disciplina pe care o predau. E exact ca la fizică. Aici, condiţiile iniţiale ale problemei nu se discută, se iau ca atare şi se procesează cu ele. Vă rog din suflet să ne debarasăm cu toţii de invocarea intrărilor de genul copii care nu învaţă. Porniţi de la acest fapt constatat în ultimii ani: copiii din şcoala noastră nu învaţă şi să fiţi preocupaţi în toată abordarea începând cu dumneavoastră şi terminând cu ultimul învăţător, şi să încercaţi să răspundeţi la întrebarea Ce am reuşit să-l învăţ în cele şase ore în care a fost în clasă?, conştienţi că acasă nu va deschide nicio carte fie că nu are mamă, fie că nu are condiţii şi trebuie să lucreze şi aşa mai departe. Sau părinţii noştri sunt dezinteresaţi. Vă rog să lucraţi în aceste condiţii. Copiii sunt plastilină în mâna educatorului dacă e corectă abordarea şi strategia didactică. Suntem cu toţii dascăli şi ştim că, dacă ai răbdare, dacă ai aplecare, dacă ai o atitudine de partener, copiii vin din după tine, iar pe cel zvăpăiat reuşeşti să-l calmezi, pe cel leneş să-l activezi. Şi dacă nu o face un coleg, o face altul de la clasă, lucrează în echipă şi până la urmă reuşim cu toţii. Asta înseamnă, de fapt, menirea noastră, nu să tot dăm vina noi pe părinţi, părinţii pe noi, toată societatea pe toată lumea şi în final tot stăm şi ne mirăm de ce nu suntem acolo unde am vrea, de ce lucrurile nu arată bine. Noi suntem responsabili de ce această societate nu arată bine pentru că tot ce este mai mare de 18 ani a trecut prin mâna noastră şi cumva am bifat sau am girat cunoştinţe, competenţe, atitudini ale adulţilor care mai ieri ne erau elevi”, a spus Camelia Tabără.
Inspectorul şcolar general a insistat şi pe latura educativă din şcoli şi a spus că nu mai vrea să gireze tot soiul de proiecte educaţionale care nu au nicio finalitate. „Nu mai vreau să semnez sute şi sute de diplome pentru 314 proiecte (derulate în şcoli -n.r.) şi să ne ducem pe stradă şi să vedem elevi care nu ştiu să se poarte, să ne ducem cu trenul şi să vedem naveştii care sunt tot elevii noştri şi pe care îi văd adulţii şi se cutremură cât sunt de needucaţi, şi aşa mai departe. Fiecare dintre dumneavoastră trebuie să mergeţi şi să observaţi elevii în pauză, când nu se simt controlaţi, cum arată şi ce fac. Ocupăm un ruşinos loc întâi la capitolul minore care nasc. Pe această componentă (educativă -n.r.) ne risipim în hârtii, în dosare, în formalism şi scăpăm esenţa: să-i educăm efectiv pe copii”, a spus Camelia Tabără.
Inspectorul general a adăugat că sunt probleme cu educaţia copiilor la ţară, dar şi în şcolile cu pretenţii din oraş: „De multe ori, acolo sunt copii cu bani mulţi sau copii care provin din familii în care educaţia de acasă a fost înlocuită cu bani şi asta e o mare problemă care implică probleme comportamentale şi alte probleme educaţionale”, a spus Camelia Tabără.
Cristiana Sabău
Felicitari! doamna inspector general.Asta ar trebui sa fie abordarea corecta din partea cadrelor didactice.
De acord cu dumneavoastra ,bine punctat,pe vremea cand eram scolar respectam (un pic de frica) Directorul scoli, dirigintele,profesori.De ce? prin comportamenul si profesionalismul lor se impunea acest lucru,chiar daca eram bine educati acasa,sau poate nu indeajuns.Chiar si colegi aveau un cuvant de spus cand comportamenul cuiva lasa de dorit.Deci nu eram solidari doar la prostii,copii fiind ci si la lucruri serioase.Deci incercati sa renumerati material cadrele din invatamant pt a avea mai mult elan in educatia elevilor.Ce poti sa spui de un profesor care vine la ore imbracat cu unu sau doua randuri de haine intr-o saptamana ???cand elevul lui vine la scoala imbracat in cel mai sofisticat mod,pt ca-i permite buzunarul.Ministerul invatamantului trebuie sa dea ca sa aiba de unde sa ceara.Cat la suta din PIB aveti alocat dragilor pt invatamant.Cereti sa vi se dea,si pe urma aveti pretentii de la cadrele didactice,incepand de la crese,gradinite,scoli generale ,profesionale (daca mai sant)licee,facultati (fara tip chestionar) si inspectorate judetene.
uselista de 2 bani
exact, si dl dr Marc era de mare valoare. chiar stau si ma mir, ma intreb si compar, care era nivelul discutilor la sedinte tinute de Marc, Romocea sau dna Duicu
de doi bani si un microfon in fata cum se vede….
Scoala are un rol important si trebuie sa faca multe, dar nu poate inlocui lipsa educatiei de acasa, care trebuie facuta de parinti pana la intrarea copiilor in scoala („cei 7 ani de acasa”), si nici nu poate sa-i inlocuiasca pe parintii care uita sa isi faca meseria de parinti pe parcursul anilor de scoala ai copiilor. Cine spune altfel, greseste profund.
Bine ca recunosti incapacitatea sefilor din invatamant pusi pe criterii politice.
INVATATI SA SI ASCULTATI, NU DOAR SA ,,TRASATI” DIRECTIVE GOALE DE CONTINUT ! Acest lucru nu va suna doar dumneavoastra ci si factorilor de decizie din MEN. Ascultati, analizati si mai ales aplicati, ceea ce vi se propune in materie de educatie, de catre cei ce nu au interese politice, ci doar strict profesionale, si pe care intr-adevar ii ,,doare” viitorul acestei natii.
Superbe ideile, doar ca practic in invatamant se cer o groaza de hartii inutile. maculatura, iar punctajele si aprecierile, (auto) evaluarile se fac tot asa pe baza de cate hartii ai compus.