Actualitate

Camelia Tabără: E o suspiciune din partea colegilor mai tineri că ascundem posturi

„E o suspiciune din partea colegilor mai tineri că ascundem posturi”, le-a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără directorilor de şcoli la prima şedinţă din noul an şcolar. Mai ales candidaţii care au promovat concursurile naţionale sau judeţene cu note mari sesizează zilele acestea ISJ că ar exista în şcoli catedre vacante, dar că acestea sunt ţinute „la secret”.

„Vă rog din suflet ca toate posturile care apar pe parcursul anului să le scoateţi chiar şi concediile medicale dacă e vorba de fete care nasc şi pe urmă intră în îngrijire copii. Pe legislaţie e concediu medical până când naşte, încă 40 şi ceva de zile după ce naşte şi apoi catedră rezervată. Sunt rămase, mai ales la educatoare şi învăţătoare, foarte multe fete cu note mari. E bine, dacă tot se înlocuieşte, să fie doi dascăli şi nu trei. E în continuare o suspiciune din partea colegilor mai tineri că ascundem posturi. Noi încercăm să lucrăm cât mai transparent cu putinţă, suntem atenţi la orice observaţie. Uşa mea e permanent deschisă şi oricărui tinerel care vine sau profesoare care îmi spun că nu a fost corect le cer să-mi dea nume şi prenume, ne ducem pe fir înapoi să vedem dacă decizia şi încadrarea respectivă a fost sau nu corectă. Uneori găsim erori, alteori lucrurile au fost foarte clare”, a spus inspectorul şcolar general.

Camelia Tabără a menţionat că, în urma unei astfel de observaţii, începând din anul şcolar trecut, s-a luat decizia postării pe site a persoanei care a câştigat acel post.

„A venit o dăscăliţă care a spus că şi-a depus de trei ori cerere în timpul anului şcolar şi niciodată nu a încăput. I-am arătat cererile şi, de fiecare dată, a fost cineva cu medie mai mare. Trebuie să se înţeleagă acest lucru şi să se elimine suspiciunea că directorii, în complicitate cu Inspectoratul Şcolar, ascund posturi. Totul se comunică. Vom publica pe site faptul că, într-o şcoală, e o oră de religie greco-catolică. Poate vede cineva dintr-o localitate învecinată. Pentru acea oră se dă concurs pentru că nimeni nu poate fi salarizat şi nimeni nu poate intra în sala de clasă la catalog şi la note decât dacă dă un concurs naţional, judeţean sau la nivelul şcolii. Cu maximă atenţie şi responsabilitate, dacă apare postul azi, îl transmiteţi la ISJ, stă trei zile pe site-ul Inspectoratului să îl vadă toată lumea. Se depun cereri, Iuliana Chilom procesează şi pune pe site cine a luat postul să fie clar şi transparent. Nota cea mai mare din concursul naţional îţi dă dreptul să alegi. Pe toată durata anului şcolar păstrăm exact ierarhia de la ultima şedinţă publică. Prioritar nota de 2018, urmează notele anterioare, concursul judeţean, plata cu ora, pensionarii şi, dacă nu e nimeni, atunci intră concurs în şcoală”, a spus inspectorul general.

Camelia Tabără a atras atenţia directorilor că, în cazul în care cineva face dovada că a fost ascuns un  post, directorul va fi sancţionat: „Se lasă cu sancţiune. Nu aş vrea să sune ameninţător că aceasta este prima noastră întâlnire (din noul an şcolar -n.r.), dar nu ne mai putem juca cu această chestiune”.

Pe de altă parte, inspectorul general le-a cerut în mod expres directorilor să nu depună cereri pentru plata cu ora: „Eu vă rog să nu solicitaţi plata cu ora pentru că aveţi suficiente atribuţii ca directori. Numai chiar în extremis, dacă nu aveţi alte soluţii şi trebuie să ajungeţi să le daţi unui necalificat. Numai aşa credem că e soluţie de compromis să facă directorul ora”.

25 comentarii

  • Si minciuna este o vorba dna inspectoare ! Chiar nu aveti jena sa iesiti in media cu aceste explicatii bizare? Sunte-ti o mafie in acest inspectorat de invatamant! eu va dau 4-5 exemple cu posturi date pe sub mana cu o singura conditie : sa va dati demisia de onoare ulterior. Este inadmisibil ca persoane care au luat examenul de titularizare NATIONAL sa ramana acasa si ” cadre didactice cu note intre 1-6 ” sa obtina locuri in invatmant!!!!! RUSINE PTR CA AVETI TUPEUL SA MNTITI IMPREUNA CU IMPOSTOAREA E CHILOM.

    • #alexandra, poate aveti dreptate si puteti da exemplele de care vorbiti. Dar, pe de alta parte, nu cred ca aveti dreptul moral sa cereti un post de dascal cand nu cunoasteti gramatica limbii romane. Oare cum se scrie corect, sunte-ti sau sunteti.

  • Dna Tabara pînă una alta ,se cer bani din prima zi in scoli ptr orice.
    Ptr dopuri la picioarele scaunelor,ptr hârtie igienica si săpun (cînd este obligatoriu) sa asigurări igiena in scoli,altfel este penal.
    Asa de sărac a ajuns Psd-ul ???
    Avem crestere ec de 4%. Sau nu ???

  • Apropo de posturi – spuneti si ca in august ati redus 136 de catedre in judet, ca asa a fost ordinul de la minister, prin marirea nr de elevi in clase si in grupele de limbi straine, spre 31-32 de elevi.

  • Sunt curioasa daca le aprobați directorilor mafioți încadrările…… la cei capabili le au dat cate o normă jumătate iar fraieri nu au primit decât18 ore că nu sunt in gratie au suplinitorii ore plus cu carul!!!!!Sa se facă o regulă și cu orele plus catedra min 1-2 nu unul umflat și unul slab…..

    • Sper din tot sufletul că nu ești profesoara. Cum sa scrii „au primit decât 18 ore”? Sa nu mai vorbim despre lipsa semnelor de punctuație. Dezastru.

    • daca viorica ar fi scris corect atunci ai fi redus orele de la smecheri si ai fi suplimentat la fraieri?

    • Andrei, e corect cum a scris Viorica, „NU au primit DECÂT 18 ore”, cum la fel corect ar fi fost și „au primit DOAR 18 ore”. Greșit ar fi fost dacă ar fi scris „au primit DECÂT 18 ore”.

  • De ce contabila isj este pensionara si din sistem se dau afara cu aceleasi studii
    contractul muncii spune ca sa asiguri transferul pe alt post daca este disponibil
    adica pentru pensionara este dar altii mai tineri ii dam afara
    legea isjului bate legislatia Romaniei
    cum a incheiat contactul cu pensionara? in baza carei legi?sa dat concurs cumva?
    atata nedreptate totusi.cum va mai suportati voi ca vad ca autoritatile nu va au treaba?

    • Horticultură, nu mai vorbi de terenuri că dragnidioții ciumei roșii sunt în stare să le vândă cu școli cu tot în zodia cancerului și a pestei porcine.

  • Si inca ceva dna inspectoare psd-ista cati din acesti bravi directori au publicat locurile vacante la incheierea anului scolar sau analiza lunara pe timpul vacantei ptr a sti ce locuri se pot ocupa!

    • Acuma incep sa schimbe culoarea, rosu a iesit din moda, sau le e rusine cu rosu? Dna general ii in roz, la ultima sedinta de la mare a muierilor psd-iste nu au mai avut esarfe rosii, au devenit dintr-o data imaculate, si-au pus esarfe albe

  • Sa va uitati dna Tabara la scoala speciala din BECLEAN, unde directoarea GABI RUS și-a amgajat fata (din nou cu aceeasi medie de rasunet 3,40 după contestatie) in calitate de invatator. Oare la acesti copiii cu dizabilati cronice nu trebuie cineva cu o alta mentalitate? sa fim seriosi fiica directoarei, dna Gogozan nu poate pretinde calități și emite totodata certitudinea ca poate preda la acesti copiii! Dar ce nu se poate când directoare este această doamnă care și-a angajat toate neamurile. trebuie schimbată denumirea școlii în structura RUS&GOGOZAN ! DA-TI DOVADA DNA TABĂRĂ DE TRANSPARENȚA ȘI VERIFICAȚI ACEST ASPECT!

    • Nu inteleg de unde atata rautate, doamna director chiar este un om de caracter, cu bunatate si cu mult interes pentru scoala. Cine o cunoaste poate sa confirme, iar rautaciosii si invidiosii nu vor fi stopati niciodata. Deciziile de ocupare a oricarui post didactic se emit de catre ISJBN, nu de scoala. Persoane nemultumite vor exista oricand, posturile vor fi tot mai putine, copiii in scadere si multe cdre didactice fara post. Nu este vina nimanui pentru acest fenomen.

  • Perfect adevărat despre directoarea Rus de la Beclean. Am vrut și eu anul trecut să merg la școală. Nu am avut noroc , mi-a spus că am doar 6,30 iar eminența cenușie a familiei are în jur de 4 la examen. Și dacă tot se predă la școala specială mi-am dat seama ca locurile se pot obține în ordinea directoarei nu cum ar fi logic și legal. De trebuie să o credem doar acolo la școala respectivă poate fi directoare. Nesimțire totală din partea directoarei Rus!

  • Ohooooo ce săriți pe biata femeie de la țară????? Are și ea tot dreptul din lume să miște din cap și chiar pentru fiica ei! Daca nu a-ți aflat a dat examen fata ei zilele astea@@@@ Ciudă vouă@@@@ A luat examenul ce știți voi! intrebati comisia ce rigoare a fost la fel ca și racoarea afara. auuuuuuu ce comisie fermă : mama presedintă, mătușa secretară și portarul pazitor la sala să nu fie deranjat odorul. Rîsul păsărilor din Cociu!

  • Cele scrise mai sus sunt, în totalitate, adevărate. Și încă multe altele, pe care le știu cei care lucrează acolo, dar se știu și în exterior. Vuiește orașul de câte se întâmplă… Și cred ca unele sunt cunoscute și la inspectorat, dar, din diferite motive, nu se iau masuri. Păcat de copii, păcat de profesioniștii care lucrează acolo (sunt câțiva, dar foarte buni), cu asa o conducere mediocra, ce a dat dovada de dezinteres total față de valorile reale, școala e pe ducă. Mare păcat!

  • Nu inteleg de unde atata rautate, doamna director chiar este un om de caracter, cu bunatate si mult interes pentru scoala. Nu stiu cine poate fi nemultumit. Deciziile pe orice post didactic sunt emise de catre ISJBN, nu se depune nimic la scoala. Dar rautatea si invidia nu vor fi stopate niciodata.

    • Deciziile da, ISJ-ul le dă, dar posturile le dau directorii, cu acordul CA. Despre asta era și vorba în articol… Cât despre alte aspe te semnalate, e o chestie subiectiva, dar ar trebui sa fie legal totul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Misu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS