Actualitate

Când ar putea primi profesorii primele de carieră didactică promise în timpul grevei

Profesorii ar urma să primească, la începutul lunii viitoare, prime de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud au întocmit deja lista cu beneficiarii pe care au transmis-o Ministerului Educației, a declarat inspectorul general Cristian Nicula în ședința Colegiului Prefectural de vineri, fără a putea oferi alte informații legate de momentul în care se vor acorda banii.

”Informaticianul a colectat datele din teritoriu, le-am transmis. Când le primim de la Minister le transmitem imediat în teritoriu”, a spus Cristian Nicula.

”Sperăm ca săptămâna viitoare să avem aceste carduri”, a menționat prefectul Teofil Cioarbă.

Prima de carieră didactică se va acorda într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, și va putea fi utilizată în anul școlar 2023 – 2024.

Cardul pentru acordarea primei de carieră didactica este valabil dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține informațiile de mai jos înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:

  • a) numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;
  • b) perioada de valabilitate a suportului electronic;
  • c) perioada de valabilitate a sumelor aferente măsurilor de susținere a activității didactice acordate;
  • d) numele, prenumele și codul numeric personal ale beneficiarului final;
  • e) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.

Potrivit unor informații vehiculate pe Grupul profesorilor din România, doar o treime din cei 1500 de lei promiși cadrelor didactice nu trebuie justificați, în fapt 450 de lei după impozitarea sumei.

Restul banilor se pot cheltui doar pentru plata unor cursuri de formare profesională oferite de CCD-uri sau de către formatori autorizați, etc., cumpărarea de echipamente IT care pot fi folosite în scop didactic (telefoane mobile, tablete, laptop-uri, computere, imprimante, proiectoare, monitoare, televizoare inteligente, etc.); în scopul achiziționării de soft educațional, abonamente pe platformele educaționale, materiale didactice, echipamente și materiale pentru activități etc.; cărți în format tradițional și în format electronic, cărți de lucru, jocuri educaționale etc.

Personalul nedidactic va primi 500 de lei.

Etichete

19 comentarii

  • La pastele cailor!
    Cand vor avea si privatii acces la buget! Macar o zi libera platita din bugetul statului ASA CUM AVETI VOI BUGETARII… nu din munca noastra!!!

    15
    46
    • 1. Ești praf, cu legislația specifică! De educație financiară, nu mai are rost sa-ti vorbesc aici!.
      2. Cum ziceai tu, „la Paștele Cailor” și atunci când în tara noastră, nu toți „privații”, mai mari ori mai mici, nu o să „fraudeze” mereu bugetul statului, prin fel de fel de forme de evaziune financiară (mai mari, ori mai mici, după „puterea” fiecăruia)!

      29
      3
    • Despre ce legislatie si educatie financiara vorbesti? Din democratie, comunism sau sclavagism?
      Eu acum o percep pe ultima si ti spun ca stiu care e diferenta dintre activ si pasiv !
      Atata timp cat bugetul tarii e facut din banii nostri (privati si bugetari) platiti sub forma de taxe, impozite si alte forme (statul sa recunoastem ca nu prea face afaceri din care sa plateasca obligatiile -salariile fata de angajati, ca apeleaza tot la bugetul tarii care e si al privatilor!!!) atunci din acest buget avem drepturi egale (exact cum nu trebuia sa fie pensiile speciale).
      Adica …mergem la munca : pe voi va plateste statul diar salariul, mai mult ca are, pe noi patronul ca trebuie sa plateasca si salar si taxe!
      Privatii daca vor salar nai mare trebuie sa munceasca proportional mai mult pe cand voi…nu conteaza!
      Voi luati vaucere, sporuri, chirii, nancare etc din bugetul tarii, adica si al privatii pe cand la privat, de unde? Noi trebuie sa avem!!!
      Se dau fotovoltaice? Ia si privatul ia si bugetarul!
      Se dau kilovwatii mai ieftin, se dau si la privat si la bugetari!!!
      Bugetarii se plimba cu masina si benzina fara limita din bugetul facut de privati si cand vine ckntrol dr la fisc iti taie foile de parcurs ca s multe!!!!
      CE FACE PRIVATUL?
      MUNCESTE, PLATESTE IMPOZITE SUB FORMA DE SALARII LA UNII CARE SA I PAZEASCA SA NU FURE!!!
      AIA CICACE EVAZIUNE DIN PUNCTUL BUGETARILOR!!!
      STII CE E???
      SCLAVAGISM
      citeste ai a lui zaharia stancu cu botnita si strugurii…EXACT LA FEL

      8
      14
    • Si banii de unde sunt?
      De la extraterestrii?
      Eu cred ca sunt tot din munca privatilor din Europa, implicit din Romania!
      Pentru cultura ta
      ..bugetul EU e facut din contributia tuturor tarilor din Europa!
      Asa ca…ciocu mic!

      7
      11
  • Cei ce comentați negativ despre dăscălime vă recomand să stați de vorbă cu un profesor de carieră și să-l întrebați câte examene a dat, cum se ajunge la catedră și despre învățarea pe tot parcursul vieții. Medicul și profesorul trebuie să se perfecționeze mereu iar aici trebuie și bani. Ca peste tot și aici sunt mulți veniți și puțini chemați, iar piața muncii ne așează pe fiecare la locul meritat. E bine să uităm parabola despre vulpe și struguri acri…

    50
    9
    • Dumneavoastra ati platit vreodata impozite din banii munciti de dumneavoastra?
      Consider ca un bugetar din Romania nu plateste impozite din banii munciti. Ei primesc salariul net fix munca depusa! Ei nu muncesc mai mult decat ceea ce primesc pe card!
      As vrea sa primiti banii brut pe card si dupa aceea sa va platiti impozite le sa vedem daca va convine sa platiti bani moka la buget!!! Bugetul nu exsi al privatilor atata timp cat nu bebeficiaza de nici o facilitate privind VAUCERELE DE VACANTA, BANI DE CHIRIE, BANI DE HAINE, SPORURI DE UMIDIRATE LA FUND, SPORURI DE CELULITA, ZILE LIBERE RECUPERATE STRANGULAND ORA DE 60 DE MINUTE LA 30 MINUTE!!!
      Dumneavoastra ati intrebat vreodata un muncitor care lucreaza in 3 schimburi cat le este de greu SA AUDA CEASUL SUNAND SI SA NU STIE DACA E DIMINEATA SAU SEARA SA MEARGA LA MUNCA SI SA IMPARTA BANII CU STATUL?????

      11
      31
    • Și pentru cine are minte să conștientizeze… toate facilitățile care se dau unui profesor îl fac să aibă mintea cat de cat limpede după o suprasolicitare neuropsihică care te ar face sa îi strângi de gât pe toti plozii ăștia needucați , ăștia care nu au în majoritate cei 7 ani de acasă!!!!!!

      10
      4
    • Daca ma angajez la stat si eu si prietenii mei atunci cine mai munceste in tara asta?
      Cine mai plateste impozite pentru salariile voastre?

      6
      18
    • Ai dreptate
      Cei care nu lucrează în învățământ pentru că nu sunt in stare și critică munca la stat, sunt niște ipocriți. Ce-ar mai pune mana pe un post la stat dacă ar putea!!!!

      13
      4
  • Domnilor și doamnelor dascăli!
    Ia puneti-va fluturașul de salar pe luna trecuta sa vedem și noi cei de la privat cu cât pleacă acasă un dascal după o luna de munca. Sa vedem va sunt îndreptățite cererile de majorare salariala? Aveți curajul sa o faceti? Tare ma tem ca aveți salarii de occident și responsabilități de tara estica (a se citi – „las’ ca e bine și asa”)

    6
    12
    • Au ajuns sa faca ce nu a facut Galileo Galilei, sa faca ora de 30 minute si sa primeasca salariu intreg!!

      5
      10
  • E jenant sa fii vulpea cu strugurii. Sau ăla care nu face față nici la a educa proprii copii, darmite vreo 30 ori câte clase are un profesor. Fii in domeniu și nu comenta de pe margine! Exact ca părinții elevilor, cei care cred că a avea aparat reproductiv funcțional … asta îi face specialiști în educație!!!. Nicio evaluare externă nu se face decât de către un egal sau de către un superior. Deci daca nu ești egal nici în studii și nici în valoare… ciocul mic că fără un profesor în viața ta… nu aveai nici măcar cioc.

    12
    4
  • Nu îmi vine să cred cat de răutăcioși pot să fie românii … De ce nu ne bucuram când aflăm că se mai mișcă ceva in tara asta in favoarea noastră? Chiar daca acum doar profesorii au obținut niste beneficii nu trebuie sa ne supărăm că nu am primit toți cate ceva. Reușita lor este și a noastră ..copiii noștri beneficiază de pe urma acestor bani oferiți profesorilor( nu sunt bani pentru cosmetice sau lucruri pentru uz personal) . Acum ar fi bine sa fim uniți ,să ne bucurăm că cei de la putere nu țin toți banii primiți din taxe și impozite pentru ei sau că banii din fonduri europene sunt investiți cu cap.. Haideți să fim uniti să cerem să se schimbe lucrurile și în alte domenii. Așa se progresează.

    8
    5
  • Fiecare avem dreptul sa ne alegem unde sa muncim. Mi-am ales sa fiu profesor (pe la vreo 22 de ani), si-am reusit sa fiu de atunci. Asta sunt si acum, indiferent de remuneratia pe care am primit-o timp de 20 de ani. Oricine poate sa-si urmeze visurile … important este sa-si doreasca!

    3
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.