Prima galerie comercială care va fi deschisă la Bistriţa, și la care se lucrează de zor zilele acestea, este în incinta B1 Retail Park de pe Calea Moldovei, situat în vecinătatea magazinului Kaufland. Potrivit unor surse Timp Online, galeria comercială se va deschide înainte de sărbătorile de iarnă, mai precis în data de 23 noiembrie.
În incinta galeriei, veţi găsi restaurant KFC și magazine precum H&M, Hervis, Takko, New Yorker, Deichmann, Pepco, Flanco, LC Waikiki, CCC, Pepco, Noriel și Plafar, dar şi unităţi locale.
Sursele Timp Online au declarat că cei care şi-au rezervat spaţii în galerie le vor primi după jumătatea lunii noiembrie ca să le poată amenaja în vederea deschiderii.
Investitorul, Mitiska Reim, un fond privat de investiții specializat în real estate, cu sediul în Bruxelles, Belgia, a grăbit mult lucrările ca să prindă perioada dinainte de sărbătorile de iarnă.
Reprezentatul dezvoltatorului a precizat că B1 Retail Park va fi un modern centru de retail cu un mix atractiv de branduri internaționale și naționale, desfășurat pe 13.000 mp, cu 500 de locuri de parcare în total. Vor fi create circa 250 de noi locuri de muncă în urma investiției de circa 2 milioane de euro.
Galeria Bistriţa se va întinde în total pe 47.994 de mp din care 23.946 de metri pătraţi sunt destinaţi construirii unui ansamblu mixt cu imobile având funcţiuni comerciale şi locuinţe colective, amenajări exterioare, totem şi stradă de legătură. Vor fi în total 10 imobile din care şapte imobile de locuinţe, un imobil cu spaţii comerciale care se vor întinde pe 1725 de metri pătraţi, o unitate de alimentaţie publică pe 290 de mp şi o staţie de carburanţi auto. Se vor amenaja și trei parcaje auto, una cu 70 de locuri pentru galeria comercială şi două cu 64 de locuri pentru zona rezidenţială. De asemenea, se vor face şi două locuri de joacă pentru copii a câte 150 de mp fiecare.
Galeria comercială de lângă Selgros, la anul
Odată cu deschiderea magazinului Selgros, parte a Bistrița Retail Park de pe Calea Moldovei nr. 13, se lucrează intens la construirea galeriei comerciale din imediata apropiere. Bistrița Retail Park reprezintă o investiție de 7,5 milioane de euro pentru o galerie comercială de 9.000 mp, alături de magazinul Selgros, beneficiar fiind Element Development. Conform panoului de lucrări, acestea au început în 11 septembrie a.c. și se vor încheia în 15 martie 2018, fiind realizate de firma Campeador, astfel că galeria se va deschide în primăvara anului viitor. Galeria comercială va avea spaţii ce vor fi închiriate pentru firme româneşti şi străine în domeniul produselor nealimentare. Vor fi 22 de magazine diferite, în funte cu Jysk.
250 de locuri de munca, care scot bani din comunitate și din țara!!! Nu e nimic care sa aducă plus valoare in comunitate!!!! Se scot banii nemților dwla Leoni!!!
Ca peste tot in țara de-altfel!!!!!
Odată cu realizarea acestui proiect si daca e sa mai dau un exemplu ma refer la selgros care au dat multe si vor da în continuare multe locuri de munca in oras
Poate poate ne recuperăm oamenii din Leoni de pe mâna străinilor
Locurile de munca sunt platite, oamenii aceea nu lucreaza gratuit. Pe langa acestea vor mai fi si alte locuri de munca la serviciile conexe ( de curatenie, paza, etc). Asta inseamna alte salarii, alti oameni care au un loc de munca.
Cei 250 de oameni ( si apropiatii lor) vor cheltui mare parte din bani in oras si vor sustine cu cumparaturile lor alte locuri de munca.
Firmele care vor functiona acolo vor plati la bugetul local bani, taxe/ impozite pe cladiri, etc. Exista lucruri care se vand prin mall-uri chiar daca sunt branduite de mari nume, la care contribuie si micii/marii producatori din Romania (sau chiar din judet), care reusesc sa plateasca alte salarii la alti romani care muncesc in fabricile lor.
Nu trebuie sa privim cu ochelari de cal, plusul de valoare poate veni si indirect.
De acord cu tine… la nivel teoretic!!!!
Ideea este ca exista momeli aruncate.. care le zici tu… iar restul e esența afacerii… colectarea banilor de la localnici… și contrazi-Ma cât vrei! E dreptul tău!!) dar asta-i realitatea crunta!!!
Nu-i munca cu valoare adăugată!!! Cei 250 de salariați tot din amărâtă de cibela o sa cumpere… sau din magazinul sătesc!!? Și la un moment dat o sa se plângă ca n-au de unde sa angajeze!!! Normal! Romanul înțelege doar ca nu știe despre ce- vorba…
Poate ca ai dreptate, tot din Cibela o sa cumpere, dar pentru asta ar trebui sa lucreze, sa produca bani ( multi, putini, cati or fi). Daca nu are serviciu cu ce cumpara, fura? Sau la Cibela se accepta trocurile? Daca cumpara de la Cibela ii asigura la cel care vinde acolo un loc de munca, deci tot contribuie cu ceva. Si uite asa se ajunge din nou la ceea ce am spus in comentariu de mai sus oricat nu iti place. Si asta la nivel si teoretic si practic!
mda…..ma gandesc, poate cine stie, in SRL Zorro se respecta regula pentru munca cinstita plata cinstita!!!! Desi am dubii!!! Inseamna ca si angajatii in general trebuie sa faca muuuulti bani pentru un salariu bun, nu-i asa? daca urmarim aceasta logica! ei si atunci ca si agent comercial-vanzator de exemplu ce poti sa faci mai muuuult??? Sunt meserii care nu au cum sa fie extraordinar de bine platite, dar gradul de dificultate si raspundere este mai mic, si deci si retributia la fel. Despre ce vorbim???
Zorro tu stai draga acasa, sau si mai bine creaza tu niste locuri de munca suta pe suta roamnesti ca sa ramana banii aici, da niste salarii la niste amarati da sa fie mai consistente….si pe urma te ascultam sa ne impartasesti exeperienta!!! Fiindca prea te opui oricarui tip de dezvoltare, chiar e greu sa intelegem de unde atata hatereala, ca mno….e mai bine sa meri la Cluj, nu??
Nu am zis ca na opun oricărei tip de dezvoltare! Ideea e ca habar n-ai de putina economie!!! Ok… hai ca te angajez la mine … da’ te previn ca Tre sa faci o groaza de bani ca să-ți dau un salariu
Buna ziua. Cum as putea sa ajung la un director ? Pentru inchirierea unui spatiu.
E greu, foarte greu, este strict secret!!!!… Vezi cine este proprietarul, cauta un nr de telefon pe google si suna…! „Da’ muieți-s posmagii?”
De unde vor veni cei 250 de oameni sa se angajeze?
Intreb pt ca si acum sunt anunturi cu locuri de munca la Selgros si nu numai.
Poate se vor intoarce acasa roamani, asa cum prezicea d-na Pana.
Se intorc in august
O sa lucreze patroni pt bani astia
Lasă-i sa bage ei pt 1200 lei….atat dau unui salariat care le lucrează 6 zile pe săptămână cate 9 ore pe zi!