Social

Când intră a doua tranșă de bani pe cardurile sociale pentru alimente

Alimentarea cardurilor sociale în valoare de 250 de lei, reprezentând a doua tranșă din acest an pentru beneficiarii măsurii ”Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”, se va face în perioada 15-25 aprilie.

”Sprijinul de 250 de lei la 2 luni va fi virat pe cardurile pentru alimente în perioada 15-25 aprilie 2024”, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Aceasta va fi a doua tranșă de 250 de lei din cele șase de anul acesta, prima fiind încărcată în perioada 19-23 februarie.

Începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei beneficiază de carduri sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei.

Tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de două ori pe an, de pachete cu alimente.

2 comentarii

  • Mincinoși cu aceste carduri.Am primit acest card în luna August 2023 și nici până azi nu am primit nici un ban. Își bat joc de uni, să nu mai spun că telefonic nu-i poți prinde să poți să-i întrebi despre această problemă. Ei în fața UE și-au făcut datoria,au trimis cardul dar fără să încarce măcar o dată cu banii, menționez că am o pensie de boală de 1330 lei.

  • Am patit si eu incepind cu luna august 2023.
    Raspundul a venit de la minister si aveau dreptate.
    Primisem drepturi (in lei) prin cedarea folosintei dreptului. Mau exact primisem bani pe pamantul dat in arenda si cand au adunat baniii din pensie cu banii primiti pe arenda rezulta un venit cu care nu eram eligibil pentru a prim cei 250 lei!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS