Social

Când primesc a doua tranșă de bani pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei

Ministerul Muncii a anunțat că au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, iar banii vor ajunge la beneficiari începând cu prima jumătate a lunii octombrie.

Potrivit Ministerului Muncii, în prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poştal, iar din 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.

”A doua tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, aşa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menţionat şi cuantumul ajutorului”, a transmis Ministerul Muncii.

Ajutoarele se acordă, în octombrie, după cum urmează:

  • în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
  • în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv;
  • în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.
Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS