Actualitate

Candidatura lui Adrian Titieni, validată de BPN al PNL

Biroul Politic Național al PNL a validat candidatura lui Adrian Titieni la Primăria Bistrița, astfel că aceasta este bătută în cuie. ”La Bistrița a fost validat Adrian Titieni”, a anunțat copreședintele PNL Vasile Blaga într-o conferință de presă, după ce BPN a oficializat mai multe candidaturi la municipii reşedinţă de judeţ.

Aprobarea candidaturii de către forul central de conducere al PNL era ultimul pas în desemnarea oficială a candidatului.

Adrian Titieni, născut la 6 iunie 1963 la Bistrița, actor de film și teatru, este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 până în 1 martie 2016 – rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” București. Titieni joacă rolul unui tată medic în lungmetrajul „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, care a câştigat Premiul CICAE la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Berlin.

VEZI Adrian Titieni: ”Acum Bistrița nu are strălucire. Să creăm o viziune comună”

Titieni spune că Bistrița a fost, este și trebuie să fie un loc pe care bistrițenii să-l valorizeze ca atare. Nu este un capăt de gară, ci un burg cu istorie respirândă, o cetate din cele șapte a Transilvaniei, cea mai frumoasă spunea un istoric italian, deci există conținuturi. Datoria noastră e să repunem, prin eforturi conjugate, începând de la mentalitate, Bistrița în lumina ei proprie. Dincolo de faptul că respiră istorie, că are conținuturi, în acest moment nu cred că are strălucire. Resursa umană care populează acest oraș ar trebui să regăsească un cadru de viețuire a mileniului 3 2016”.

VEZI De ce crede Adrian Titieni că ”bijuteria” Bistrița poate deveni notorie

În 2012, i s-a acordat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului Doctorului Crișan din filmul ”Din dragoste cu cele mai bune intenții”.

VEZI: Ce spune Titieni despre bătălia cu Crețu și șefia PNL

Adrian Titieni a mai fost implicat în administraţie, însă la nivel central. Între 1996 şi 1997 a fost consilier prezidenţial al preşedintelui Emil Constantinescu în cadrul Departamentului de relaţii publice, responsabil de eficienţa comunicării între preşedintele României şi terţi, iar între 2007 şi 2008 a fost consilier al primului ministru PNL Călin Popescu Tăriceanu pe probleme de educaţie şi cultură, ocupându-se de programarea evenimentelor culturale şi propunerea de proiecte de lege în sfera educaţională şi culturală.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.