Actualitate

Candidatura lui Botiș la Primăria Bistrița, veste bună pentru PSD, veste proastă pentru bistrițeni

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că pentru partidul său intenția lui Ioan Botiș, fostul ministru al Muncii de a candida la Primăria Bistrița, e o veste bună, dar pentru bistrițeni e una proastă

„E o veste bună pentru noi că Ioan Nelu Botiș e candidatul PDL la Primăria Bistrița, dar o veste proastă pentru bistrițeni și o jignire la adresa lor din punctul meu de vedere. Despre un om care a făcut ce a făcut în ultima perioadă, să spui că n-a făcut nimic e un atentat la inteligența locuitorilor Bistriței”, a declarat Moldovan care a remarcat faptul că liderul PDL Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, a folosit cuvântul „deocamdată” în privința candidaturii lui Ioan Nelu Botiș la Primăria Bistrița.

Moldovan a mai adăugat însă că are rezerve că Botiș va rămâne candidatul PDL arătând că, după ce acesta și-a dat demisia din funcția de ministru, nu a mai fost văzut în public.

„Eu aș fi vrut să-l văd la Colegiul Național Liviu Rebreanu, pe scenă, când școala și-a sărbătorit centenarul (joi –n.r). Acolo era interesant să apară (pe scenă fiind toți parlamentarii Bistriței cu excepția sa), între oameni mai ales că e absolvent al acestui liceu. Eu nu l-am mai văzut pe Ioan Nelu Botiș decât pe holurile Camerei Deputaților”, a spus Moldovan.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiș, rămâne candidatul PDL Bistrița pentru funcția de primar al municipiului Bistrița în 2012, în opinia sa acesta fiind „un excelent gospodar și un excelent om ca ținută”.

 „Deocamdată, candidatul PDL Bistrița la funcția de primar este Ioan Nelu Botiș. Nu l-am schimbat și nici nu intenționăm să-l schimbăm. Cred că i-a crescut notorietatea (după scandalul legat de Asociația Parteneriat Euroactiv la care era angajată soția lui Botiș –n.r) . Nu are nimic una cu alta. Eu cred că ce a făcut Ioan Nelu Botiș ca ministru nu puteau să facă foarte mulți. A fost unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a avut Guvernul Boc. Nu poate nimeni contesta”, a spus Oltean.

Întrebat dacă Ioan Nelu Botiș este candidatul cu care PDL poate câștiga Primăria Bistrița, Oltean a răspuns: „Da, cred, cred, cred. Și când spun cred, cred. Și credeți-mă că la politică cât de cât mai știu câte ceva”.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS