Actualitate

Care sunt bonurile câștigătoare la a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale. Maxim 100 de premii

A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale a avut loc în 28 mai, pentru bonurile emise în perioada 29 martie – 31 mai, fondul de premiere, de un milion de lei, urmând să fie împărţit între cel mult 100 de câştigători.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie.

Luna cîştigătoare: mai. Ziua câştigătoare: 23. Valoarea câştigătoare: 135. 

După centralizarea bonurilor câştigătoare, va fi organizată cea de a doua extragere, determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se inscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunţată ulterior. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător şi, totodată, baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare sunt eliminate din listă.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” şi verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

1 comentariu

  • O mare prostie. De fapt totul a fost previzibil. Prima data a fpst 6 lei ….acum 135 ….zzz asta e loteria ,,desteptilor,,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS