Social

Care sunt cele două mari probleme ale Bistriței. Cum vor fi rezolvate

Bistrița are două mari probleme cauzate de numărul mare de mașini deținute de locuitorii orașului. Una este lipsa infrastructurii pentru trafic, iar alta este lipsa locurilor de parcare.

”Cea mai mare problemă a Bistriței e traficul și pe asta ne concentrăm cel mai mult. Anul trecut erau înmatriculate, în Bistrița, 52.115 mașini, care, înșiruite, s-ar întinde pe 340 de km, până la Cluj și înapoi. Trebuie să rezolvăm această problemă și de aceea am venit cu pasajele rutiere, cu extinderea intrărilor în oraș la trei benzi, cu modernizarea centrurii vechi care se va extinde la 4 benzi. Toate acestea combinate cu un management al traficului vor conduce la descongestionarea traficului și asta e prioritatea zero”, a declarat primarul Gabriel Lazany la Bistrița FM.

A doua problemă e cea a parcărilor. ”Săptămâna asta turnăm primul strat pe Bistricioarei, într-o lună parcarea va fi gata. Lucrăm la documentație pentru parcarea de la Finanțe, la parcarea pe str. Poienii”.

În ce privește această parcare, pentru a fi curățată, Primăria Bistrița a scos anul trecut de pe ea 350 de rabe de moloz.

Accesul se va face dinspre Drumul Dumitrei Vechi și de pe strada Ioan Slavici: ”Nu va fi legătură cu Colibiței fiindcă reglementările spun că nu ai voie să ai treceri peste calea ferată la mai puțin de 1000 de metri. Între str. Slavici și Drumul Dumitrei Vechi sunt sub 700 de metri. Nu se va putea face încă o trecere”.

12 comentarii

  • Pentru decongestionarea traficului la trecerea Decebal- Piata trebuie luat in considerare in regim de urgenta trecerea subterana Garii-Tarpiului .
    Se elibereaza mult si zona Rodnei, Garii, Independentei.
    Prost a fost acel EDIL care a desfintat prelungirea istorica peste linie a celor doua strazi.
    Domnule Primar sunteti nascut in Bistrita si va rog faceti acest lucru.

    15
    9
  • In ciuda criticilor aduse pentru pasajele care se doresc a fi construite ( se pare ca unii concetateni sunt reticenti la schimbare ), consider ca sunt necesare . Sigur pasajele subterane vor fi mai dificil de traversat de persoanele in varsta sau cu dizabilitati , dar daca se vor construi cu scari rulante si pe urcare si pe coborare e OK.

    8
    25
  • distanța Bistrița – Cluj-Napoca 115Km
    la Sanyi e inclusã marja de eroare din pix aprox. 120Km

    pentru 52.115 masini parcate e nevoie de aprox. 200 terenuri de fotbal pe care Sanyi le vede cu ochi de vultur în plin oraş (Piața Mihai Eminescu)

    din 52.115 au votat 15.497 cu PSD
    15.489 cu PNL

    11.600 locuri de parcare in oraş (estimare)

    poți să promiti o viață..cifrele nu mint!
    (sau pe românește “cifrele nu te minte!”)

    💐 pentru redacția TimpOnline

    31
    1
  • Dacă faci mai multă infrastructură pentru mașini, în timp vor apărea și mai multe mașini. Problema traficului nu se rezolvă doar cu benzi în plus și pasaje.

    Poate ar trebui gândit și altfel: transport public serios, de exemplu o linie de tramvai. Astfel oamenii ar avea o alternativă reală la mașină. Iar astfel de proiecte se pot face și cu fonduri europene, dacă există voință.

    28
    13
    • In judetul Bistrita-Nasaud autovehiculul personal e o necesitate, nu e o alternativa de transport. Daca vrei limitare a importului de autovehicule, trebuie sa faci in primul rand orasul sa fie unul “walkable”, cu prioritizare de pietoni si pe urma o incurajare a transportului in comun (orar din 5 in 5 min pentru fiecare linie, statii cat mai multe). Asta inseamna o gandire de termen lung. Nu ca asfaltezi tu pe Bistricioarei 200 de locuri…

      31
      1
  • 👍🏻
    Soluții există, la fel ca multe altele orașe cu aceași problemă și le-au rezolvat în mare parte așa și Bistrița trebuie să-i dea soluții.

    2
    11
  • Poate că ar trebui băgate și niște taxe pe mediu ca în orașele din Germania, că mai avem un pic și ne sufocăm dimineața când deschidem geamurile ca să ne aerisim locuințele.
    O să murim cu toții de cancer la plămâni și o să ne rămână rablele abandonate prin parcări – ca să aibă primarul ce să ridice.
    Când te uiți în jur, vezi cel putin 20-30% numai căzături diesel de peste 15-20 de ani vechime care ne otrăvesc viata.
    PS: îmi cer scuze ecologistului șef, un ipocrit senil care nu are curajul să vină cu soluții eco, în mintea lui visează doar betoane si cât mai multe parcări, că de spații verzi si parcuri nu ducem lipsă.
    PS2: si nu mă aștept decât la minusuri, nimeni nu se gândește decât la confortul propriu, copiii care vin după noi dă-i dracu’, că s-or descurca ei cumva….

    17
    14
  • Cea mai mare problemă a Bistriței este lipsa de competență a celor aleși să conducă acest oraș , primarul și membri Consiliului Local .
    De ce ne conduc oameni incompetenți ?
    Pentru ca alegătorului bistritean i se livrează , de 36 de ani , doar variante catastrofale , crescute la școala de partid !
    Suntem captivii unui sistem electoral creat pentru bunăstarea aleșilor , a partidelor , a clienților politici și nicidecum a cetățenilor acestui oraș .
    Aceasta e cea mai mare problemă a Bistriței , restul sunt mizilicuri !

    29
    2
  • Eu zic ca un metrou e cel mai eficient.
    De la Viisoara la Livezile… cu stație la aeroport de la Budac.

    😂😂😂😂😂😂

    6
    1
  • Bistrita e oras prea mic pentru transport in comun, si cand eram student in cluj pentru 3-4 statii nu mai asteptam autobuzul. Mergeam pe jos. Singura utilitate a autobuzelor este sa transporte oamenii din cartierele dimprejur spre centrul orasului.

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Problema Bistriței Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.