Actualitate

Care sunt principalele trei cauze generatoare de accidente grave pe drumurile din județ

Accidentele de circulație grave petrecute pe drumurile din județul Bistrița-Năsăud sunt cauzate în principal de bicicliști, vitezomani și șoferi care nu acordă prioritate. Cel puțin asta reiese din analiza făcută de polițiști.

În anul 2023, a scăzut numărul accidentelor grave cu 4%, în timp ce numărul persoanelor rănite grav a crescut cu 5,5%. Îna ccidente au murit 28 de oameni, la fel ca și în 2022, potrivit bilanțului anual al IPJ Bistrița-Năsăud.

Principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave în județul Bistrița-Năsăud sunt: abaterile săvârșite de bicicliști, încălcarea regimului legal de viteză și neacordarea de prioritate vehicule. Ca și cauză concurentă rămâne alcoolul.

Polițiștii au găsit 397 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dintre aceștia, 19 au refuzat să li se preleveze probe.

Începând cu luna iulie 2023, polițiștii au acționat în cadrul planului național ”Blocada”. Au făcut 595 de acțiuni punctuale și 1.034 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate aproape 19.000 de autovehicule și legitimate peste 28.000 de persoane.

În urma celor 1.197 de acţiuni organizate pentru combaterea cauzelor frecvent generatoare de accidente, au fost aplicate 24.204 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.151.040 de lei. Totodată, au fost constatate 820 de infracțiuni la regimul circulaţiei, iar față de 12 persoane s-au dispus măsuri preventive pentru fapte la regimul circulației rutiere.

În anul 2023, au fost suspendate 3.723 de permise de conducere şi au fost retrase 2.380 de certificate de înmatriculare.

Foto: arhivă

Etichete

2 comentarii

  • No bine bugat.
    Dar despre consumul substantelor interzise adica DROGURILE de ce nu suflati nici o vorba ?
    Cel putin un caz pe zi pentru BN se putea citi in presa locala si mult mai multe in presa nationala unde la intreg teritoriu consumul este ca si micul dejun.

    18
    5
  • Da’ lipsa drumurilor de mare viteza in judet cand va fi luata in calcul? Între Timisoara si Arad a scazut exponential numarul de accidente. Oare care sa fie motivul? Faptul ca s-a reusit realizarea unei autostrazi intre cele doua municipii si judete? Cand ai de mers doar in fata, pe doua benzi si trebuie sa tii de „covrig”, atunci riscul de accidente se diminueaza. La fel s-a redus nr. de accidente pe tronsonul ce leaga Clujul/jud. Cluj de centrul tarii. Oare de ce? Ca s-a facut autostrada de la Cluj la Alba si mai departe spre Sibiu. Ok, mulți soferi îs nesimtiti si cocalari in trafic, dar pe aia politia nu-i vede, in schimb politia ii vede pe astia ca mine care depasesc cu 15-20 km viteza legala in Podirei. Victorie! Legat de biciclisti, 90% dintre ei circula fara elemente reflectorizante dupa lasarea serii, nedandu-si seama in ce pericol se pun prin inconstienta lor. Fara drumuri de mare viteza, tare mi-e ca vom fi in topul național cand vine vorba de nr. accidentelor rutiere.

    27
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS